Tribuna
PNL
Red Bull Romaniacs, etapă în Campionatul Mondial de hard enduro
b.o.n.
1786 vizualizari
Red Bull Romaniacs, etapă în Campionatul Mondial de hard enduro
Red Bull Romaniacs, cel mai dur raliu hard enduro din lume, organizat în judeţul Sibiu şi ajuns anul acesta la a XVII-a ediţie, va fi din 2021 etapă a Campionatului Mondial de hard enduro, a anunţat Federaţia Română de Motociclism, pe site-ul său oficial.

 

Federaţia Internațională de Motociclism a ajuns la un acord cu WESS (World Enduro Super Series), pentru ca, începând din 2021, să se înfiinţeze un Campionat Mondial de hard enduro. Acesta se va chema FIM Hard Enduro World Championship şi are programate pentru anul viitor 8 etape, conform news.ro.
Red Bull Romaniacs devine astfel etapă de Campionat Mondial organizată sub egida FIM şi a FRM. Dintre cele 8 competiţii programate în sezonul inaugural, Red Bull Romaniacs este singura care va avea, ca până acum, 5 zile de concurs.
Calendarul provizoriu cuprinde etape în Portugalia, Austria, Italia, România, SUA, Polonia, Spania şi Germania.
FRM precizează că a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea disciplinei hard enduro, dar şi la întocmirea regulamentului după care va funcţiona acest Campionat Mondial.

Calendarul provizoriu al Campionatului Mondial de hard enduro
Etapa I, 7-9 mai - Extreme XL Lagares (Portugalia)
Etapa a II-a, 3-6 iunie - Red Bull Erzbergrodeo (Austria)
Etapa a III-a, 10-11 iulie - Italia
Etapa a IV-a, 27-31 iulie - Red Bull Romaniacs (România)
Etapa a V-a, 14-15 august - Red Bull TKO (SUA)
Etapa a VI-a, 18-19 septembrie - Polonia
Etapa a VII-a, 1-3 octombrie - Hixpania Hard Enduro (Spania)
Etapa a VIII-a, 30-31 octombrie - GetzenRodeo (Germania).






comentarii
1 comentarii

Iar?! Credeam ca am scapat! Tot prin centru si prin paduri? POATE GASESC SI EI UN SPATIU DEDICAT LOR!
Ursul
02.01.2021 13:57
Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica