Trei crai de la Răsărit, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Bogdan Aurescu, s-au dus după Paști la Kiev fără să îl ia cu ei și pe micuțul Florin Vasilică Cîțu, punându-l astfel în postura de atârnache de care fug toți, pe la petreceri sau în excursii. Mulți s-au întrebat care a fost rostul preumblării oficialilor români prin țara vecină aflată în război, iar răspunsurile lămuritoare nu au întârziat să se prăvale asupra norodului curios din cale-afară. Am aflat că ai noștri au condamnat ferm invazia rusă din Ucraina, declarații care, cu siguranță, au făcut să se pleoștească multe țevi de tunuri. Deh, trebuie dat tainul și atitudinilor și formulărilor sterile. Am mai aflat că România se va implica în continuarea în ajutorarea Ucrainei și că – țineți-vă bine! – va contribui la reconstrucția țării grav afectate de război. În acest punct, curiozitatea a dat nas în nas cu intrigarea: cum mama betonierei le poți promite unora că îi vei ajuta să își reconstruiască țara, de vreme ce tu nu ești în stare să o construiești pe a ta, iar situația asta dăinuie de vreo trei decenii? Chiar atât de rău să se fi alterat rațiunea și simțul realității din dotarea palavragiilor cu rang? În aceeași notă a enunțurilor smintite auzim de ceva vreme și observațiile unor analiști cu discursuri plasate ca niște rachete direcționate la milimetru despre șansa uriașă pe care o are România, în contextul acestui război. Ni se spune că putem valorifica un potențial geografic, că implicându-ne vom trage lozul cel mare și că trăim vremuri de răscruce, care ne pot da brânci pe culmile recunoașterii globale. Cum naiba poți vorbi despre șansa nemaiîntâlnită a unei țări de a se afirma într-un context dramatic? Ascultându-i pe acești bizari ar trebui să mulțumești destinului că un război absurd s-a abătut asupra unor oameni nevinovați, ca să ne scoată din anonimat și să ne dea prilejul de a ne etala mușchii pe podiumul smardoilor planetari. Inși ce trăiesc la televizor voluptatea ororii transformă o nenorocire într-un demers vecin cu marketingul statal. Oficialii de la București promit reconstrucția Ucrainei, în vreme ce la noi nu ai cu cine și cu ce să construiești o pârlită de autostradă, iar vulpile analiste turuie despre propășirea României prin implicare directă într-un conflict. O fi ceva în aer? Că în creier nu par să fie prea multe.