Directoarea care știe să conducă și un velier, și o organizație: lecție de viață la Diakoniewerk România

În 2026, se vor împlini 20 de ani de când o asociație austriacă, înființată de câteva călugărițe luterane, a ales să-și extindă activitatea în România. Sibiul a avut șansa să intre în atenția conducerii Diakoniewerk Gallneukirchen, organizație cu o experiență de peste 150 de ani în sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile.

Aici a fost deschis un centru de zi în care, astăzi, 36 de persoane cu diferite deficiențe beneficiază de activități menite să le ajute pe lungul drum al integrării. Pe strada Mitropoliei, la numărul 28, în atelierele asociației Diakoniewerk, am găsit multă bucurie. O trupă de prichindei ai Liceului de Artă tocmai venise să colinde beneficiarii și angajații centrului de zi. Fără să știe, elevii au pășit în unul dintre atelierele lui Moș Crăciun din Sibiu, judecând după decorațiunile, lumânările și podoabele de brad aflate pe mesele de lucru.

„Mulți dintre cei care ne frecventează centrul vor merge acasă povestind familiei că au avut vizitatori și că au fost colindați. Este o bucurie pe care nu și-o ascund și o împărtășesc celorlalți cu sinceritate”, spune Cristina Andreea Costea, cea care reprezintă în România interesele asociației.

Un centru de zi plin de bucurie, în inima Sibiului

Aplauzele de la finalul recitalului au fost generoase, iar elevii s-au retras cu zâmbetele pe buze. „Copiii interacționează cel mai bine cu persoanele cu nevoi diferite. Ei nu au prejudecăți”, mai arată directoarea, în timp ce vizităm centrul.

L-am întâlnit pe Florin, un desenator talentat, mândru că una dintre creațiile sale a ajuns să împodobească o sacoșă textilă pentru cumpărături. La masa alăturată asist la tehnica „împâslitului”: firele de lână colorată sunt înfipte într-o bilă de polistiren care, cu multă migală, devine un glob numai bun de pus în bradul de Crăciun.

„Pentru cei mai mulți care vin aici, acest loc este un alt univers, pe lângă cel al familiei, în care își fac prieteni, au preocupări comune și interacționează liber unii cu ceilalți. Îmi place să cred că vin la noi ca la un loc de muncă la care mergi cu plăcere”, spune Cristina Costea.

Asociația are un cost lunar de aproximativ 3.500 de lei pentru fiecare beneficiar. Aceștia contribuie simbolic, cu aproximativ 200 de lei. „Primesc o masă caldă și, bineînțeles, suport din partea specialiștilor noștri. Este o adevărată provocare să găsești permanent sursele de finanțare necesare, pentru că avem facturi de achitat și salarii de plătit. Nu este ușor, dar știu că merită întregul efort”, descrie Cristina „lupta” ei zilnică.

Diakoniewerk nu s-a limitat doar la centrul de zi din Sibiu, ci asigură servicii de sprijin și pentru 25 de copii din Dumbrăveni, alți 25 de copii și 23 de adulți cu dizabilități și vârstnici din Sebeș, județul Alba. În aceste orașe funcționează centre de zi care, la rândul lor, au nevoie constantă de resurse umane și financiare.

Întrebarea privind diferențele dintre Austria și România în ceea ce privește serviciile destinate persoanelor cu dizabilități vine firesc. „Cei de la asociația-mamă, din Austria, primesc între 90 și 95 la sută din necesar, iar diferența o asigură prin campanii de strângere de fonduri. La noi, doar 40 la sută vine de la bugetul de stat. Avem însă marea șansă de a fi sprijiniți de asociația centrală, care ne finanțează aproximativ 40 la sută din buget, iar diferența o acoperim prin evenimente caritabile și campanii de strângere de fonduri”.

„Vorbește cu mine, nu despre mine!”

Cristina aduce în discuție importanța unei schimbări de optică a publicului larg în privința domeniului în care activează de opt ani. „Este foarte valoros să conștientizăm că sunt persoane în jurul nostru care au nevoie de un sprijin susținut ca să poată participa la o viață socială care, pentru alții, este o normalitate. Serviciile pe care le oferim sunt pe termen lung, uneori pe toată durata vieții beneficiarilor. Ele nu aduc întotdeauna schimbări spectaculoase, dar deschid posibilitatea unei vieți sociale diverse. Și mai este un lucru: contează enorm să privim în ochii persoanelor vulnerabile ca să le cunoaștem cu adevărat. Avem un motto după care ne ghidăm: <Vorbește cu mine, nu despre mine>”.

Timpul trece repede în clădirea aflată la o aruncătură de băț de Catedrala Mitropolitană. Aflu despre sprijinul acordat de Consiliul Județean Sibiu, care asigură plata salariilor pentru cinci angajați – psiholog, asistenți sociali, educator și șef de serviciu -, dar și despre suportul psihologic oferit refugiaților ucraineni.

În plus, descopăr o paralelă inedită între viață și condusul unei bărci. „În lumea navigației, toată lumea se ajută, există solidaritate. E ca în viață: ai perioade în care te simți în întuneric și tot ce trebuie să faci este să cauți lumina farului care să te ghideze mai departe. Am descoperit navigația în același an în care mi-am început activitatea aici, când am obținut carnetul de skipper (căpitan – n.red.). Aș vrea să am mai mult timp pentru asta”.

Cristina a rămas în cochetul atelier al lui Moș Crăciun, înconjurată de harnicele sale ajutoare, ale căror povești de viață trebuie privite cu optimism, nu doar cu compasiune.

Un îndemn mă însoțește la plecare, ca venind din partea fiecărui membru al comunității Diakoniewerk: „Vorbește cu mine, nu despre mine!”.

La acesta se adaugă și urarea de „Multă sănătate!”, primită de la unul dintre beneficiari, ca răspuns la salutul meu de rămas-bun.