Foto: Răzvan NEGRU
Puteam să spun „sic transit gloria” dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente m-ar fi catalogat drept fițos. Complet este „Sic transit gloria mundi”, tradus înseamnă „așa trece gloria lumii” și a fost folosit câteva sute de ani în ceremoniile de întronizare a papilor, pentru a le aminti că faima lumească este trecătoare. OK, prin anii ’60 chestia a fost eliminată, probabil de atunci „gloria mundi” trebuie să conteze. Dar morala cam asta este. Când ești faimos, când ești în și la putere, toți sunt în jurul tău, ești vorba aia, megastarul domeniului, ești pozat, invitat, se fac știri cu tine sau cu chestii în care ești și tu băgat, ești invitat, intervievat, solicitat să emani opinii pertinente sau chiar impertinente. Asta până la un anumit punct. Punctul la care din varii motive, tu te retragi sau ești retras. Vârsta, vreo afecțiune, contextul social politic, „concurența” de stat sau privată sau în fine, jocurile societății actuale.
Recent, am aflat că a avut loc un eveniment din acesta public. Având ca personaj principal un… personaj principal pe vremuri al vieții comunității, care doar la un anunț că făcea ceva sau cei pe care îi coordona, deja era plin de lume bună, de presă, de confrați și colegi de breaslă, de subalterni care na, voiau și ei să arate că sunt cuminți și fac ceea ce trebuie. Reportofoane, poze specifice, declarații în exclusivitate sau inclusivitate, tot tacâmul care îl țineau pe respectivul om pe linia de plutire a vieții și profesionale, și mondene. În plus, persoana aceea avea și o cantitate destul de consistentă de „pui” pe care i-a crescut și îndrumat și care probabil sau parțial și grație lui au avut un loc de muncă mai dulce decât ar fi avut în mod normal, unde nu riști să zbori afară că „nu mai merge”, nu tragi la normă, banul pică mai lejer și ai posibilități de a avansa mult mai lesne decât alții care sunt „buni în grad”.
Dar vine o vreme, vorba cântecului aceluia pe care nu-l suport nici când nu-l aud, când gloria mundi și implicit a ta personală, se retrage. Sau te retrage. Este un moment cred că destul de șocant pentru interiorul celui obișnuit cu un anume procent de celebritate și de putere. Uite, de exemplu, cu se face că la mulți dintre aceștia se vede clar o schimbare chiar fizică, în atitudine și aspect? Pe de o parte, „șocul” ăsta ar trebui să fie pozitiv, că scapi de bătăi de cap, dat socoteală la alții mai de sus, pentru că, vorba unei reclame vechi, sunt oameni și mai mari deasupra oamenilor mari (parcă așa suna), de program înghesuit, de ajuns acasă de zici că ești musafir, hârțogăraie, subalterni sau învățăcei habarniști care te fac să te gândești dacă nu mai bine te apucai de o meserie din aceasta gen sudor autogen ori instalator apă-canal. Numai că e și altă problemă care e cam tristă.
Cei care erau lângă tine, nu mai sunt alături de tine. Unii care erau tot în sfera ta, acum s-au mutat, fără grețuri, în sfera altora și te ignoră. Cei care te slujeau credincios și destul de ne-dezinteresat, și-au mutat slujirea la alții, unde le cere interesul. Cel care îți declama apariția la evenimentele publice, acum i se face lui intrarea. Presa își îndreaptă farurile spre alții, mai la modă mai în cărți și mai în funcții. Dar parcă totuși, dintre cei cu care ai colaborat (bine sau ne-bine) pe care i-ai ajutat, promovat, propus, sprijinit, ar trebui să fie destui care să nu te uite. Chiar și dintre adversari ar trebui să nu te uite, pentru că până și adversarii trebuie să aibă un respect unul față de celălalt, chiar dacă vorbim de România.
Dar nu. Sic transit gloria mundi, asa că sic tranzit și ăia care erau cu tine când erai pe gloria mundi. Și nu vin nici măcar să te vadă așa, neutru, din fotoliu. Nu-i nimic, mare pagubă.
PS: este posibil ca cea ce am scris să aibă la bază un eveniment real desfășurat recent.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Vlad IGNAT
Bine scris