Tribuna
PNL
Zoran Spasojevic, fost campion cu CSU Sibiu în 1999, despre coronavirus, în Serbia: ”Președintele nostru a spus că e cel mai amuzant virus din istoria umană și se tratează cu țuică”
Ovidiu BOICA
3476 vizualizari
Zoran Spasojevic, fost campion cu CSU Sibiu în 1999, despre coronavirus, în Serbia: ”Președintele nostru a spus că e cel mai amuzant virus din istoria umană și se tratează cu țuică”

 
- Cum e situația în Serbia, în aceste zile grele legate de coronavirus? Ce măsuri au fost luate la voi, cât sunt de stricte și ce amenzi pedepse sunt aplicate celor care nu respectă legea? Aveți multe cazuri de coronavirus?
- Viața s-a schimbat, ca peste tot, de altfel! Guvernul sârb a făcut mai întâi glume despre virus și a chemat femeile, prin intermediul televizorului, să meargă la cumpărături, la Milano. Trieste, spre exemplu, e mai aproape, dar așa au spus cei de la TV, să se meargă la Milano! Acum au intrat în panică, împreună cu președintele Serbiei, ale cărui declarații sunt patetice. S-ar putea spune că acum situația din Serbia este una panico-patetică. Activitatea economică s-a oprit în mare măsură. Celor peste 65 de ani li se interzice părăsirea locuinței. O mare parte a populației este izolată, încărcată de o posibilă contaminare, fără contact cu alte persoane. Străzile arată morbid și cu cât orașul este mai mare, cu atât imaginea este mai morbidă. În intervalul 17:00 - 05:00 tuturor li se interzice ieșirea din casă. Nu știu care sunt pedepsele pentru încălcarea acestor legi. Poate asta este viața în Balcani de la sine. Până astăzi (n.a. sâmbătă) sunt 10 morți și 650 de persoane cu coronavirus. Nu cunosc pe nimeni cu virusul și sper să rămână așa. Chiar cred că mișcările autorităților sârbe sunt foarte proaste și există o revoltă serioasă în rândul oamenilor. De exemplu, instituțiile culturale de stat au fost închise, dar cazinourile sportive, casele de pariuri, erau deschise! La o conferință de presă a președinției s-a spus că Covid-19 este cel mai amuzant virus din istoria umană. Președintele Serbiei glumea - dar cu un aer serios - spunea că țuica este cel mai bun medicament pentru virusul corona. În plus, acea invitație pentru femei, să fie libere, să meargă la cumpărături la Milano, iar asta într-o perioadă în care în Italia era prăpăd.
 
- Când crezi că o să se termine toată această nebunie legată de coronavirus?
- Chiar nu știu cât va dura acest lucru. (surâde) Dacă afli, te rog să mă anunți, nu mai pot să stau în casă și să mă joc cu fiică-mea ”Nu te supăra, frate”!





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA