Probabil că fiecare dintre noi a asistat la episoade în care cineva vorbea cu mult dispreț despre unele categorii profesionale, pronunțând cuvinte precum gunoier sau vidanjor, de la o înălțime a plinătății de sine de pe care doar o întâmplare neplăcută te poate aduce cu picioarele pe pământ. Printr-un mecanism păgubos a intrat în mentalul colectiv ideea că unele meserii sunt dezonorante, că ele sunt mai degrabă tolerate decât apreciate. Să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi ca atunci când ni se înfundă canalizarea, vidanjorul să ne anunțe că nu poate veni pentru a o repara, deoarece tocmai a ajuns în miezul „criticii rațiunii pure” și nu-l poate părăsi pe domnul Kant pentru o așa bagatelă urât mirositoare. Ne mai putem imagina că tomberoanele pline ochi cu gunoaie nu ar fi golite de acei oameni pe care mulți îi privesc cu dispreț, plasându-i mut la periferia societății. Sunt doar două exemple de lucrători fără de care viața noastră ar mirosi mult mai urât, dar pe care mulți îi desconsideră. Nu am adus întâmplător în discuție aceste atitudini purulente din care curge o autosuficiență cu mirosuri mai grele decât o pubelă neridicată de o lună.

Am auzit zilele trecute pe cineva care invoca profesiile amintite mai devreme de parcă acei oameni nu ar fi trebuit atinși nici măcar cu privirea. Inevitabil, gândul mi-a zburat pe craca prejudecăților ce împut societatea românească și o macină sacadat. Faptul că nu am învățat să îl respectăm pe cel ce muncește în condiții grele, pe cel ce face lucruri pe care noi nu le-am putea face, ne menține într-o mentalitate de ev mediu, ca să nu spun de primitivism. Mulți nu au reușit să priceapă un lucru elementar, acela că o societate funcțională se bazează pe toate rotițele ei, că fiecare contribuie cu cât și cum poate la mersul omenirii. Lăutarul, vidanjorul, gunoierul, măturătorul, paznicul, taximetristul, șoferul de autobuz, muncitorul din fabrică, iniginerul, profesorul sau medicul sunt oameni de care fiecare dintre noi are nevoie, oameni care trebuie respectați pentru ceea ce fac. Când îi vom privi fără dispreț pe cei ce fac munci denumite generic „de jos”, probabil ne vom fi dat cu un pas mai aproape de civilizație și normalitate.