Suntem, prin Evanghelia acesta, în plin răspuns la criza de vocații în care ne zbatem acum. Hristos primește mulțimea care „îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu”. De pe apele  Ghenizaretului, la țărm, niște pescari nenorocoși – cum am spune noi astăzi. Spălau mrejele. Rataseră o noapte de veghe și muncă. Domnul le cere să depărteze corăbiile – se pot vedea și astăzi, corăbioare ca desenul unor puști isteți – de la uscat și le folosește „locul de muncă” și „mijlocul de producție” să povestească oamenilor despre Împărăția Cerurilor. Nu e greu de înțeles ce era în mintea pescarilor obosiți. De muncă și de lipsa roadei. De aceea, când încetează vorbitul, Domnul poruncește discret lui Simon, care – remarcați, așa-i – încă nu e Petru. E pescarul cel mai serios dintre cei din barca-amvon. El primește porunca să mâne corabia la adânc. În latină textul face o trimitere interesantă: Duc in altum! Mânați la adânc, ieșiți în larg.  Dar și înălțați-vă, căci altitudine din acest „altum” vine.  Arătând încă o dată că a ieși în larg însemnă și asumarea adâncimii spațiului parcurs și curajul înălțării. Nu poți fi altfel în chemarea lui Hristos. Simon, pescar matur și lider de grup, aduce aminte lui Hristos ceea ce Acesta văzuse deja: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Luca 5.5). Ce spusese Hristos oamenilor de îi înmuiase inima lui Simon? Ce era în cuvântul său într-atât încât un meseriaș într-ale pescuitului acceptă să pornească iar în pescuit. Un cuvânt. Un cuvânt care schimbă istoria. Ajuns la Capernaum, povestind cu pescarii, mi-au spus că până astăzi ce propune Hristos Domnul e greu acceptabil. Sunt două curente ce străbat apele Ghenizaretului. În cel al dimineții ce pleacă dinspre țărm niciodată nu afli pește. Numai atunci și numai la porunca Dumnezeului Întrupat, peștii se ascund cuminți în mreaja încercaților pescari. Mulțime de pește, de aproape se rupea cu mrejele, înseamnă nu doar că Hristos avea dreptate, ci și că ascultarea are mereu răsplată. După cuvântul Lui. Aproape că se scufundau corăbiile la apropierea de țărm. Semn de hulpăveală la pescari? Nicidecum. Semn de boierie, mereu și mereu, al Mântuitorului. Care dă din destul. Simon, încercatul și curajosul, se înspăimântă. Se vede păcătos. Se va fi îndoit de spusa lui Hristos. Ca noi toți. Deseori. Dar el – spre deosebire de noi – împlinește trimiterea. Îl cuprinsese spaima. Nu de unul singur. Cu el erau Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Încercați și ei, de vreme ce Luca le știe numele și neamul din care se trăgeau. Domnul Hristos pare că le cere iar imposibilul: Nu vă temeți! E ușor de zis, dar cum să aplici nefrica dinaintea unei astfel de minuni? Cum ai putea să uiți pierderea unei nopți recuperată într-o clipă de ascultare? Minunea e cu atât mai mare cu cât este ultima pescuire despre care ne vorbește Evanghelia pe care Simon, Iacov și Ioan o mai plinesc. Următoarea va fi după Înviere, când plinind porunca de a merge înapoi la Capernaum, vor surprinde, după încă o noapte de dureroasă așteptare,  prezența lui Hristos Cel Înviat pe țărmul mării. Pentru acest moment, Domnul le spune în finalul Pescurii minunate povestite de Luca în Evanghelia duminicii noastre de azi: De acum înainte vei fi pescar de oameni! (Luca 5.10). Iar pescarii lasă tot. Leagă corăbiile la țărm și-L urmează. Și nu vor mai fi niciodată doar pescari.

            Ce vede Hristos în oamenii aceștia de-i mișcă spre Împărăție cu chemarea Sa? Ei ascultă și împlinesc cuvântul lui Hristos. Chiar fără o credință crescută prin „școlirea” în Duh a inimii lor. Ne dovedesc, a câta oară, că sunt câștigătorii unui test la care vor fi supuși pururea toți cei care vor să crească în sfințenia vieții în Hristos. Ascultarea cu inima înainte de încredințarea prin rațiune. Ceea ce nu anulează rațiunea, ci o așază la locul ei în ierarhia apropierii de Dumnezeu. Se vădește că ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei, dacă vreți, ne obligă să vedem în acest cuvânt al Lui un instrument terapeutic pentru vindecarea înstrăinării de Dumnezeu, de exemplu. Iar cei care pot oferi o opinie – o expertiză dacă vreți – ca manual pentru unirea cu Dumnezeu, nu sunt nici fundamentaliștii care cred în literă și nici istoricii Bibliei – care ucid în date istorice duhul Scripturii – ci sfinții, cei care au pus-o deplin în practică. Cât de minunat spune aceasta Părintele Maximos, îndrumătorul lui Kyriacos C. Markides, căutătorul lui Dumnezeu, atunci când subliniază: „Biblia ca atare nu este potrivită ca îndrumar pentru a ajunge la Dumnezeu. Trebuie să iei în considerare întreaga experiență a Bisericii, tot corpusul de tradiție spirituală așa cum este exprimat în viețile, aforismele, omiliile, îndrumările spirituale și mărturiile scrise ale sfinților. Iar această tradiție este testată și retestată de experiența sfinților” (K.C. Markides, Muntele Tăcerii. În căutarea spiritualității ortodoxe, Herald, 2019, p. 76.).

