Irina ZACK
Vine vara în Sibiu. Pentru adulți, asta înseamnă concedii planificate, terase pline, festivaluri, seri lungi și weekenduri în care orașul pare să respire altfel. Pentru copii, însă, vara înseamnă altceva. Înseamnă trei luni lungi. Trei luni în care școala se închide, programul se schimbă, iar părinții se trezesc, din nou, în fața aceleiași întrebări: ce facem cu copiii în vacanța de vară?
Pentru generația anilor ’80 și începutul anilor ’90, întrebarea aceasta aproape că nu exista. Vara începea simplu, ieșeai afară. În fața blocului, în spatele blocului, pe aleea dintre scări, lângă garaje, pe terenul improvizat dintre două clădiri sau în parcul din cartier, dacă aveai norocul să existe unul. Nu era nevoie de programare, formular de înscriere, grup de WhatsApp sau confirmare pe e-mail. Era suficient să strigi de jos, cu capul dat pe spate, spre un geam deschis: „Mama lui Gabi? Îl lăsați pe Gabi afară?” Și, dacă aveai noroc, Gabi apărea după câteva minute, cu șireturile desfăcute și cu promisiunea vagă că se întoarce „până se întunecă”.
Copiii se adunau natural, ca și cum orașul avea un sistem propriu de chemare la joacă. Se juca leapșa, v-ați ascunselea, elasticul, șotronul, țară-țară vrem ostași, hoții și vardiștii, rațele și vânătorii. Se inventau reguli, se negociau conflicte, se făceau echipe, se supărau unii pe alții și se împăcau după zece minute. Fără să știe, copiii învățau lucruri pe care astăzi încercăm să le predăm în cursuri, workshopuri și programe de dezvoltare personală: curaj, negociere, autonomie, apartenență, gestionarea frustrării, leadership, prietenie, limite.
Sigur, nu era totul ideal. Nostalgia are obiceiul de a edita frumos trecutul. Nu toate spațiile erau sigure, nu toți copiii erau incluși, nu toate cartierele aveau locuri potrivite pentru joacă. Dar exista ceva ce astăzi pare tot mai rar: libertatea de a fi copil într-un spațiu comun. Copilăria se întâmpla afară, printre oameni, în cartier, în comunitate.
Astăzi, în Sibiu, vara copiilor arată diferit. Orașul are mai multe opțiuni decât avea altădată. Există locuri de joacă indoor, spații private pentru petreceri, ateliere creative, spectacole, activități educative, evenimente pentru familii, tabere urbane, activități sportive, cursuri de dans, teatru, pictură sau robotică. Teatrul Gong propune constant spectacole și ateliere pentru copii, iar platforme precum Sibiu City App sau Sibiu Junior centralizează activități și evenimente pentru cei mici și pentru adolescenți.
La prima vedere, am putea spune că avem de toate. Și, într-un fel, chiar avem. Pentru părinții care caută, care au timp, bani, mobilitate și energie să organizeze, Sibiul oferă destule variante. Copiii pot merge la teatru, la ateliere, în parcuri, la locuri de joacă, la activități în aer liber sau în spații special amenajate. Există părinți care se mobilizează, creează grupuri, caută soluții, organizează întâlniri, schimbă recomandări și încearcă să umple vara cu experiențe frumoase.
Întrebarea este alta: câte dintre aceste opțiuni sunt cu adevărat accesibile tuturor copiilor? Și, mai ales, ce se întâmplă între aceste activități organizate?
Pentru că o vacanță de vară nu poate fi umplută doar cu ateliere plătite, cursuri și ieșiri programate. Copiii nu au nevoie doar de activități. Au nevoie de timp liber. Au nevoie de spații în care să se întâlnească spontan. Au nevoie de cartiere care să nu fie doar locuri în care dormim, parcăm și plecăm dimineața la serviciu. Au nevoie de locuri în care să se poată juca fără ca părintele să simtă că trebuie să stea cu ochii pe ceas, pe telefon, pe trafic, pe siguranță, pe fiecare colț de beton sau pe fiecare mașină care trece prea aproape.
