O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani

O „excursie” pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar mai puțin cunoscut și mediatizat. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de când există oficial patinaj la Sibiu. Bun, nu e iarnă, nu e sezon de dat cu patinele, dar aceasta nu cred că este o problemă atunci când vrei să te întorci în timp și să vezi pe unde patinau sibienii de-a lungul timpului. Nu am mers cu căutarea chiar „din cele mai vechi timpuri până astăzi”, ci ne-am oprit la momentul apariției faimosului patinoar „artificial” din Sub Arini. Restul este o parte ce o lăsăm celor pasionați de sport.

Societatea de Patinaj din Sibiu și patinoarul de la Flora

Momentul „zero” al patinajului sibian organizat a fost ziua de 13 decembrie 1876, când a apărut primul „ONG” de profil: „Asociația Sibiană de Patinaj” („Hermannstädter Eislaufverein”) înființată de către Societatea (sibiană) de patinaj – Eislaufgesellschaft. Asta nu înseamnă că acesta este momentul apariției patinajului la Sibiu. În mod sigur, copiii sau chiar adulții din oraș se distrau patinând ori pe lacurile din jurul orașului, ori pe Cibinul înghețat.

Primul patinoar special dedicat acestui mijloc de relaxare (încă nu devenise sport de performanță la noi) a fost amenajat, la Sibiu, la un an după înființarea asociației, pe 23 decembrie 1877. Locul de parinaj, „Eislaufplatz-ul, era amplasat între „Gessellschafthaus” /Casa Asociațiunii și grădina (parcul) „Flora”. Patinoarul nu era doar un loc unde mergeai să patinezi și atât. aici de organizau diverse evenimente: seri efstive, carnavaluri, etc. Despre programul unei asemenea seri aflăm din ziarul de limbă germană Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din 23 ianuarie 1880.

La 16 ianuarie 1884, patinoarul sibian intra în istorie cu o premieră: era primul loc iluminat electric, curentul fiind furnizat de fabrica de textile Scherer. Presa vremii pomenește despre un spectacol mai aparte, cu multă lume, cu apariție unei „Regină a Gheții” și a unui „soare electric”. În acel an, clubul avea active în valoare de 4.417 florini și 37 filleri. În acel an, sezonul de „patinagiu” s-a deschis pe 26 decembrie (după cum titra „Tribuna” lui Slavici), biletele putând fi cumpărate de la „Tutungeria mare”, din tutungeriile de pe str. Cisnădiei, de la colțul stradei Cisnădiei și Poplăcii mari, de pe podul de la cazarmă, (Piața Cibin, probabil) și seara de la casă.

În 1889, iluminatul electric al patinoarului era dej un lucru firesc. la finele lui ianuarie aici avea loc „prima festivitate mare de patinagiu”. Cu acest prilej, era „iluminat și decorat”, cu fundal muzical oferit de „Capela (fanfara, n.n.) Regimentului Nr. 31” care cânta „dela 7 oare pănă la 9”. În acel an, sezonul a fost mai scurt, în martie anunțându-se că „în urma timpului cald” și a gheții care „preste noapte se prinde slab”, se încheia „sesonul de patinare”.

în 1892, pe 6 ianuarie se anunța deschiderea primei sesiuni de patinaj „de seară”. Taxa de intrare era de 40 creițari pentru ne-membri și 10 creițari pentru membri.

Cel mai vechi patinoar al Sibiului a rezistat războiului mondial, schimbării unui regim și chiar schimbarea țării. A rezistat până în 1938, când pe locul său au început lucrările pentru construirea liceului de fete „Domnița Ileana”. În iunie 1939, clădirea era finalizată „la roșu”.

Foto: Gazeta Sibiului (digitalizare Arcanum)

Un loc mai puțin știut: patinoarul „Carpați” din zona șoselei Alba Iulia

Dispariția patinoarului de le Victoriei era compensată, în 1938, de existența altui patinoar, „Carpați”, aflat în zona Internatului de băieți al Liceului „Gheorghe Lazăr” (acum Direcția Fiscală Locală). Aflăm despre el în Gazeta Sibiului din 18 decembrie 1938, într-o informație despre organizația sportivă „Șoimii Carpaților” care a a concesionat terenul de patinaj „Carpați” din str. Ioan (sic!) Creangă, lângă Internatul liceului „Gh. Lazăr”. După bucuria că terenul „a ajuns în mâini românești” și speranța că „românii sibieni se vor bucura de acest fapt”, se dau câteva detalii despre loc: existau cabine „încălzite bine”, o nouă garderobă care oferea „cea mai deplină comoditate”, muzică „de plăci” și prețuri „cu mult mai ieftine ca în anii trecuți”

Un an mai târziu în 1939, patinoarul era exploatat de organizația de copii și tineri „Straja Țării”, prin Liceul Comercial de Băieți care era proprietarul terenului. În vremurile când lipsea gheața, locul era folosit ca teren agricol pentru „stolul” străjeresc al liceului, cultivându-se legume care erau fost folosite la cantina internatului.

Anul 1940 aduce schimbări radicale. Universitatea din Cluj se refugiază la Sibiu și închiriază terenul de pe „Ioan” Creangă, prin secțiunea de hochei a Societății Sportive Studențești „Universitatea”. Evident pentru a folosi ca patinoar, „după ce i se vor aduce renovările necesare în instalații mai spațioase”. Se schimba și numele: „Universitatea”, pe scurt, Patinoarul „U” și avea o ofertă care atractivă: organizarea de baluri cu muzică, de meciuri de hochei de nivel național și o școală de patinaj. În 1942, un bilet la „noul și unicul patinoar românesc din Sibiu” costa 20 de lei pentru elevi și studenți, și 25 de lei pentru restul lumii. Un abonament era 300 lei pentru elevi și studenți și 400 de lei pentru „particulari”. „Noul” patinoar era localizat „în apropierea prefecturii, pe terenul fostului patinoar „Carpați””, conform ziarului „Țara”. După „retragerea” universității clujene în localitatea sa de baștină, patinoarul redevine la vechea denumire, „Carpați”. A trecut cu bine de război, a revenit proprietarului – Liceul Comercial de Băieți iar în decembrie 1944 era oferit spre arendă. În ianuarie 1946, patinoarul era „frumos aranjat” (conform „Gazeta Sibiului”), și oferea muzică de jazz. Apoi dispare.

Foto: Flacăra Sibiului (digitalizare Arcanum)

Patinoarul de pe Independenței, „tânăr” de la 1951

În 1949 apare una dintre primele referiri din presa locală de limbă română la cea ce va fi unul dintre cele mai populare patinoare sibiene. Cel de pe terenul Clubului Sportiv Școlar. Pe 2 decembrie, săptămânalul „Lupta Sibiului” informa că prin munca voluntară a membrilor Uniunii Tineretului Muncitor, unul dintre terenurile C.C.F.S. (Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport?) a fost reamenajat și nivelat. La acțiune au participat 250 de tineri care au muncit „voluntar” 600 de ore. Participanții, tineri de la Liceul de Băieți, Grupul Școlilor Agricole și Școala Pedagogică de Băieți.

Patinoarul C.C.F.S. a fost deschis oficial pe 7 februarie 1950. „pe terenul Școlii de Gimnastică în spatele fostului teatru (Sala „Thalia”, n.n.). Se preciza că a fost „tardiv amenajat”, iar intrarea era de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. În ianuarie 1951, patinoarul era amenajat de către cei de la Colectivul Sportiv „Flamura Roșie-Textil” „prin inițiativă proprie”, care l-au și redenumit: „Patinoarul colectivului sportiv „Flamura Roșie””, care „va înviora sporturile de iarnă” după doi ani de nefuncționare. Deschiderea a avut loc într-o zi de duminică, pe 23 decembrie 1951.

Anii au trecut și contrar obiceiului, patinoarul, acum al C.S.M.S. (Clubul Sportiv Muncitoresc Sibiu?) nu a „beneficiat” de nicio referință critică. Aceasta până în 1969, când „Flacăra Sibiului” a făcut o aluzie voalată că pe 15 ianuarie patinoarul nu era încă funcțional și că, la fel ca în alți ani, apărea riscul ca, până când gheața „se maturiza” venea căldura. O bilă neagră a fost acrodată și bufetului din incintă, care oferea doar țuică fiartă, nu și ceai.

