Tribuna
PNL
E OFICIAL! Turul Ciclist al Sibiului, prima competiţie europeană după pandemia de Covid-19! Zeci de echipe noi au trimis cereri de înscriere!
Ovidiu BOICA
3126 vizualizari
E OFICIAL! Turul Ciclist al Sibiului, prima competiţie europeană după pandemia de Covid-19!  Zeci de echipe noi au trimis cereri de înscriere!

Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a anunțat, astăzi, că a decis să suspende toate cursele programate până în data de 1 iulie. În aceste condiții, prima cursă de pe continent va fi Turul Ciclist al Sibiului, programat între 2 și 5 iulie, eveniment ajuns la a X-a ediție.
”Tocmai am făcut un important pas către revenirea la competițiile de ciclism. După calendarele pentru UCI WorldTour, UCI Women’s WorldTour și mountain-bike, sportivii, echipele și toți cei interesați au acum întregul calendar UCI International Road 2020. Mulțumesc partenerilor noștri, în special federațiilor naționale, pentru că ne-au permis să stabilim aceste date cât mai repede posibil. Cu toate acestea, știm că aceste date, oricât de importante sunt, rămân supuse unor modificări în funcție de dezvoltarea pandemiei în următoarele săptămâni și luni. Ne vom adapta la orice context, dacă este necesar”, a declarat președintele UCI, David Lappatient.
La startul competiției își anunțaseră inițial prezența 22 de echipe, dar sud-americanii de la Colombia Tierra de Atletas - GW Bicicletas și Massi Vivo - Conecta (Pagaruay) i-au informat pe organizatori că nu mai ajung la Sibiu. Și americanii de la Team Illuminate ar putea absenta anul acesta, dar deocamdată nu e nimic concret. 
”Ediția a X-a a Turului Ciclist al Sibiului este programată într-un context foarte dificil, în această perioadă de pandemie de Covid-19. Uniunea Ciclistă Internațională a reacționat, pe bună dreptate, la această amenințare extrem de serioasă la adresa umanității prin suspendarea totală a acivității competiționale până la 1 iulie. În acest context, Turul Ciclist al Sibiului devine competiția care deschide calendarul după perioada dificilă prin care trecem cu toții. Aceasta ne obligă la evaluarea foarte serioasă a condițiilor de desfășurare a competiției, pentru gestionarea corectă a tuturor riscurilor legate de perioada dificilă în care ne aflăm din punct de vedere sanitar. În același timp, deschiderea calendarului competițonal european cu Turul Ciclist al Sibiului pune Sibiul în postura de deschizător de drum spre o normalitate - competițională, de această dată - de care ne este dor tuturora, postură în care se află, totodată, și România. Din acest motiv, am început să primim solicitări de participare din partea echipelor, care arată interesul deosebit pentru competiția de la Sibiu. Organizarea competiției în aceste condiții  este un demers dificil, pentru care vom face tot ce ține de noi pentru a oferi Sibiului această șansă pe care o merităm cu toții, șansa de a da semnalul revenirii”, a declarat pentru TRIBUNA Cosmin Costea, președintele clubului organizator al Turului Ciclist al Sibiului, CS Sibiu Sport Project.
În schimb, având în vedere că Turul Ciclist al Sibiului e prima competiție europeană de ciclism după mai bine de două luni, organizatorii se confruntă cu zeci de cereri de la echipe noi care vor să se prezinte la start.
Echipele care au confirmat participarea la TCS sunt Androni Giocattoli - Sidermec (Italia), Bardiani-CSF-Faizane (Italia), Vini Zabu KTM (Italia), a Bloc CT (Olanda), Akros - Excelsior - Thoemus (Elveția), Amore & Vita - Prodir (Letonia), CCC Development Team (Polonia), Cycling Team Friuli ASD (Italia), D'Amico UM Tools (Italia), Dauner D&DQ-Akkon (Germania), Elkov - Kasper (Cehia), Giotti Victoria Automotive (România), Mazowsze Serce Polski (Polonia), Memil - CCN Pro Cycling (Suedia), Meridiana Kamen Team (Croația), Sangemini Trevigiani Mg. K Vis (Italia), Team Illuminate (SUA), Team Novak (România), Team Sapura Cycling (Malaezia), Voster ATS Team (Polonia) și echipa națională a României.
Cele cinci etape tradiţionale ale Turului Ciclist al Sibiului vor fi concentrate anul acesta în patru zile.
După Prologul programat pe 2 iulie în centrul vechi al Sibiului, în care rutierii vor rula pe 4 tipuri de pavaj, prima etapă (Sibiu - Gura Râului - Cisnădie - Tălmaciu - Avrig - Cârţa - Agnita - Sibiu) va conduce plutonul pe un traseu valonat, cu finiş pe teren plat.
Greul va începe odată cu etapa a doua (Sibiu - Sălişte - Dobârca - Cristian - Cisnădie - Cârţişoara - Bâlea Lac), care va creiona deja un profil al câştigătorului TCS în persoana celui care trece primul linia de sosire la Bâlea Lac (2.034 m altitudine).
Etapa de Bâlea se va desfăşura sâmbătă, 4 iulie, dând ocazia publicului să vină să-şi încurajeze favoriţii pe traseu.
Noutatea acestei ediţii este contratimpul individual în urcare la Păltiniş (1.450 m altitudine), care are loc duminică, 5 iulie.
Ultima etapă este un circuit în jurul Sibiului (Sibiu - Cisnădie - Poplaca - Sălişte - Cristian - Sibiu) care asigură finalul clasic al TCS, cu sosirea în Piaţa Mare.
 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica