În 14 mai a.c. s-au împlinit 103 ani de la naşterea unuia dintre marii actori ai Sibiului, ai Craiovei şi ai ţării: Costel Rădulescu. Originar din Comana (Ilfov), a urmat cursurile Academiei de muzică şi artă dramatică din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1938, la clasa maestrului Ion Manolescu. În acelaşi an, a debutat pe scena Teatrului Naţional din Capitală, în rolul Constantin din piesa lui George Ciprian "Capul de răţoi". De la primele roluri s-a afirmat nu doar prin ţinuta şi înfăţişarea de june prim, ci şi prin distincţie, talent interpre­tativ şi mişcare scenică. La vreme de război, s-a transferat la Teatrul Naţional din Craiova, în 1942, împreună cu soţia, Liudmila Sedleţchi, originară din Chişinău, şi ea actriţă, fiica lui Mihail şi Nina, tatăl agronom, mama profesoară de matematică; în cei opt ani cât a rămas la Craiova, a interpretat peste 30 de roluri, dintre cele mai diverse, în piese de autori români şi străini, de la Vlaicu Vodă de Al Davila, Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Omul cu mârţoaga de George Ciprian, Cocoşul negru de Victor Eftimiu, la Fântâna Blanduziei de Alecsandri, Nu sunt vinovat de Luigi Chiarelli, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Onoarea de H. Sudermann etc.
Din 1947, în paralel, a fost profesor de artă dramatică la Conservatorul Cornetti din Craiova, pregătind viitori actori. În 1950, împreună cu Liudmila, au venit la nou creatul Teatru de Stat din Sibiu, probabil, la insistenţele lui Radu Stanca, cel care a pus bazele trupei în acei ani cât a fost prim-regizor (1949-1961), cu Dorina Stanca, Cezar Teodoru, Mihai Dimiu, Gheorghe Stoicescu, Paul Lavric, Vasile Brezeanu, Teodor Portărescu, Paul Mocanu, Ion Ghişe, Mircea Olaru, Nicu Niculescu, Zoe Albani, Nicolae Albani, Septimiu Sever, Ligia Bosie, Maud Mary, Victoria Medea, Mircea Hândoreanu... Unii erau sibieni, alţii, veniţi de pe la alte teatre din ţară, tineri şi mai puţin tineri, şcoliţi şi mai puţin şcoliţi, dar toţi animaţi de pasiunea pentru această profesiune. Alături de Vasile Brezeanu, Costel Rădulescu era "vedeta" teatrului, putând interpreta orice rol, în orice registru. Lista pieselor este lungă, iar drept răsplată pentru interpretările sale, Costel Rădulescu a fost onorat cu titlul de Artist Emerit şi a fost distins cu Premiul de Stat: O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Suflete tari de Camil Petrescu, Orfeu în Infern de Tennesse Williams, Hamlet de William Shakespeare, Soldatul Svejk de Jaroslav Hasek, Suferinţele tânărului Werther de Goethe, Stăpânul casei de CarIo Goldoni etc.
Nu era numai un actor de excepţie, ci şi un bon viveur, în sensul că-i plăcea să petreacă în compania oamenilor de spirit, animând conversaţia, guraliv cum sunt toţi regăţenii. S-ar putea scrie o carte cu întâmplări hazoase din teatru şi din afara lui, al căror personaj principal a fost "Slăvitu", fiindcă am uitat să vă spun că aşa i se adresau toţi, cunoscuţi sau necu­noscuţi, colegi sau prieteni, acest apelativ venindu-i de la felul în care saluta el pe toată lumea: "Slăvite, să ne trăieşti!" Din păcate, după ce s-a retras din actorie, Liudmila, soţia lui, a devenit un fel de paznic al "Slăvitului" ("Câşu", cum îl alinta ea), astfel că acesta mai mereu era lefter, nefăcând faţă din punctul de vedere pecuniar festinurilor la care participau, în anii '70-'80, Constantin "Gaga" Stănescu, Mircea "Bibici" Hândoreanu, Sebastian "Bică" Papaiani, Ovidiu Stoichiţă, Ion Ghişe, Paul Mocanu... Când era invitat, accepta cu plăcere o şuetă în salon la "Împăratul Romanilor", după repetiţii. Am avut privilegiul de a sta la masă cu "Slăvitu" în câteva ocazii, dar şi marea durere de a-i organiza - ca director adjunct al teatrului - împreună cu tot colectivul, înmor­mântarea, în 9 aprilie 1984, nelipsită de peripeţii: mai întâi, am obţinut greu aprobarea de la tovarăşii de la partid de a-i pune sicriul în holul teatrului, apoi, la intersecţia de la Magazinul Dumbrava, s-a defectat motorul camionului cu care-l duceam spre apar­tamentul de acasă, în Hipodrom, pentru slujba religioasă, acolo, lumea de pe lume îl aştepta...
Dacă actualul Teatru Na­ţional din Sibiu nu s-ar numi "Radu Stanca", ar fi putut purta numele lui Costel Rădulescu.

P.S. Îi mulţumesc lui Andrei Ciobanu, nepotul lui Costel Rădulescu, locuind în Braşov, de la care am primit fotografiile şi unele date biografice.

N. I. DOBRA

În foto: 1. Liudmila şi Costel Rădulescu la logodnă în 1939
2. Liudmila Sedleţchi-Rădulescu, la Craiova (1948) (s-a prăpădit la 87 ani)
3. Liudmila şi Costel Rădulescu, pe Calea Victoriei, Bucureşti, 1939
4. "Actorul" în "Azilul de noapte" de M. Gorki
5. Hagi Tudose, în piesa cu acelaşi nume de B. Şt. Delavrancea
P.S. Îi mulţumesc lui Andrei Ciobanu, nepotul lui Costel Rădulescu, locuind în Braşov, de la care am primit fotografiile şi unele date biografice.