În 10 ianuarie 1968 o altă lovitură: patinoar era, frig era, dar gheață nu. În 1969, aveam chiar o „situație inadmisibilă”. Sibiul mai avea niciun loc pentru patinaj.

Patinaorul de pe Independenței, care „oferea cele mai bune condiții (existente in Sibiu)” a fost la un moment dat desființat pentru că se deteriorau bordurile care despărțeau terenul de volei de cel de baschet). Problema însă era în altă parte. Nimeni nu mai avea chef să se complice cu așa ceva. C.S.M.-ul dădea vina pe S.Ș.E. (Școala Sportivă de Elevi) că terenul era al lor. S.Ș.E. o spunea direct că nu au niciun interes să mai facă patinoar, pentru că e „muncă în plus” iar terenurile se distrug, deși până atunci treaba era OK Plus că nu le ieşeau nici bani din treaba asta pentru că ce venea de pe bilete nu erau ai lor pentru că se vărsau la buget. În final a intrat pe fir județeana de partid și paradoxal, nu a mai fost nicio problemă, patinoarul de pe Independenței fiind amenajat la fix și funcțional. Locul patinoarului a dispărut complet o dată cu edificarea „Spitalului Nou”, care a desființat complet terenurile de port ale C.S.Ș., pe la mijlocul anilor ’70.

Patinoarul „artificial” de lângă Sub Arini – o realizare „ceaușistă” a tinerilor sibieni

Primele referiri la necesitatea unui patinoar artificial apar în 20 ianuarie 1970, când, într-un articol ce trata performanțele patinatorilor sibieni, semnatarul invoca rezultatele tinerilor sportivi ca „un argument în plus în legătură cu necesitatea construirii patinoarului artificial la Sibiu, oraș cu vechi tradiții în sporturile de iarnă și cu reale posibilități de performanță în patinaj.”

Data reală a „nașterii” patinoarului este iunie 1970, când debuta șantierul tineretului din parcul Sub Arini care avea ca scop construirea complexului sportiv din zona parcului: patinoarul, ștrandul, terenurile de volei, baschet și handbal. Lucrările erau planificate să se încheie până pe 23 August același an. Nu a fost să fie așa. De fapt nu a fost nimic, deoarece în 16 aprilie 1971, Emil Vânătoru, șeful secției economice a Comitetului județean al U.T.C., declara optimist că organizația municipală a U.T.C. „are în vedere inițierea unui șantier de muncă voluntar-patriotică la patinoarul artificial”. Munca „patriotică” finalmente a pornit. Deja în iulie 1971, era raportată „o amplă desfășurare de acțiuni patriotice” la „patinoarul artificial”. Acolo elevii din liceele sibiene au efectual nivelări, taluzări și balastări, iar cei de la Liceului Agricol din Sibiu au participat la efectuarea ridicărilor topografice. De acum încolo, „patinoarul artificial” din Sub Arini devenea un fel de Meccă a muncii „voluntare” a elevilor și studenților și prilej de auto-laută pentru șefii de la Uniunea Tineretului Comunist.

Astfel, în august 1971, tinerii de la „Independența” au confecționat, prin muncă patriotică (deci neplătiți) distribuitorul de amoniac al patinoarului. În aceași lună, apar și studenții care au lucrat vreme de două săptămâni la cărat pietriș, săpat, și nivelări. De aici aflăm și numele responsabilului șantierului de pa patinoar: Gheorghe Lingurar.

Anul 1972 debuta cu anunțul că la „patinoarul artificial al tineretului” se desfășoară lucrările finale. De rând la munca patriotică, elevii Școlii de Șoferi și din nou cei ai Centrului școlar tehnic-profesional. În martie, patinoarul se afla „în fază avansată de lucru”. În iunie, Ilarie Munteanu, prim-secretarul Comitetului Municipal Sibiu al U.T.C, caracterizat în interviu ca fiind „principalul dinamizator al întregii acțiuni de construire a patinoarului” după ce face o apologie a tuturor celor care au muncit voluntar și patriotic la patinoar ori au stat prin birourile de partid spune că obiectivul „este amplasat Intr-o zonă de mare frumusețe naturală a Sibiului, în parcul Subarini, lingă stadionul Metalul, adică In centrul municipiului” și că are dimensiuni olimpice (30 x 56m) deci se pot organiza concursuri de patinaj sau de hochei.Chiar dacă gardul urma să fie făcut „în următorii ani”, deja patinoarul a intrat în probele tehnologice, peste o săptămână urmând „proba de îngheț“. Pe 28 aprilie aveau loc probele cea de îngheț reușind „perfect” iar seara, de la ora 17, gheața a fost verificată de primii patinatori.