            Ori pescarii aceștia obosiți se vădesc inteligenți și ascultători. Intuiesc că Acela care vorbește mulțimii de pe puntea corabiei lor este altfel. Nu întâmplător Simon îl numește Învățător. El spune, de fapt, Învățătorule m-ai convins cu multe din cele ce le-ai rostit. Te ascult căci nu pot contrazice logica și inteligența Ta. E topit în spaimă mai apoi tocmai pentru că înțelege că Acesta Care-i vorbește e mai mult decât Învățător. O și spune: „Doamne, ieși de la mine că sunt om păcătos...” (Luca 5.8). Doamne, aici, are sensul din dialogul pe care, mai târziu în timp, dar sub aceeași presiune a spaimei, avea să-l pună în conținut Maria Magdalena atunci când rostește dinaintea grădinarului-Iisus Cel Înviat: „Domnule/ Doamne, de l-ai luat spune-mi unde L-ai pus...”. E o uimire incredibilă în exclamația smereniei. O admirație dinaintea a tot ce a făcut Hristos dinaintea ochilor lor. Simon, ce avea să ajungă Petru, Apostolul, primește prima lecție a Apostoliei: Chemarea! Nu poți fi al lui Hristos nechemat de El. Nu te autoinstitui. Și dacă nu ești atent cu această chemare, dacă nu o împlinești în linia sfințeniei care se testează permanent, te autoexcluzi din ceata Împăratului Hristos. Ca preot al lui Hristos simți – nu în puține rânduri – că ești pe muchie de înțelepciune. Că scazi în lucrarea ta, că te rupi de Scriptură prin gest ori conținut, că trădezi. Și ești frânt. Pentru a nu fi înfrânt se apropie de tine Hristos. El nu are a pierde pe nimeni. Adună în inima ta valul de nădejde de care ai nevoie să te reașezi în Har. E ca un pescar care spală mreaja din inima ta. Asta este valoarea Mântuitorului ca Învățător. Învață și El de la noi. Tot ce e nevoie ca să ne cunoască și mai mult – deși este Cel care ne cunoaște desăvârșit – în planul nostru de viață. Ce spune Domnul Hristos celor care-i cheamă să-i facă pescari de oameni poate fi redus la acest îndemn: Fiți Caractere! Oameni. Vocația e a mea. A voastră e împlinirea chemării Mele în voi. Dacă te uiți la Apostoli nu ai nici o îndoială că așa este. Pe malul Ghenizaretului, pescarii sunt absolvenții unui curs intensiv de vocație. De ce avea nevoie Hristos de ei? Să arate că se poate. Că porunca iubirii aproapelui, ghidare întru fericire prin sărăcire și iertare, prin asumare a credinței în Dumnezeu, prin căutarea dreptății și celelalte toate care izvorăsc din cuvintele Lui sunt „întrupabile” omenește. Îmi pare mereu extrem de ciudat că vorbesc despre valoare umană oameni care construiesc ideologii lipsite de fundamentul chemării întru caracter a misiunii noastre ca oameni. Constat chiar că și la creștini caracterul a devenit un „curs la fără frecvență”,  un soi de apendice nefundamental vieții. Carierele înlocuiesc vocațiile, chemările la tribalism ideologic înlocuiesc credința în Dumnezeul cel viu iar scenariile SF înlocuiesc nădejdea în mila Mântuitorului dincolo de pragul eshatologicului.

            De aici valoarea acestei pescuiri minunate. E chemarea noastră, a celor de pe mal și a celor din corabie deopotrivă, să-i ascultăm cuvântul și să ne încredem în El. Chiar când pare că ne îndeamnă să pescuim pești, în zori, din curentul ce nu poartă pește. Un soi de pescuit în contra-curent. A te supune lui Hristos este, astfel, adevărata anarhie. Cu El ești mereu împotriva curentului. Pentru că El este deasupra oricărui curent. Fiți oameni de caracter! Ieșiți. Mărturisiți că în ciuda nopții în care ne zbatem neroditori, zorile ascultării ne-aduc chemarea: Pescari de oameni. Oameni care strângem oameni pentru mreaja lui Hristos. Neobositul nostru Dumnezeu.