Hâc! Vorba e, noi cu cine luptăm?

Hâc! Vorba e, noi cu cine luptăm?

Mai e puțin și se împlinește o săptămână de când austriecii ne-au dat una, din fundul curții, drept în moalele așteptărilor de aderare la spațiul Schengen. Ei bine, de atunci o ținem tot într-o declarație de boicot și într-o împăunare cu verii noștri europeni, gata gata să scoată săbiile și să verse sânge austriac pentru cauza românească. Ca și cum părerile de rău exprimate cu bunăvoință de unii lideri europeni ar putea schimba situația, ne agățăm de orice declarație de compasiune urlând: ”Iată! Și spaniolii, nemții, francezii sunt cu noi!”. Practic, această solidaritate exprimată la nivel declarativ nu schimbă cu nimic situația, reușind în cel mai bun caz să oblojească rănile unui orgoliu rănit. Cu cine luptăm noi, de fapt? Dacă ar fi să facem un scurt exercițiu de istorie contrafactuală, imaginându-ne că Austria ne-ar fi dat votul pentru intrarea în Schengen, în ce situație ne-am fi aflat? Taman în cea în care suntem acum, căci Olanda a votat împotriva Bulgariei și – ce să vezi? – noi eram la pachet cu vecinii de la sud de Dunăre. Cu alte cuvinte, și fără opoziția Austriei am fi rămas tot pe dinafară, din cauza Olandei. Dar ne place să ne lăudăm că pe cei din Amsterdam i-am biruit convingându-i, iar acum ei sunt niște băieți buni. S-a declanșat o amplă acțiune de așa-zis boicot față de turismul și companiile din Austria, spunându-se totodată că acest popor ne disprețuiește. E greșit să limitezi la un cancelar și o mână de politruci ridicoli, stăpâniți de interese obscure, o întreagă țară. Am fost de multe ori în Austria și nu am avut sentimentul că sunt disprețuit de cei de acolo. Ar fi o dovadă de gândire reducționistă crasă să condamnăm nemții din cauza unui descreierat ca Hitler ori să-i detestăm pe turcii de azi pentru cele patru secole în care strămoșii lor au făcut prăpăd în Moldova, Dobrogea sau Țara Românească. Reacțiile nevrotice, judecarea la vrac a lucrurilor, nu reprezintă tocmai calea înțeleaptă. Rămâne totuși întrebarea: noi cu cine ne luptăm? Cu angajații români ai companiilor austriece, cu întreaga Austrie, cu o mână de politicieni cu prestații absurde? Nu e doar războiul nostru ci al întregii Uniuni Europene, mai puțin Austria și Olanda, căci aceste două țări nu au dat un flit doar României și Bulgariei, ci tuturor celor care au susținut includerea în spațiul Schengen a celor două state. Cu alte cuvinte, două țări fac legea, iar alte 24 se uită la ele, ștergându-se pe obraz după ce au fost scuipate. Dacă Uniunea Europeană mai e funcțională, de voința ei atârnă așezarea lucrurilor între granițele scurizate ale normalității. Nu românul de rând trebuie să sancționeze Austria, mutându-se de la benzinăria austriacă la cea rusească sau ungurească, ci forurile cele mari care fac și desfac, mimând garantarea unei cohorte de drepturi și libertăți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
13 decembrie 2022 la 20:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.