Foto: Fred NUSS/Tribuna Sibiului (digitalizare Arcanum)

Inaugurat dar neterminat

28 aprilie 1972 este data la care a fost inaugurat, oficial, „Patinoarul Artificial al tineretului”: La festivitate a participat Richard Winter, prim-secretarul Comitetului județean Sibiu al P.C.R., alături de alți tovarăși de la comitetele județean și municipal, de la consiliile populare județean și municipal și de la comitetele județean și municipal ale U.T.C.

Primul vorbitor a fost Nicolae Găitan, prim-secretarul Comitetului județean Sibiu al U.T.C., care a spus că „…sarcina de a construi un patinoar artificial la Sibiu a fost dusă la îndeplinire cu priceperea, elanul și dăruirea tinerilor – muncitori, elevi și studenți sibieni“. A urmat Cornel Roman, secretarul organizației U.T.C. a uzinei „Independența”, Sanda Frum, patinatoare de performanță, care „s-a angajat în numele colegilor ei de la Școala sportivă să ridice la Sibiu pe noi trepte măiestria sporturilor pe gheață”. Tot atunci sibienii au aflat că realizarea acestui obiectiv sportiv-distractiv a fost în valoare de aproximativ 9.000.000 lei. Gheața patinoarului era asigurată de Fabrica de Gheață Sibiu. Panglica noului patinoar a fost tăiată de Richard Winter, care a declarat deschis noul patinoar.

Foto: Tribuna Sibiului (digitalizare Arcanum)

Problema era însă că patinoarul a fost inaugurat, dar încă se mai lucra la el. Pe 1 iunie, de exemplu, aflam că se vor continua lucrările la patinoarul artificial, începându-se lucrările la amplasarea tribunelor. În 25 august se scria că patinoarul, deși inaugurat, „a fost dat parțial in funcțiune”. Pe 1 noiembrie același an, totuși, se deschide noul patinoar, „rod al muncii entuziaste a tinerilor sibieni”. Prima activitate organizată a fost înființarea cercurilor de patinaj pentru copiii între 3 și 8 ani. Primul eveniment artistic-sportiv a fost la 19 noiembrie: o demonstrație de patinaj artistic cu membrii lotului național: 11 patinatori bucureșteni de la „Dinamo”, Școala Sportivă și Institutul de Educație Fizică și Sport – I.E.F.S, alături de patinatorii de viteză sibieni de la Școala Sportivă. În 1973 are loc primul carnaval, „Carnavalul Gheții ’73, anunțat de Tribuna Sibiului din 10 februarie. Evenimentul era organizat de Comitetul Municipal Sibiu al U.T.C., din program făcând parte demonstrații cu patinatorii artistici locali, momentele vesele, premiile pentru cele mai bune măști și chiar un concurs „Miss Carnaval ’73”.

Ca o surpriză, pe 2 decembrie 1973, Patinoarul Artificial al Tineretului din Sub Arini beneficiază DIN NOU de o deschidere oficială și festivă, cu reprezentații ale lotului de patinaj artistic al României și întreceri ale patinatorilor viteziști ai Școlii Sportive. Tot atunci s bigează și primele „defecțiuni”. Deschiderea a întârziat cu 45 de minute iar patinatorii nu aveau decât un vestiar improvizat, două barăci neîncălzite.

Foto: Fred NUSS/Tribuna Sibiului (digitalizare Arcanum)

„Luceafărul”, teren de handbal și patinoar

Terenul (de handbal) „Luceafărul” aflat în plin centru al Sibiului, pe strada Ioan Lupaș fostă Dr. Kornhauser, a fost și el un patinoar cunoscut și frecventat. Este „atestat documentar” la 13 decembrie 1958, cu precizarea că beneficia de „iluminație electrică”. Apoi dispare din atenție până în ianuarie 1969 când aflam că era amenajat de clubul „Independența”, funcționa în intervalul orar 9-12 și 15-21, iar prețul unui bilet era de doar 2 lei.

