Am, n-am lacrimi, la douăsprezece trecute fix, mă pun pe plâns

Acasa >

Articol

Se vorbea, acum câțiva ani, despre acea Românie reală, cu drumuri desfundate, cu veceul în fundul curții, în jurul căruia roiau satisfăcute zeci de muște, ca după festin. România asta reală ți se înfățișa în toată splendoarea ei, imediat ce coborai de pe asfalt și ajungeai în vreun sat uitat de lume și de concesiile civilizației. Eram îndemnați, în reportaje scrise și filmate, să o descoperim, descălecând din confortul urban. Ni se spunea că în România reală nu există canalizare, apă curentă, gaz, că acolo copiii citesc la flacăra lumânării ori a lămpii cu petrol și că ea, România reală miroase a balegă și a lipsuri de tot felul. S-a mai dres câte ceva prin acea lume în care se trăia în condiții ce unora li se par greu de imaginat, dar privata din grădină și fântâna din fața casei nu și-au pierdut utilitatea, încă, în multe sate românești. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Diferența e că între pereții de scândură ori pe băncuța de lângă fântână sătenii se conectează la rețelele de socializare, pășind dintr-o Românie reală în alta. Cineva îmi spunea, zilele trecute, că există o lume paralelă cu cea pe care o știm noi, una ce viețuiește pe tiktok. E o lume de care încerc să mă țin departe, iar când arunc o privire către ea o fac doar pentru a sonda haosul din mintea și sufletul unei părți a societății. Înțeleg că acum e la modă să te filmezi plângând și să postezi inepția pe tiktok. Cei ce s-au prins în acest joc bizar lăcrimează a jale, a furie, a durere, după episoadele șaradei prezidențiale. 

În pragmatismul meu, mă întreb care e scopul acestui demers lacrimogen. Jeluitul teatral, de 30 de secunde, va rândui lucrurile într-o țară în care o masă tăcută palpită sau agonizează între pereții nevăzuți ai acestei rețele? Mergi pe stradă, te uiți în stânga, te uiți în dreapta și vezi oameni, aparent cu scaun la cap, care -poate- în urmă cu o jumătate de oră au lăcrimat, în direct sau înregistrat, pe altarul unei cauze necunoscute dar puternic îmbrățișate. De ce își filmează ochii umeziți și suspinele ce străpung mucozități care dau amploare dramatismului? Nu dintr-o rațiune explicabilă, ci pentru că asta se poartă în catacombele acelei lumi în care logica și argumentele au capitulat înaintea instinctului de turmă. Sau pentru că iluzia importanței istorice e capabilă de nebănuite mobilizări faptice și sufletești. Iar dacă se trezește cineva să îi îmbie la dedulcire cu Paracetamol la vrac, se găsesc clienți pentru iraționala și toxica propunere.   

 

 

Autor
13 martie 2025 la 13:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
Dom’ primar, ce bine ți-ar șade la USR sau AUR!
A trecut aproape o săptămână de la șocul pe care l-au resimțit partidele mari, în 4 mai. Unii...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Tumbele unui leu, întărâtat de după gard
Nemulțumirile de tot felul, legate de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, s-au văzut puse în umbră de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Sacii cu voturi au petice din același material
Locuitorii din ospiciul politic românesc au dovedit, încă o dată, că nu înțeleg nimic din ceea ce se...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
De ce s-ar preface că sunt inteligenți?
Dacă în ultimii 10 ani am avut un șef de stat numit, în mediile politico-civile „președintele facebook”, în...
Editorialul zilei
2 min de citit