Nu-ți place, nu-i cu supărare. Dar să știi că e parte din istoria Sibiului

Cum am tot depănat zilele trecute amintiri tribuniste, mi-au năvălit în minte crâmpeie din vremuri care azi îmi par foarte îndepărtate, mult diferite, cu oameni ce mai trăiesc doar în memoria noastră. Probabil, de-a lungul timpului, Tribuna a fost cel mai criticat ziar din Sibiu, iar asta nu spune altceva decât că era și este un organism viu, că produce reacții. 

Un ziar e creația celor ce așază cărămidă peste cărămidă la fiecare ediție; unele cărămizi sunt pe placul celor ce le privesc, altele nu, cum e și firesc într-o lume ce palpită. Privind în urmă, aș putea spune că fiecare deceniu de existență al Tribunei a fost diferit, așa cum variate sunt aceste intervale, la nivelul întregii comunități. N-am fost perfecți (nicio entitate nu e, oricât s-ar crede unii fără pată), dar am convingerea că majoritatea celor ce au așternut rânduri în acest ziar au făcut-o cu bună credință față de cititor, unicul destinatar al zdroabei gazetarului. 

Am fost coleg, de-a lungul anilor, cu zeci de oameni (sincer să fiu am numărat vreo 160) care au lucrat/colaborat la Tribuna și care, indiferent de perioada în care au activat aici, au lăsat câte ceva, atât în amintirea noastră, cât și în conținutul ziarului, în felul nostru de a ne raporta la semeni și situații. 

Când trec prin fața terasei Frieda îmi arunc instinctiv privirea spre masa la care stătea bunul meu prieten Nani Dobra și mă întorc în timp în vremurile când băteam împreună incintele unor locante unde povesteam câte în lună și în stele, de la picanterii din istorie, până la cele din lumea artistică. Atunci când mă uit pierdut la vreun edificiu local aștept parcă să mă bată pe umăr Fred Nuss și să mă întrebe, cu vocea lui mereu entuziasmată: „Ce faci Bakolino?” Ei și mulți alții au însemnat pentru noi cei născuți nițel mai târziu, acoperișurile spre care ne uitam în vremurile de pruncie profesională, căci aveau, cum se spune, „țiglele pe casă”.

Dincolo de inevitabilele contre, de fireștile diferențe de opinie urmate de câte un schimb de replici tăioase, Tribuna însemna o stare de spirit; una nu pe placul tuturor, înjurată și azi de cei ce au luat adevărul „pe persoană fizică”. N-am răscolit prin desaga cu amintiri nici pentru a vă spune cât de minunați suntem, nici pentru a ne aplauda longevitatea pe piața media sibiană, ci doar pentru a vă reaminti că acest ziar pe care îl răsfoiți fizic ori virtual e o părticică din Sibiu, o piesă din istoria orașului; cu bunele și mai puțin bunele ei, ca orice istorie.