În 1969 apare ceva mai consistent despre „Luceafărul”, dar în sens negativ. „Proprietarii” de la „Independența” erau complet lipsiți de cheful de a face vreun patinoar, aruncaseră ceva apă dar nu s-a „prins”, și se invocă argumente ca „auzi dom’le să facem gheață la „Luceafărul”, ne rîde orașul”. În paralel, la intrarea în teren, un afiș anunța că intrarea la patinoar era 4 lei, adică dublu față de anii trecuți.

În decembrie 1973, patinoarul de pe Luceafărul este în „stăpânirea” Clubului Sportiv Muncitoresc Sibiu (C.S:M.). este clasificat ca „patinoar natural” era funcțional între orele 9-12 și 16- 20, iar printre facilități avea vestiare încălzite, iluminat fluorescent și stație de amplificare. Pe 20 ianuarie 1974 are loc aici un, de la ora 10:30, un carnaval pe gheață, la care au participat 11 copii cu vârstele cuprinse între 4 și 12 ani), de la secția de patinaj artistic „Cibinium” de pe lângă Casa de Cultură a Tineretului.

Alte patinoare mai puțin cunoscute

Patinoarul Arsenalului. În 1944, un articol din „Țara” face referire la activitatea sportivă a Arsenalului (fost pe bd. Victoriei, acum demolat). Este pomenit și un „admirabil patinoar la care are acces gratuit întreg personalul”.

Patinoarul „de la OSP„, de pe Municipal. În 1948, apare în ziarul de stânga „România viitoare”, o știre depre elevii de la Liceul „Gheorghe Lazăr” și de la un anume liceu „Industrial” care, cu cu ocazia vacanței, s-au înrolat voluntar (!) în brigăzile de muncă patriotică organizate de Uniunea Tineretului muncitor – U.T.M., „ca să ajute muncitorimii manuale în campania pentru lecuirea rănilor pricinuite de războiu”. Printre alte lucrări, tinerii brigadieri au refăcut un anume teren de sport „din curtea sediului U.T.M.”. care va fi folosit pentru activități sportive (fotbal, volei) iar în timpul iernii, ca patinoar. În același an, Biroul județean al Organizației Sportului Popular anunța intenția de a construi un patinoar „probabil chiar pe terenul de football al „Arenei sportive O.S.P.”. Pe 21 decembrie 1949, patinoarul era deschis „pe arena OSP din Parcul Arinilor”. Avea bufet, garderobă și era luminat cu reflectoare, programul fiind zilnic între orele 8-13 și 14-20. Prețurile biletelor erau „foarte modeste”.

Ar putea fi vorba și despre „Patinoarul din parcul Subarini” care, în 18 ianuarie 1969 apare menționat ca fiind amenajat de tinerii uteciști de la fabrica „Automecanica” din Sibiu. Era iluminat electric și cu stație de radioamplificare. Nu cred că este vorba de patinoarul „clasic” pe care îl știm, dar poate fi vorba de stadion. Apare din nou în 1970, sub denumirea de „Patinoarul Tineretului”, a cărui amenajare era finalizată îe 15 februarie. Era amplasat „în ambianța parcului „Sub Arini“ și avea o suprafață de aproximativ 1.500 mp.

La 27 februarie 1969, pe acest pationar avea loc proba de patinaj din cadrul Olimpiadei Sportive a Elevilor, organizată de Comitetul Municipal Sibiu al U.T.C., Inspectoratul Școlar Județean și C.J.E.F.S.

Patinoarul „Progresul”. Pe 9 decembrie 1951 este pomenit patinoarul Colectivului Sportiv „Progresul” care, atunci când se va deschide, „se vor putea juca și matchuri de hokey”, aceasta „în afară de faptul că sportivii sibieni vor putea patina”.

„Steaua Roșie” și „Independența”. La 1958, pe 13 decembrie, erau menționate ca fiind în lucru sau finalizate patinoarele de pe terenul „Steaua roșie” și de pe stadionul „Independența”.

