Vara frig şi iarna cald sau cum să te faci praf cu „clima”

Acum ceva ani, într-o iarnă din acelea pe bune, când se îngroapă reporterii aceia care permanent ştiu mai multe (nu aşa îi prezintă? „… este la faţa locului şi ştie mai multe”) unde e zăpada mai adâncă deşi mai încolo e măturată şi e totul OK, am intrat în mall, nu mai ştiu în ce sector, dar nici nu contează. Cert a fost că, faţă de ce era afară, acolo aveai saună şi plaja de august zi de amiază, când îţi bate soarele în cap. Adică în câteva minute, transpirai instant. Am povestit asta unei colege, ca să îmi îmbogăţesc şi eu cultura generală pe tema asta, iar ea mi-a explicat că păi vezi, atunci când cobori din maşină nu porţi geacă şi bocanci şi căciulă pe-o ureche, ci eşti ca tot omul, în bluză, bermude şi şlapi. Şi că e normal ca tu să fugi lipa-lipa, chiuind de frig câţiva metri pentru a ajunge la limanul magazinului unde e iar cald şi bine.

Adică, înţelegi, omul are de când e el om, un organism adaptabil. Adică se obişnuieşte cu frigul la fel cum se obişnuieşte şi cu căldura, fără prea multe eforturi, doar cu ceva haine în plus sau minus, având de suferit doar în situaţii extreme. Dar ce ne-am gândit noi, evoluaţii, confortabilii, care nu suntem ca expiraţii ăia de acum 20 de ani şi care am descoperit una dintre cele mai mari descoperiri (nu, nu apa calda, aia era în Bucureşti când puteai face duş): „clima”. Aerul condiţionat. Mama lui confort, fără de care nu mai poţi exista acasă, în maşină, în tren, în avion, la „job”, la magazin, la spitale nu catedrale. Adică nu mai adaptezi organismul la climă, ci clima la organism.

Bun e de înţeles ca omului să nu-i fie prea frig sau prea cald şi în măsura posibilităţilor şi a tehnicii din dotare, să facă ceva în privinţa asta. Numai că aici fiind România, calea normală, cea de mijloc, raţională, nu există. E ca la opiniile politice. Ori o extremă, ori alta. Invers proporţional cu ceea ce ai afară, în natură sau în oraş care e şi el tot un fel de natură.

De exemplu, vara, în magazine şi birouri şi cam în orice spaţiu închis care se respectă, eccum spuneam pe vremea noastră, „ca-n peşteră”. Adică, mă înţelegeţi, afară e cald sau foarte cald. Iar înăuntru nu este mai puţin cald, ci exact frig. Explicaţia pare a fi logică petru moment. În magazine sunt produse sensibile la căldură, care trebuie să stea la temperaturi scăzute, că dacă nu, se strică şi poţi să le ţâpi. La fel, în „the office” nu se face să-ţi cadă transpiraţia pe tastatură şi documente, că pătează sau mai face şi un scurtcircuit şi trebuie apoi să faci referat. Deci, e clar bă necivilizatule, trebuie să fie neapărat frig. Să ai vesta pe tine deşi afară se topeşte asfaltul şi să-ţi sufle crivăţul din instalaţia aia minune fix în cap. Că ăsta e prorgresul, strngi din dinţi, iei o geacă în raniţă dacă ai treabă să iei o pâine sau o bere, ori ai treabă prin sedii.

Numai că, datorită mişcării de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui, anotimpurile se schimbă. Şi vine iarna cu sau fără ger. Şi ce avem? Vorba cântecului din vremea lui Dej, „E primăvară în ianuarie”. Afară e rece spre frig, înăuntru, unde vara era foarte frig, acum e foarte cald. Nu mai că transpiri şi pică sudoarea pe chestii. Nu mai că produsele se alterează, nu mai că vai dar directivele venite de la Europa cu privire la temperaturi.

La fazele astea cu vara frig şi iarna cald via „climă”, am impresia că facem mişto de propriul organism, de dragul unei mode sau al prea marii comodităţi. Sau suntem de pendenţi de traiul în condiţii uniforme indiferent de anotimp. Cot de bine e asta? Vom vedea la următoarea pană de curent, când „clima” va face ciocul mic iar noi ne vom descurca cum putem.