Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase

De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și eu lucruri „frumos” și „de bine”. Bun, fac asta dar mai rar, pentru că și binele este foarte rar acum. De regulă, scriu „de rău” pentru că nu prea văd bine sau nu mă lovesc de bine, iar ceea ce inițial e bine deviază în altceva iar ceea ce aparent e bine de fapt nu e. Pentru că nu tot ceea ce e declarat sau vândut (nu neapărat pe bani) drept „bine”, este, în esență și cu intenția, de bine. Sau într-adevăr, găsești ceva de bine, ceva frumos, altfel decât standardul robotizării actuale, dar după un timp este modificat în așa fel încât ori să dispară, ori să nu mai fie bine.

A scrie „frumos”, „de bine”, despre lucruri, locuri sau acțiuni ar genera, pe de altă parte şi bănuieli că nu o faci degeaba, că cineva „ți-a dat ceva” că altfel nu ai scrie asta… Dar hai să o luăm pe chestii mai comune şi mai la nivelul solului.

UIte, găsești un loc în Sibiu de un pitoresc deosebit, romantic-urban sau plin de semi-sălbăticia aceea de periferie, unde copacul nu are coroană pătrată, iarba nu e gazon tuns ca chelia unui răcan, unde nu vine peste tine o mașină la fiecare zece secunde, în fine, tot ceea ce îți arată că ai evadat din lagărul acela din asfalt și betoane, cu iluminat led, camere de suprevaghere și ecrane obositoare. Bun, scrii asta. Apoi? Apoi afli că zona este într-un proiect de reabilitare, care o va schimba radical, aducând-o la standarde actuale, adică fix asfalt și betoane, iluminat led, camere de supraveghere cu face detection și ecrane obositoare. Aș scrie despre aerul din câmp, florile, copacii, arbuștii și cărarea care șerpuiește pe acolo. Și ce ca fain e să umbli vara. Apoi afli că în câteva luni se va demara aici un cartier super-imobiliar, cu blocuri unul într-altul. Ca la Șelimbăr.

Aş scrie de bine despre inițiative care, teoretic, sunt bune și practic tot bune. Apoi mă gândesc cât câștigă inițiatorii din povestea asta și dacă o fac neapărat de dragul oamenilor ori locului sau doar așa, pentru imagine la care se adaugă și ceva interese personale. Aș scrie despre un parc frumos, dar aflu că se defrișează din el grupa mare și se plantează înapoi fix pix, plus că tocmai e în proiect de a se transforma într-o chestie ultrafantastică, în conformitate cu cele mai meseriaşe randări, unde cărarea se face carosabil, derdelușul – o chestie de beton, iar colac peste (sărmana) pupăză, va fi și un mobilier din acela urban de coșmar care ucide tot naturalul locului.

Aș scrie frumos despre o apă sau un lac. Asta până văd primele anvelope (vară sau iarnă, nu are importanță) în albie şi/sau peturi navigând în convoi și normal, gunoaiele aruncate pe mal. Aș scrie frumos despre o clădire veche din „centrul vechi” (cum zic bucureștenii) iar ea, clădirea, va deveni din veche nouă, cu termopane, mansardări, țiglă de fabrică, poartă din aceea fier & „pepsiglas” și ochi ai Sibiului orbiți complet. Aș scrie fain despre un spectacol cu succes la public dacă nu ar devia în ode la adresa mai marilor, neamurilor şi sponsorilor care sunt pomeniți la fiecare minut. Aş scrie de bine despre școli și licee, dacă nu aș auzi ce e la gura elevilor lor când ies în public.

Și dacă aș scrie, totuşi, frumos și de bine? Imediat rar sări din public cei care ştiu că lasă că știm noi cine te-a pus, că cine știe ce interese am, că e normal ca să scrii așa și mai ales „precis o face pe bani”. Nu e ușor să scrii frumos, de bine, fain și așa mai departe. pentru că aici, la noi, frumosul este un lucru relativ, care începe bine și nu știi cum se termină. Sau nu ştii ce se ascunde sub pojghița bunelor intenții. Așa că lasă să scriu cum știu eu.