În curțile școlilor. În 12 decembrie 1968, Consiliul Municipal al Organizației Pionierilor anunța, în contextul iernii și al viitoarei vacanțe că, printre alte activități sportiv-distractive, vor fi amenajate patinoare în curțile școlilor generale Nr. 13, 16, 17 și 26).

„Steaua”: Pe 18 ianaurie 1969, aceiași uteciști de la „Automecanica” au amenajat, prin muncă patriotică, o pistă de patinaj viteză, pentru campionatul județean, într-un anume parc „Steaua”. în 21 decembrie același an, președinta a Consiliului Județean al Organizației Pionierilor, Viorica Prăvariu și Ion Braicu, șeful comisiei cu probleme școlare de la Comitetul județean al U.T.C., declarau că s-au deschis sau se vor deschide, în acel sezon, patinoare amenajate pe terenurile „Electrica”, „Luceafărul”, „Voința“ și „Steaua” care „vor fi gazde primitoare pentru tinerii amatori de distracții și recreere”.

Patinoarul de la „Voința„. Apare, episodic, în diverse perioade și într-o aură complet negativă în 1969, când cei de la clubul cu același nume declarau că nu au chef să organizeze patinoare și că „acum am organizat un mic șantier, ca să fim lăsați în pace în cursul iernii”.

În noiembrie 1973 apare ca funcționând pe lângă patinoarele de la Școala Sportivă, Sub Arini și Dumbrava. Avea „o gheață excelentă” iar programul de funcționare era zilnic între orele 8 și

17.

Un lac din zona Dumbrava. Tot ca patinoar a funcționat și un lac din zona Valea Aurie-Dumbrava, fără a se preciza exact care și unde. Prima oară apare în 1969, într-un articol critic privind lipsa patinoarelor amenajate. Tot la patinoarul de pe lac face referire și un material din 18 februarie 1971, în contextul unui concurs de patinaj de pe „unul din lacurile din vecinătatea Dumbravei”, lac care a fost măturat de zăpadă, udat ca să fie mai multă gheață, amenajate culoare pentru competiții, plus o stație de amplificare, bănci, o masă și câteva scaune. Toată această muncă a fost făcută de tinerii patinatori împreună cu părinții lor, coordonați de un legendar antrenor sibian, Petre Tivadaru.

Patinoarul din curtea Casei Pionierilor. La 12 dec 1971, Ion Cosma, directorul Casei Pionierilor, pomenea ceva despre amenajarea unui patinoar în curtea Casei Pionierilor de pe bd. Victoriei (actuala „Vila Mitropolitului”).

Alte patinoare din curtea școlii. În noiembrie 1972 se anunța în Tribuna Sibiului că pe lângă patinoarele „vechi” de pe terenul „Voința”, de la Școala Sportivă și de pe „lacul Dumbrava” se vor mai amenaja alte 17 patinoare în curțile școlilor și liceelor.

*

Ne-am oprit aici cu „istoricul” patinoarelor sibiene, deoarece restul nu mai este chiar istorie. La- Sibiu s-a patinat și încă se patinează, chiar dacă nu la intensitatea deceniilor trecute. Dar aceasta este deja alt capitol.

Cert este că singurul patinoar dintre cele vechi care încă mai este funcțional (poate și sezonul acesta) este cel „artificial” din Sub Arini, care nu mai e al tineretului (deși el a dat la lopată acolo).

Restul? „Eislaufplatz”-ul de pe Victoriei este acum facultate și parcare de facultate. Patinoarul CSȘ de pe Independenței este Biblioteca Universității plus inevitabila parcare aferentă: patinoarul „Carpați” din zona șoselei Alba Iulia(str. „Ioan” Creangă este neidentificabil în teren, la fel de neidentificabil ca lacul acela misterios din Valea Aurie-Dumbrava, care poate fi oricare lac din zonă. Școlile nu mai fac patinoare în curte, Voința nu cred că ar fi dispusă la o asemenea investiție, Luceafărul nu mai există fiind teren de sport, pensiune și restaurant cu terasă. Plus că acum nici iernile nu mai sunt așa de „patinabile”.

Sibiul face anul acesta 150 de ani de patinaj. Cât patinaj mai este acum în Sibiu?