Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură

Ca de obicei când apare în calendar evenimentul „Beach Please!” (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în limbi moderne) deja se formează două tabere: super fanii și super-oripilații. Nu mă refer aici la publicul care participă la așa ceva. Acela e compus de regulă din minori (puberi și adolescenți) care au astfel șansa să se adune, și săs e comporte exact cum doresc ei să fie, să vorbească nestingheriți porcării, să intre în delir atunci când superstarurile din bula lor cântă pe limba lor. Vorbim aici de brigăzile de adulți de pe margine care abia așteaptă ca, anual, la fiecare ediție să formeze aceste două tabere.

Pe de o parte sunt cei încântați. Că foarte bine, că e cu impact, că se face treabă, că ne pune pe harta Europei. Că ce dacă ăia, copiii noștri, își rup capul pe acolo, că și noi ascultam la vârsta lor Prodigy, Pantera, Andre, BUG Mafia ori La Familia. Că au și ei voie. Că ce dacă ascultă porcării și instigări la drogangeală că nu e pericol pentru că ei de fapt sunt niște copii cuminți care doar o dată pe an de descătușează, în rest ascultă doar Bach și citesc Cioran în franceză. Că e un bisnis bun, că e singura chestie care merge bine în România asta paralitică.

De partea cealaltă sunt super-oripilații. Că cum se poate, că ce dezmăț, că droguri, că babardeli, că mesaje de cacao venite de la cei de pe scenă, că interzis, că vaai ce urât vorbesc „copiii” acolo, păi se poate așa ceva, că să vină poliția, că nu se mai poate.

Fiecare dintre aceste categorii are argumentele ei, unele trainice, altele mai pitzi, mai sectare, dar majoritatea preconcepute.

Au apărut și ultrașii comentariilor. În general, din categoria fani, pentru că na, copiii lor merg acolo. Majoritatea mămici și tătici care au marcat banul la odrasle ca să pozeze în părinți moderni și opănmainzi (ca apoi să bocească cum că nu mai răzbesc cu ei) ori adulți care vor să intre în grațiile generației tinere (căreia nu îi pasă de ei). Super vehemenți și super violenți în limbaj. Orice opinie contrară e taxată la maximum. Că doar comuniștilor nu le place Beach Please. Că lumea a evoluat și nu mai e ca la discoteca de la căminul cultural. Că marș bă la biserică. Că la fel, cui nu-i place e un frustrat care nu știe ce e aia distracție și fun, mai lipsea aia cu „vibe”-ul, ori că-s ofticați că nu au prins bilet.

Ce să zic, eu ar trebui să fiu echidistant, dar având un drag așa față de muzică și consultând line-up-ul festivalului și mai mult, hoinărind și pe lyrics-urile celor care vă încântă copiii acolo, am văzut prea mult sex, multe porcoșenii și referiri la drogangeală, pentru urechile unor minori. Deci scuze, sunt de partea discotecii de la căminul cultural, cu incidentele alea inerente cu tot.

Așa că dragi părinți apărători ai drepturilor copilului de a primi educație de la unii ca cei de pe scene de festivaluri de mare succes, dacă veți păți chestii cu ei, spuneţi-vă vouă înșivă mersi pentru gândirea liberală şi emancipată. Celorlalți le spun că să nu se mai mire atât, „copiii” merg acolo pentru că acolo se simt bine, se identifică cu tot ce e acolo, au ca ideal fix ce li se transmite în acele texte și vor să arate ca superstarurile lor.

Am citit opinia unei mame sau profesoare sau mame-profesoare despre cum a nimerit ea acolo în plin concert şi despre cum era ea foarte mirată de atitudinea copilașilor melomani de la Beach. Păi la ce se aștepta acolo? La discursuri academice? La discuții din acelea de salon de secol XVIII? Cei care vorbesc zilnic porcos pe stradă, pe trotinete, în autobuz, pe trotuar, în pădure, în hamac sau în parc nu o miră? Ei, acolo erau ei, dar mai mulți și mai la un loc. Aia e. În rest, mă bucur că am prins vremuri mai normale decât ce avem acum pe piață.