Unii stau la coadă, alții dau din ea

În urmă cu vreo cinci ani mă cruceam, văzând niște oameni ce stăteau la coadă la intrarea unui magazin, situat într-un mare centru comercial. Magazinul aparținea unui cunoscut producător de încălțăminte, cu niște modele pe care unii le consideră hidoase, iar alții se dau în vânt după ele. Coada mi-a amintit de șirurile de oameni ce așteptau, înainte de 1989, întâlnirea miraculoasă cu un pachet de unt, un kilogram de portocale, de banane sau de carne. 

Anul acesta am dat peste o altă coadă, de data aceasta nu la un magazin, ci la Biblioteca de la Sorbona. Era o zi din acelea cu grade puține și umiditate multă, cu frig de-ți intră în oase și ai sentimentul că îți paralizează mâinile, picioarele și gândurile. Cu toate acestea, câteva zeci de studenți așteptau liniștiți la rând să intre în sala de lectură. Am urmărit de pe trotuarul de vizavi dinamica șirului și n-aș putea spune că tinerii înaintau repejor. Cred că am stat vreo douăzeci de minute și coada nu s-a mișcat. Aa, era să uit: se întâmpla într-o zi de sâmbătă, când ai noștri se pregătesc să meargă în club, la mall (nu că n-ar fi și pe la ei mușterii destui prin cluburi și mall-uri). 

Oricât mi-am stors memoria, n-am reușit să revăd cu ochii minții vreo coadă la vreo bibliotecă din România. Am însă, destule imagini cu inși ce dau din coadă în fața unor repere înșelătoare. Și de aici, cred că drumurile noastre (cele românești și cele franceze) se despart. Educația înseamnă mai mult decât acumularea unor informații: înseamnă perseverență, disciplină (inclusiv a gândurilor), deprinderea de a înțelege mult mai ușor și mai repede ce se întâmplă în jurul tău, cum și de ce. Firește, azi poți studia printr-un click, poți răsfoi cărți virtuale, poți răscoli prin biblioteci electronice, dar nimic din toate acestea nu poate egala devenirea săvârșită în bibliotecile în care calci cu sfială și vorbești în șoaptă pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Așteptarea la o coadă precum cea despre care vorbeam e mai rodnică decât cea în care urmărești rotirea clepsidrei, ce te anunță că pagina pe care dorești să o accesezi se încarcă. 

Iată că într-un loc în care digitalizarea nu e doar o poveste cusută cu ață albă, așa cum e la noi, tinerii se îndreaptă spre clasica sală de lectură, unde răsfoiesc clasicele cărți, așteptând poate și un ceas sau două până să le vină rândul la citit. Pare o altă lume, una în care noul nu detronează vechiul, într-o hegemonie nesăbuită. Ceea ce probabil îi va asigura acelei lumi o mai mare trăinicie.