Marţi, 2 februarie a.c., Cornel Niţescu împlineşte 88 de ani. A fost unul dintre cei mai buni arbitri români, de două ori - în 1963 şi 1964 - fiind declarat nr. 1 în ţară.
S-a născut la Călăraşi, Ialomiţa, a jucat fotbal în echipele locale, Tricolor şi Venus. În 1940 s-a dus la Bucureşti, unde a urmat Şcoala de Ofiţeri de Administraţie. A fost pe front, iar în 1945 a ajuns la Sibiu, unde a mai jucat fotbal la Şoimii şi Arsenal, întâi ca atacant, apoi ca... portar. Din 1949, lucra la fabrica "Drapelul Roşu", contabil, apoi contabil-şef, de acolo ieşind la pensie în 1982. Dacă n-a făcut o carieră strălucită ca jucător, în schimb s-a afirmat rapid ca arbitru: în 1952 a debutat, în 1955 a ajuns în lotul B, iar după 2 ani a fost promovat în lotul divizionar A, pentru ca în 1961 să fie inclus pe lista arbitrilor FIFA. După doar 3 ani, a primit ecusonul FIFA, intrând în elita mondială a arbitrilor, din care, la vremea aceea, făceau parte cehul R. Fiala, galezul L. Callaghan, italianul A. Sbardella, bulgarul T. Gherov, francezul R. Helies, ungurul G. Emsberger, sârbul M. Gugulovici. În acelaşi an, a fost invitat să arbitreze la turneul final al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, iar în 1969 a fost prezent la turneul final UEFA pentru juniori, la Leipzig, în fosta Republică Democrată Germană. Între timp, a arbitrat peste o mie de meciuri în ţară şi 63 de partide internaţionale. L-am întrebat, într-o discuţie purtată în urmă cu câţiva ani, cum se face că a fost delegat la foarte multe meciuri de primă divizie, deşi era contemporan cu arbitri renumiţi, precum Iosif Ritter, Andrei Rădulescu, Aurel Bentu, Nicolae Rainea, Gheorghe Limona, Chiriac Manuşaride etc. Mi-a răspuns că, fiind din Sibiu, oraş care nu avea echipă în prima divizie, era preferat la derbiuri, pentru că nu putea fi suspectat de subiectivism şi nici nu avea vreun fiu, nepot sau fin în echipele pe care le "fluiera". De asemenea, multe meciuri a arbitrat în Grecia, unde se simţea ca acasă şi unde îşi făcuse prieteni de nădejde: "Pe vremea aia, grecii solicitau arbitri străini pentru partidele cu miză, ca să nu existe suspiciuni - ca la noi acum - aşa că am condus la centru circa 30 de asemenea întâlniri "cu scântei".
După ce a abandonat arbitrajul datorită vârstei, a rămas activ în cadrul Colegiului Central al Arbitrilor, instruind şi perfecţionând arbitri din noua generaţie. Lui i se datorează ascensiunea unor arbitri locali, precum Tudor Andrei, Mircea Ludoşan, Aron Huzu sau Petre Sotir din Mediaş. A fost alături de fotbalul sibian tot timpul, sprijinindu-l din răsputeri.
Om umblat prin lume, comunicativ, cu simţul umorului şi cu vivacitate debordantă în pofida vârstei, Cornel Niţescu este un interlocutor plăcut, reconfortant.
La mulţi şi sănătoşi ani, nea Cornele!