Biroul de primar, pridvorul Cotrocenilor

Scoaterea lui Călin Georgescu din cursa prezidențialelor vine să așeze peste această ecuație cu o droaie de necunoscute puțină lumină. Desigur, o lumină abia întrezărită, pentru că alte fascicule orbitoare mai pot schimba lucrurile în perioada imediat următoare. Cele 40 de procente pe care sondajele le puneau în dreptul lui Călin Georgescu nu se vor regăsi în tolba lui George Simion, probabil, înlocuitorul său în cursa pentru Cotroceni, pe de o parte pentru că nu putem fi siguri de acuratețea cifrei, pe de altă parte pentru că zestrea electorală se va fragmenta. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe flancul așa-zis suveranist i-am putea întâlni pe Victor Ponta și Simion, ceea ce nu întărește această latură, ci mai degrabă o divizează. În conștiința colectivă, Ponta e asociat cu PSD, iar dacă privim cu atenție războiul declarațiilor din ultimele trei luni constatăm că Marcel Ciolacu e încasatorul șef: spre el lansează săgeți AUR, POT, SOS și USR. Interimatul lui Ilie Bolojan la Cotroceni a ferit PNL de atacuri dure, lăsând PSD să deconteze eșecurile guvernării. Cu alte cuvinte, s-au cam risipit emoțiile legate de un candidat din așa-numita zonă suveranistă care ar fi putut ieși învingător în turul doi. Probabil că un astfel de competitor se va califica în finală, dar va pierde în fața contracandidatului provenit din zona intitulată generic „pro-europeană”. Cine va fi acest candidat? Matematic, el ar trebui să fie Crin Antonescu pentru că e susținut de trei partide care alcătuiesc majoritatea parlamentară. Doar că nu am văzut până acum ca cei din PNL, PSD sau UDMR să transpire abundent, făcându-i campanie candidatului susținut, cel puțin oficial, așa că se creează un culoar liber pentru alt independent de pe aceeași turnantă. 

Matematica e una, dar uite că în poveste avem și un matematician, în persoana lui Nicușor Dan, „primarele” Bucureștilor. Iar dacă luăm în calcul că doi foști primari, unul din București și unul din Sibiu au condus România în ultimii 20 de ani, ne putem duce cu gândul că „foncția” asta e cu noroc la propulsare. Nicușor Dan ar putea fi sprijinit în ultimul moment de o retragere a Elenei Lasconi și va mai ciuguli câte ceva de pe la foști candidați din primul tur de anul trecut. Într-o finală Nicușor Dan – George Simion, edilul Capitalei ar putea aduna în spatele lui și electoratul lui Antonescu, al Elenei Lasconi, astfel încât să învingă. Nu la scor, dar să învingă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Așa arată lucrurile azi, dar aceste calcule pot fi date peste cap nu doar după încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, ci chiar până în ajunul primului tur. 

Autor
12 martie 2025 la 13:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum să nu îți placă saltelele cu ploșnițe și aleile cu dale lipsă?
Când te uiți la cozile de pe Podul Prieteniei, la coloanele de mașini ce pleacă din România spre...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Când e arșiță afară, nu te joci cu focul pe lângă baloții de paie
CCR pare să fi devenit instituția responsabilă cu uimitul românilor. După ce a dat o decizie prin care...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Oamenii fără de care viața noastră ar mirosi mai urât
Probabil că fiecare dintre noi a asistat la episoade în care cineva vorbea cu mult dispreț despre unele...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
De ce am plăti noi niște stricăciuni de pe Calea Dumbrăvii
Odată cu discuțiile despre tăierea unor sporuri aberante încasate de unii dintre bugetari au ieșit la iveală și...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să nu-i uităm nici pe băieții din culise
Dacă tot s-a vorbit despre lecția primită de partidele tradiționale la ultimele alegeri și despre necesitatea unei reformări...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
De sub cupola de circ, sub cea de foc
Credeam că ne aflăm sub cupola unui circ dacă e să ne luăm după ciorovăielile politice din ultimul...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Pierdut funcție, recăpătat memorie
Politicienii capătă limbariță după ce sunt descălecați din funcțiile pentru care s-au făcut luntre și punte. Nu de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Vor fi vremuri grele, dar vom trăi prost
După „lupte seculare” care au durat o lună, iată-ne pricopsiți cu un Guvern. Unul în care găsim miniștri...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Nu e fală, poate boală. Că e artificială!
Plimbându-mă pe malul unui pârâu de munte, cu fundalul sonor asigurat de păsări și niște pale de vânt...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Oare cine ne dă nouă, lapte, brânză, unt și ouă?
Cum toate trec prin stomac, discuțiile despre ieftinirea alimentelor de bază au determinat multe ciuliri de urechi, făcând...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
20 de milioane de saci de box
Încetul cu încetul intrăm în logica puturoasă și clasică a politicii românești. Tărăgănări, încercări de impunere a unor...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine încălzește războiul rece dintre bugetari și mediul privat
De parcă ar purta pe umeri un blestem, românii se trezesc, ciclic, în mijlocul unor dihonii sociale. E...
Editorialul zilei
3 min de citit