Aici începe discuția serioasă despre Sibiu. Avem cartiere noi, multe dintre ele construite rapid, dens, eficient din punct de vedere imobiliar, dar nu întotdeauna gândite din perspectiva vieții de familie. Avem zone în care locuiesc sute sau mii de oameni, dar în care spațiile comune sunt reduse, locurile de joacă sunt mici, expuse, insuficiente sau gândite mai degrabă ca bifă urbanistică decât ca spațiu real de viață. În unele cartiere, copilăria pare să fi fost lăsată pe ultimul loc, după parcări, acces auto, randament pe metru pătrat și garduri.
Iar aici nu vorbim doar despre copiii mici. Dar ce fac adolescenții în Sibiu pe timpul verii? În afară de mall, cafenele, telefon, plimbări prin centru și stat pe bănci, ce opțiuni reale le oferim?
Adolescenții sunt, poate, categoria cea mai uitată atunci când vorbim despre oraș. Nu mai sunt copii mici, dar nici adulți. Nu mai vor tobogane și balansoare, dar au nevoie de spații în care să se întâlnească, să se exprime, să facă sport, muzică, voluntariat, proiecte, să stea împreună fără să fie priviți imediat ca o problemă. Au nevoie de terenuri accesibile, de centre de tineret vii, de spații culturale prietenoase, de activități care să nu le vorbească de sus, ci să îi implice pe bune.
Dacă nu le oferim alternative, nu ar trebui să ne mire că aleg mall-ul.
Copilăria nu se întâmplă doar în locuri special amenajate pentru copii. Se întâmplă în scara blocului, pe aleea dintre case, în curtea școlii, în parcul din cartier, pe terenul de sport, în bibliotecă, la teatru, într-un atelier, într-o tabără, dar și în acele ore aparent goale în care copiii inventează ceva împreună. O vacanță bună nu este neapărat o vacanță perfect organizată. Uneori este o vacanță în care copilul are voie să se plictisească puțin, să caute alți copii, să propună un joc, să piardă, să câștige, să alerge, să vină acasă transpirat și flămând.
Cum ar arăta un Sibiu în care fiecare cartier ar avea spații de joacă potrivite pentru vârste diferite? Cum ar arăta un Sibiu în care curțile școlilor ar putea deveni, în vacanță, spații sigure pentru sport și joacă? Cum ar arăta un oraș în care adolescenții ar avea unde să meargă fără să fie obligați să consume ceva? Cum ar arăta comunitățile de părinți care nu doar caută activități pentru copiii lor, ci organizează împreună seri de jocuri, picnicuri, mici competiții, cluburi de lectură, seri de film sau întâlniri în cartier?
Poate că răspunsul nu stă doar la administrație, nici doar la părinți, nici doar la școli, nici doar la operatorii privați. Stă undeva între toate acestea. În felul în care înțelegem că un oraș bun pentru copii este, de fapt, un oraș bun pentru toată lumea.
Iar dacă noi am avut cândva leapșa, v-ați ascunselea, hoții și vardiștii și serile în care intram în casă doar când se aprindeau luminile pe scară, poate că merită să ne întrebăm ce putem construi astăzi pentru copiii noștri, nu identic, nu nostalgic, ci potrivit lumii lor.
Dar cu aceeași miză simplă: să aibă unde să fie copii.
Editorial publicat în ediția print din 21 mai 2026 în suplimentul Tribuna Financiară
Irina ZACK
Dr. Mihai COPĂCEANU
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Irina ZACK
Tanti asta inventează o problemă la care apoi găsește un răspuns care însă nu interesează pe nimeni. Este evident faptul că este plătită să scrie ceva. Orice, despre orice, la orice calitate. E foarte bine. Treaba lor pe cine angajează. Dar să nu se aștepte să fie aplaudată. Că nu e cazul. Când va scrie ceva consistent și autentic, va primi și aprecieri. Nu înainte.