Tribuna
Sevis
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXIX): diagnosticul: TBC! - aşa se vorbea pe vremuri? - aveam impresia că este un fluşturatec! - poetul era un trimis al cerului!
Marius HALMAGHI
645 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXIX): diagnosticul: TBC! - aşa se vorbea pe vremuri? - aveam impresia că este un fluşturatec! - poetul era un trimis al cerului!

Continuăm reproducerea textului autobiografic al istoricului Ioan Lupaş, publicat de Octavian Bodea, în cartea „Octavian Goga I. O viaţă, un destin”: «... eu am rămas în capul băncii, el a trecut la stânga mea, având de partea cealaltă ca vecin pe un maghiar de pe pusta Ungariei, cu numele Czeglédi. Acesta fiind de temperament bătăios, irascibil, a ajuns repede în conflict cu Goga. Noi am rămas, însă, tot timpul, până la sfârşitul zilelor noastre şi, sper, dincolo de movila mormântului - în strânsă amiciţie. Mâinile cari s-au strâns, atât de repede, în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1896 – între „feciorul lui Iosif preotul” - din Răşinari şi între orfanul ţăranului Toma - oierul din Sălişte (lovit de trăsnet în primăvara anului 1883 pe plaiul Butila între comunele Tilişca şi Rod) - au rămas încleştate pentru totdeauna. Vicisitudinile unei vieţi aşa de înviforate, cum a fost traiul nostru în acea dintâi jumătate a veacului XX, nu le-a mai putut descleşta. În aceeaşi bancă am continuat să stăm unul lângă altul „cot la cot” şi la Sibiu şi la Braşov şi în cursul anilor de studii superioare din Budapesta şi Berlin, împreună am călătorit pe la Viena, Praga, Breslau, München, ca şi prin nordul Italiei, în primăvara anului 1905 trecând de la Jena pe la Torino, Pisa, Padova, Ravena, Florenţa, Veneţia; poposind apoi câteva săptămâni pe ţărmul lacului Garda, împreună am dormit în aceeaşi cabană cu frontul deschis spre lac. Împreună am urmat sfaturile şi tratamentul unui medic omeopat (dr. Hartung) care ne îndruma să facem în fiecare dimineaţă gimnastică medicală cu respiraţii adânci - 30 Tiefatrungen - şi să înghiţim câte 6-9 pastile de vitamine colorate. Tratamentul acesta s-a dovedit eficient: către sfârşitul lui iunie 1905 am putut pleca spre ţară mai întremaţi de cum eram la Berlin. Un bătrân profesor universitar, specialist în boli pulmonare, examinând foarte atent şi temeinic pe Goga, i-a pus diagnosticul: TBC. Iar mie mi-a prescris un mic aparat electric pentru exerciţii cotidiene, spre a contribui să-mi uşureze respiraţia, atinsă adeseori de crize astmatice. Am beneficiat de el şi mai târziu, în cursul anilor de activitate didactică la catedra din Sibiu». Pentru cunoașterea istoriei liceului sibian (la finele sec. al XIX-lea), vă invităm să consultați monografia «Istoria Colegiului Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, de la origini până în anul 2017» - autor Cosmin-Crăciun Cruciat -, o istorie multiseculară (din 1692), „părinții” liceului fiind descriși sugestiv: „Dacă Habsburgii au fost măreți. Iezuiții au fost geniali și perseverenți”. Octavian Goga a urmat Gimnaziul superior de stat în perioada maghiară, clădirea în care avea loc activitatea fiind în Piața Mare (până în 1899), în imobilul din prelungirea Bisericii romano-catolice.

