Ultima soluție, stoarceți frizerițele!

Ultima soluție, stoarceți frizerițele!

Bate un vânt de prosperitate dinspre economia românească, de vreme ce s-a vehiculat ideea că vor fi monitorizate drastic saloanele în care manichiuristele și coafezele te fac mai atrăgătoare/atrăgător. Părul nu se taie, nu se ondulează, nu se vopsește singur, unghiile așijderea, deci se cheamă că cineva lucrează. Iar dacă lucrează trebuie sugrumat cu biruri și monitorizare draconică. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Da, poate că nu întotdeauna munca e fiscalizată în întregime, dar să nu uităm că vorbim de angajați ce plătesc dări la stat, de câștiguri care se întorc în economie, căci oamenii cumpără, plătesc TVA, nu țin banii la saltea. 

Și pentru că am pomenit despre impozitarea veniturilor, să nu uităm că orice angajat din România plătește vreo patruzeci de procente din venitul său către stat. În schimbul acestor bani, primește niște servicii medicale discutabile, o infrastructură rutieră jalnică ș.a.m.d. Există în România o mentalitate păguboasă privind impozitarea muncii, adică biciuirea celor ce lucrează la vedere, cinstit. Ei scot din foc castanele pentru că statul nu poate/nu vrea să își ia partea ce i se cuvine din alte activități, nu neapărat transparente. Să punem bocancul pe gâtul frizerițelor și manichiuristelor ce muncesc 8-10 ore pe zi și să ne uităm în altă parte când vine vorba de taxat marii tunari. 

Aici era marea problemă a economiei românești: în saloanele de cosmetică și în frizerii. A nu se înțelege că încurajăm nedeclararea veniturilor, dar parcă prea se pune jugul doar pe cei care, de bine de rău, livrează bani la bugetul statutului sub formă de taxe și impozite, muncesc de dimineață până seara. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Când plătești 40% din venitul tău către stat și ești tratat ca un potențial infractor, se întâmplă să-ți înflorească în minte frustrări și să încerci să mai recuperezi ceva din banii pe care îi verși într-un sac fără fund, în care își bagă mâinile tot felul de inși veleitari, ce dau târcoale, rând pe rând, guvernării. De la înălțimea birourilor ministeriale, stoarcerea celor ce lucrează e soluția la îndemână, însă lucrurile stau cu totul și cu totul altfel, în economia reală, acolo unde sunt pedepsiți cei ce încearcă să trăiască mai bine, muncind. Era să spun ceva și despre respectul față de românii care susțin cu adevărat economia națională, dar mi-e teamă că mă încing și mi-o ia gura pe dinainte. 

Autor - Dragos BAKO
21 aprilie 2024 la 17:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.