Cum ar fi să-ți vinzi mașina ție însuți? O aberație păzită cu strășnicie, pe strada Andrei Șaguna

Cum ar fi să-ți vinzi mașina ție însuți? O aberație păzită cu strășnicie, pe strada Andrei Șaguna

Uneori, ai impresia că instituțiile publice sunt un fel de leagăn al aberațiilor legislative. Ceea ce vă voi istorisi nu e nici glumă, nici fragment de basm, e însăși realitatea, cu foalele revărsate peste normalitate. După ce a locuit mulți ani în Germania, cu forme legale, cineva a decis să se întoarcă acasă. Și-a adus de acolo tot, inclusiv autoturismul înmatriculat pe numele său. Ca orice om ce vrea să își vadă lucrurile rânduite, femeia a încercat să își înmatriculeze mașina în Sibiu, a mers cu toate actele la Serviciul Înmatriculări, dar aici… surpriză. I s-a spus că nemaiavând contractul de vânzare – cumpărare de acum 9 ani, trebuie să vândă mașina ei către …ea. Repet, avea toate actele pe numele său, venea dintr-o țară membră a UE. Inițial, a crezut că e o glumă, după care a înțeles că numele Absurdistan atribuit, ironic, României nu-i tocmai un fum fără foc. Așa că, s-a dus, și-a vândut mașina către ea însăși, plătind astfel tainul birocrației românești. Buuun. Mi se relatează această întâmplare stranie și formulez o întrebare pe care o trimit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului Sibiu. Unicul scop era acela de a lămuri aberația legislativă, pentru că sigur sunt și alți împricinați în această situație. În naivitatea mea, mă așteptam la un răspuns care să conțină trimiteri la articole de lege și ridicări din umeri puse pe hârtie într-o formulă protocolară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dar nu, aberația cu vânzarea către aceeași persoană se cerea continuată și în răspunsul venit din partea instituției. Purtătorul de cuvânt îmi trimite un link pe care cei ce vor să își înmatriculeze mașina se pot înscrie (deși nu asta cerusem), cât despre lămuririle privitoare la strania situație semnalată, îmi transmite că răspunsurile pot fi livrate, potrivit legii, doar către jurnaliștii acreditați la începutul anului.

Și ca să fie transparența dusă până la capăt, îmi spune că instituția pe care o reprezintă e gata să răspundă tuturor cetățenilor, la orice întrebare, doar că eu am trimis solicitarea în calitate de jurnalist. Pe de-asupra, neacreditat. Rușine să îmi fie! Dincolo de prevederile colțuroase ale legii, doamna se putea asigura că trimit întrebarea în numele ziarului, nu al unor prieteni, vecini sau cunoscuți. În locul lămuririi unei aberații legislative ce miaună supărător la ușa instituției pe care o reprezintă, purtătorul de vorbe se împotmolește în existențiala dilemă: e sau nu e acreditat?

Nu cerusem informații despre rezervele de armament, de apă sau de hrană, nu solicitasem dezvăluirea unor secrete de stat, iar din câte știu Prefectura nu e instituție militară. Poate că legea prevede obligativitatea acreditării, dar legile scrise și nescrise privind interesul cetățeanului prevăd o promptă informare a acestuia. Or, presa este cureaua de transmisie care duce informația de la instituție, la public. Beneficiarii simbriilor plătite de stat ar trebui să înțeleagă că sunt în slujba cetățeanului, nu să se pitească îndărătul unor paravane legale ce opacizează comunicarea publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legile trebuie interpretate în litera și în SPIRITUL lor, iar în acest caz transparența e cea care guvernează setul de prevederi. Dacă în fața unei aberații precum cea descrisă mai devreme singurul răspuns e invocare lipsei unei acreditări, înseamnă că vorbim despre un dispreț instituționalizat. Nu față de un jurnalist, ci față de publicul pentru care acest episod reprezintă un paradox. Oare dacă întrebarea noastră nu viza un subiect incomod, ci unul convenabil pentru instituție, ar mai fi fost invocată lipsa acreditării? Era doar un gând, nu așteptăm vreun răspuns. Pe care, oricum, nu l-am putea primi, fiind neacreditați. 

Autor - Dragos BAKO
23 iulie 2024 la 09:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.