Amintiri ne oferă și istoricul Onisifor Ghibu, în „Oameni între oameni” (1990), dedicându-i lui Goga chiar primul capitol: «Octavian Goga mi-a fost un prieten adevărat timp de patruzeci de ani. De la vârsta de 15 ani pe care o aveam în 1898 - când eram în clasa a V-a de liceu la Sibiu iar el în clasa a VII-a a aceluiaşi liceu -, şi până la moartea lui în 1938, viaţa noastră, deşi cu destule hiatusuri, a fost mereu împletită, alături unul de altul, completându-ne adeseori gîndurile şi iniţiativele, ajungînd uneori şi la contradicţii, chiar de intensitate destul de mare, caracteristice pentru amîndoi şi pentru vremurile în care am trăit. L-am cunoscut în 1898, toamna. Eram la Sibiu, elev în clasa a V-a de liceu, adică nu elev, ci „student” cum se spunea atunci elevilor cu începere din clasa a V-a, şi locuiam într-un cartier mai lăturalnic al Sibiului, în actuala Piaţă a Armelor, într-o casă cu etaj care dădea cu ferestrele spre piaţetă. Lângă casa noastră era o căsuţă mică din care vedeam la diferite ore din zi, un tînăr mărunţel, slăbuţ, blond, cu o lavalieră destul de semnificativă la gît, ieşind şi mergînd spre oraş, fluierînd mereu. Scenele acestea s-au repetat un timp oarecare. Tînărul mi se părea cam caraghios. Nu ştiam cine e, dar aveam impresia că este un fluşturatec, care numai fluieră, de parcă toată lumea ar fi a lui. În clasa mea era şi un nou venit de la dimnaziul săsesc din Sebeş-Alba, care se înscrisese la liceul unguresc fără să cunoască deloc limba maghiară. Era un băiat solid, serios, dar care devenise ridicol în clasă în primele săptămîni, deoarece nu putuse răspunde la nici o întrebare a profesorului. Cînd acesta îl întrebase: „de unde eşti”, el răspunse „în clasa a V-a”, la „în ce clasă eşti”, îşi spusese numele. La început nu m-am legat de acest tînăr coleg; de la o vreme însă ne-am pomenit că, plecînd de la şcoală spre casă, mergeam în aceeaşi direcţie. Am constatat curînd că era vecin cu mine şi că avea nevoie de cineva care să-l ajute la lecţii pînă cînd va prinde şi el limba maghiară, ca să se poată descurca singur. S-a ataşat de mine şi într-o zi îmi spuse: -Sînt de la Sebeş, am făcut şcoala nemţească şi nu ştiu ungureşte; mi-e tare greu încă în şcoala ungurească; dacă ai vrea să fii aşa de bun să facem lecţiile împreună, să-mi arăţi şi mie, mi-ai fi de mare ajutor. Băiatul părîndu-mi foarte cumsecade, am acceptat fără greutate să-i fiu un fel de mentor. După cîteva zile îmi spuse că stă în aceeaşi cameră cu un băiat din Răşinari, pe care-l cheamă Octavian Goga. Nu auzisem pînă atunci de acest nume, am aflat însă îndată că era vorba de băiatul acela care mi se păruse caraghios, pe care îl vedeam plimbîndu-se prin faţa casei noastre fluierând. -Este un băiat foarte „capaţitat”, - era un cuvînt al vremii - face şi poezii foarte faine. Am rămas încremenit. Acest tînăr face poezii şi încă foarte faine! Pentru mine, poetul era un trimis al cerului. Vasăzică băiatul acesta face poezii. Extraordinar! Mi-am schimbat îndată părerea despre el. A mers cît a mers aşa şi într-o zi colegul îmi spuse: - Să ştii că într-o zi o să mergem la mine acasă să te „recomînd” lui Goga. Aşa se vorbea pe vremuri.

Eram emoţionat şi bucuros să fac cunoştință cu un poet. Şi într-o duminică după-amiază, după ce ne plimbasem cu amicul Traian Petraşcu - aşa îl chema pe colegul respectiv, ajuns mai tîrziu medic la Tălmaci - ne-am întors acasă, dar de data aceasta acasă la cei doi prieteni, care locuiau într-o cămăruţă foarte mică, de vreo 6 cel mult 8 m.p. Lumină foarte slabă, spaţiu foarte puţin, un singur pat în care dormeau amîndoi, o măsuţă foarte simplă; dulap pentru haine nu exista; lucrurile de îmbrăcăminte, puţine, atîrnau de nişte cuie bătute în zid; şi mai aveau două scaune. Atîta era tot mobilierul.

Am intrat cu oarecare sfială. Goga ştia de la Petraşcu că o să aibă prilejul să cunoască pe cel care îi dădea ajutor la carte prietenului său. Cînd am intrat, îmi bătea puţin inima. Goga era la masă, cu o carte înainte. S-a întors către mine, adresîndu-mi-se: „Servus, Ghibule!, ceea ce pentru mine a fost o revelaţie. Cum, „servus”? El în clasa a VII-a, „septiman”, să fie „servus” - deodată - cu un modest quintan? Şi cu o privire colegială, de parcă ne-am cunoaşte de cînd lumea?

Am dat mîna cu el, după care îmi spuse: -Măi Ghibule, citeam ceva aici: scrisoarea lui Petöfi către Arany János.

Ai citit-o? Eu n-o citisem încă. Ea se citea abia în clasa a VII-a. -Să v-o citesc atunci eu. Şi a citit acea foarte frumoasă scrisoare a tînărului poet maghiar adresată bătrînului poet Arany, conţinînd idei admirabile, exprimate într-o formă perfectă, cu sentimente adînci. Cînd a terminat lectura, eram foarte emoţionat şi n-aş fi putut scoate nici un cuvînt.

Adăugă, apoi: - Ăsta-i poet, măi, Petöfi! Despre Petöfi ştiam eu cîte ceva, căci pînă în clasa a V-a am avut prilejul să dau peste cîte o poezioară a lui, dar eram departe de a-l cunoaşte. Ne-a mai citit apoi încă ceva din Petöfi, nu mai ţin minte ce anume; ne-a întreţinut un sfert de ceas cu versuri ale acestui mare poet pentru care avea o mare admiraţie, justificată, desigur». (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia