Mircea Cazan a fost consilier județean, deputat și senator, lider al Organizației Județene Sibiu a Partidului Național Liberal și președinte al Societății Naționale de Radiocomunicații, aceasta din urmă fiind, cel mai probabil, slujba cea mai apropiată de sufletul său. Fiindcă — iar asta unii nu știu sau uită — Mircea Cazan a fost mereu pasionat de tehnologie. De altfel, oricât de relativă este formularea și oricât de mult evită el cifrele, Mircea Cazan a făcut banii cei mulți din tehnologie. Cele 17 case pe care le cuprindea, în anul 2010, declarația sa de avere depusă ca parlamentar au la origine calitățile de om de afaceri ale lui Mircea Cazan.
Marile conglomerate care furnizează astăzi servicii de date și/sau televiziune s-au ridicat prin achiziții multiple de provideri locali, iar între aceștia (culmea, nu o singură dată!) s-a aflat și Mircea Cazan. Atunci, la momentul apariției declarației sale de avere, erau mai greu de înțeles sumele din această industrie; astăzi, însă, este limpede probabil pentru toată lumea că tehnologia produce bani. Bani mulți!
Cu siguranță, Mircea Cazan nu a răspuns invitației la Podcast-ul Tribuna pentru că-i era dor să fie implicat, din nou, în discuțiile despre avere, dar asumându-și că vor fi inevitabile. A explicat pe îndelete pentru publicul Tribunei cum a făcut primii bani, cum aducea în Sibiu, în anii ’90, produse la care românii visau – de la guma de mestecat Wrigley’s și până la „ursuleții” Haribo- și cum a început să vândă… internet. Și cum, apoi, a vândut firma de date unei mari companii, apoi a înființat alta, a vândut din nou și tot așa.
Tehnologiile anilor 2000 (plus-minus) sunt greu de explicat acelora care s-au născut cu internetul pe telefon. Mircea Cazan reamintește cum scările de bloc erau ticsite de cabluri prin care ajungeau în apartamente semnalul TV, dar și telefonia fixă și, odată cu aceasta din urmă, internetul. El aparținea acelei lumi, dovedindu-se dacă nu un vizionar, cel puțin un curajos al acestui domeniu.
Ei bine, sunetul inconfundabil al conectării prin telefonul fix la internet (dial-up) producea bani acelora care au avut inspirația de a investi la timp.
Între firmele înființate de Mircea Cazan, VERENA nu este prima, dar este cea mai cunoscută! Până și astăzi unii sibieni își amintesc de Verena Internet, dar și de Verena ca local, fiindcă a existat un bar cu piscină exterioară în mijlocul Sibiului, pe strada Anton Pann, foarte popular în acele timpuri.
Aceia au fost anii în care Mircea Cazan gândea rețele, înțelegând că acesta este viitorul. Și cam tot pe atunci începuse să cocheteze cu politica.
Mircea Cazan a pierdut câteva runde de alegeri până când a reușit să-și îndeplinească ambiția de a intra în Parlamentul României. Dezvoltase, la începuturi, o relație cu Teodor Meleșcanu, fostul lider al Alianței pentru România (ApR), fost ministru în mai multe guverne. Ulterior, ApR a fuzionat cu PNL și astfel Mircea Cazan a devenit liberal (și a rămas până astăzi). A condus, chiar, PNL Sibiu.

Mircea Cazan, în Tribuna, alături de Teodor Meleșcanu în campania electorală din anul 2000
Relațiile lui Mircea Cazan cu „lumea bună” a politicii au fost deseori discrete, dar când au devenit publice, au atras atenția de îndată. Este și cazul relației cu Ludovic Orban, căruia Mircea Cazan i-a împrumutat o sumă de bani din care, povestește acum, o parte îi mai este încă dator. Tribuna scria în decembrie 2014 despre subiect: „Co-președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, l-a împrumutat pe colegul său de partid, Ludovic Orban, cu 80.000 de euro pentru ca acesta să își cumpere o casă. Orban locuia din 2003 într-un apartament de 86 de metri pătrați, în București. În a doua jumătate a acestui an, prim-vicepreședintele PNL (Ludovic Orban -n.n.) și-a cumpărat o casă la nici 10 km de București, în Dobroești, județul Ilfov. Are 200 de metri pătrați și a fost cumpărată cu bani dintr-un împrumut, dar nu de la bancă, ci de la liberalul Mircea Cazan. Suma totală împrumutată este de 80 de mii de euro”.
Mircea Cazan are în continuare o relație de amiciție cu Crin Antonescu, cu care și-a scris în preajma alegerilor la care acesta a participat. La Podcast-ul Tribuna, Cazan povestește cum l-a sunat Crin Antonescu, în 2009, pentru a i-l prezenta pe Klaus Iohannis. Explică și ce s-a întâmplat după, cu detalii de culise interesante.
Dincolo de politică și afaceri, Mircea Cazan este, așa cum spuneam, un pasionat de tehnologie. Prima Tesla înmatriculată în România îi aparține lui – a fost cumpărată acum 12 ani și încă o are.
Dar, mai presus de toate, Mircea Cazan este un familist convins. Este căsătorit de 40 de ani cu Adriana, unul dintre stâlpii mișcării Lions în Sibiu, fost guvernator Lions în România (primul guvernator femeie!). Mircea Cazan este, la rându-i, membru Rotary. Adriana și Mircea Cazan au doi copii, Adelina și Felix (fiecare „la casele lor”, în București și Sibiu) și doi nepoți.
Soții Cazan adoră călătoriile! Au fost în peste 100 de țări, iar din Statele Unite au văzut tot, mai puțin Alaska. Au fost cu Transsiberianul, merg la spectacole pe Broadway, au câștigat două găletușe cu monede la Las Vegas, s-au temut puțin pentru siguranța lor în Madagascar, iar astăzi își împart timpul între Sibiu, București (unde sunt nepoții) și Dubai.
Da, continuă să aibă suficiente case încât să aibă bătăi de cap „de oameni bogați”. Plătesc impozit o sumă de șase cifre…
În Dubai, soții Cazan au cumpărat fiindcă și-au dorit, oarecum din rațiuni strategice, o proprietate în afara Uniunii Europene. Acolo își petrec o parte din timp.

Mircea Cazan alături de familia sa – Tribuna, noiembrie 2000
Mihai POPA
Mihai POPA
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU
Răzvan MARCU