Uniți în cuget? Era doar muget

Vestea că primarul Iașiului nu i-a mai îmbiat pe politicieni să cuvânteze de la tribună de Ziua Unirii Principatelor, li s-a părut multora o atitudine ieșită din comun. În realitate, decizia nu este altceva decât însăși normalitatea. Sinceri să fim, demersul edilului ce diriguiește prin târgul Ieșilor nu e neapărat conștientizarea nevoii de climat decent, hotărârea fiind impusă de contextul politic actual. În traducere liberă, primarului nu i-a ars de tămbălău și discursuri scuipate între ochii adversarilor politici. Asta nu înseamnă că nu am avut parte de clasicele spectacole cu iz politic, ce-i drept, oferite ad-hoc, produse într-un spațiu necosmetizat anterior de municipalitate. 

În fond, 24 Ianuarie și 1 Decembrie au fost mereu prilej de slobozire a săgeților arcașilor politici, de atacuri mai mult sau mai puțin voalate, de etalare a unor discursuri care, deși fuseseră anterior croșetate, n-au scăpat de limbajul de lemn. Sentimentele de unitate și solidaritate au devenit un laitmotiv în smardoiala de partid, evenimentele din 1859 și 1918 fiind dezgolite de sens și rămânând niște prilejuri de prezentare a micimii și ipocriziei unor oameni ce nu pot și nu vor să se ridice la înălțimea demnităților în care au nimerit precum nuca în perete. De cealaltă parte, majoritatea românilor percep Unirea ca pe un moment aducător de zile libere, individuale ori sub formă de punți, în funcție de calendar. Ceea ce s-a înfăptuit în 24 Ianuarie 1859 ori în 1 Decembrie 1918 pălește în fața bucuriei de a bifa o sărbătoare legală în care omul se poate uni cu distracția, cu soilitul ori alte activități diferite de cele dintr-o zi lucrătoare. 

Carevasăzică, politicienilor le e utilă Unirea în interminabilele confruntări, iar oamenilor de rând în atingerea repaosului; fiecare cu durerile și interesele sale. În tot acest marasm, ideile ce abia se mai preling din obturatul concept de unitate își pierd esența, rămânând niște clișee cu nădragii în vine. Oricât s-ar glăsui de la pupitre încleiate cu elan festivist despre nevoia de unitate, realitatea ne arată, la fiece pas, că toată sporovăiala ocazională nu poate trece dincolo de învelișul impermeabil al unui slogan. Am reușit, în timp, să transformăm și aceste repere în instrumente, unele de luptă, unele de pus lacătul pe ziua de muncă. Ne dăm și pătrunși de sentimentul unității naționale, numai să avem un oarece gheșeft de pe urma lui. Hai că ne-am mai unit o dată, rupându-ne unii ce ceilalți.