Tribuna
PNL
Picătura de carte.
Memoriile unui psihiatru...
Pr. Constantin NECULA
20733 vizualizari
Memoriile unui psihiatru...

Scriu rândurile acestea pe când încă nu am terminat de digerat cartea aceasta, inspirat intitulată „Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru” (Vellant Publishing, 2018, 401 pg.). Autorul este Irvin D. Yalom, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, practician în psihiatrie în San Francisco și Palo Alto. Cunoscut cititorului român printr-o serie de lucrări-Tratat de psihiatrie de grup. Teorie și practică (Ed. Trei, 2008), Călăul dragostei. Și alte povestiri de psihoterapie (Ed. Trei, 2008), Psihoterapie existențială (Ed. Trei, 2010), Minciuni pe canapea (Humanitas, 2009), Darul psihoterapiei (Vellant, 2011), Privind soarele în față (Vellant, 2011), Problema Spinoza (Vellant, 2012) sau Efemeride și alte povești de psihoterapie (Vellant, 2015) și nu am înșirat „biblioteca” românească a autorului- în acest volum propune povestea propriei sale deveniri. 
Dacă mi-ați cere să vă spun ce mi-a plăcut cel mai mult în lectura cărții aș spune: personajul! Un tânăr cu problemele specifice copilăriei și adolescenței într-un spațiu al dublei minorități- de cultură și de clasă socială- depășește visele printr-o remarcabilă relație de iubire (cu soția sa Marilyn) și prin refuzul de a-și trăda vocația. Cartea urmărește tocmai viața sufletească și intelectuală a tânărului, exigența adultului și discreția profesionistului, simpatetic și egal cu sine în momente fundamentale legate de formarea sa. 
Își descoperă dinaintea noastră, poate că tocmai să ne vindece de frustrări, frustrările și împlinirile, oamenii- mentori și oamenii asumați ca profesionist. Citită cu atenție, cartea vădește nevoia de emoție umană în profesie, nevoia de rațiune și de fragilă umanizare a acesteia dinaintea marilor necunoscute ale psihicului uman. Pentru vremea de acum, a aroganței diplomelor și a mediocrității titlurilor, volumul vine ca o...ședință de terapie.
 În momentele de gravă tensiune în psihiatria socială, astfel de cărți țin de construirea unei supape intelectuale. Absolut necesare normalizării vieții. O notă specială traducătorului, Florin Tudose, care pune la îndemână un text coerent și respirabil, chiar în momentele sale tensionate...

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA