Tribuna
PNL
"Îmbrățișează-i pe cei nevoiași”, campanie de suflet la Mediaș
Vasile ANTIPA
1718 vizualizari

Timp de o lună de zile, medieșenii sunt așteptați să se alăture campaniei “Îmbrățișează-i pe cei nevoiași”. Perioada de desfășurare este 14 noiembrie-14 decembrie Organizatorii au lansat și o  invitație către populație să aducă la cunoștință despre oameni care au cu adevărat nevoie de ajutor.

Campania se adresează, ca și în ediția precedentă, persoanelor care provin din familii cu o situaţie materială precară din municipiul Mediaș, satul aparținător Ighișul Nou, precum și din localitățile: Târnava, Dârlos și Ațel, copii şi adulţi deopotrivă. Medieșenii pot dona alimente neperisabile, jucării, articole vestimentare sau încălțăminte pentru copii într-unul din punctele cheie ale campaniei.

În alte opt locații vor fi amplasate urne pentru cei care doresc să ajute financiar cu orice sumă de bani. Întrucât campania este destinată și secțiilor de Neonatologie și Pediatrie din Spitalul Municipal Mediaș, medieșenii pot dona scutece, lapte praf, șampon sau șervețele umede.

Din acest an, campania se va desfășura sub egida Asociației Primește și Dăruiește în colaborare cu Centrul Bisericesc "Sfântul Nectarie" Mediaș și este un gest de solidaritate față de persoanele aflate în dificultate.

"Mă bucur că am reușit și în acest an cu ajutorul unor oameni de bine să organizez o nouă campanie, pentru că de la bun început cuvântul cheie a fost continuitate. Am reușit anul trecut să distribuim aproximativ 60 de plase cu alimente neperisabile, peste 80 de pâini și peste 150 de cutii cu îmbrăcăminte și dulciuri pentru prichindei (1-14 ani).

Totodată, am donat către două secții importante ale Spitalului Municipal Mediaș (Neonatologie și Pediatrie) scutece, lapte praf, șampon sau șervețele umede. Targetul evenimentului din acest an este mărirea numărului de persoane pe care le ajutăm, iar pe termen lung, extinderea campaniei", spune Daniel Dăbăcan, organizatorul campaniei.

Campania Umanitară “Îmbrățișează-i pe cei nevoiași” se desfășoară cu sprijinul Techno Tech, Carrefour Market Mediaș, La Capela, Asociația Phoenix Speranța, Casa Ardeleană, Romstal Mediaș, Radio Mediaș, Muzeului Gazelor Naturale (Romgaz), a Centrului Bisericesc ”Sfântul Nectarie” Mediaș prin preotul Flaviu Fleșer, a Primăriilor  Târnava, Dârlos și Ațel, a Tipografiei Tipo Mediensis, a Școlii Postliceale Auxila Mediaș, a Florăriei Orhideea, a Brutăriei Oana & Paul Prod din Șeica Mică, , ISU Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit "Rază de Soare" Mediaș, precum și a societății de transport în comun Meditur.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA