Un tătuc pentru Cotroceni și nimic mai mult

Cu ceva timp în urmă, observam că toată atenția și energia electoratului și a clasei politice se canalizează pe alegerile prezidențiale. Situația e valabilă și azi, când ne-am apropiat și mai mult de alegeri. Care alegeri? Cele prezidențiale și parlamentare. Într-o doară fie spus, Parlamentul e instituția de bază a democrației și mecanismul care produce legi, legi ce trebuie să îmbunătățească, dacă nu fundamental, măcar într-o oarecare măsură, viața românului.

Ei bine, toate dezbaterile publice, toate discuțiile din parcuri, din cârciumi, din autobuz gravitează în jurul alegerilor prezidențiale. Foarte mulți dintre compatrioți nu au reușit să se lepede de acea credință eronată, potrivit căreia un președinte de stat are pâinea și cuțitul, crește pensii și salarii, construiește autostrăzi, împarte ajutoare sociale și dreptate la vrac. Candidații la președinție ai principalelor partide au devenit locomotive pentru formațiunile pe care le reprezintă și asistăm la un soi de campanie dictatorială involuntară.

Adică, omul ce candidează pentru fotoliul de la Cotroceni bate darabanele pentru lupta lui, ecoul percuției devenind -eventual- campanie și pentru partid. Întrucât conceptul de „tătuc” e bine înșurubat în mintea și sufletul multor români, toate privirile se îndreaptă către ringul prezidențiabililor. Ce mai contează că un președinte nu poate sufla cu viață asupra unui guvern, în absența unei majorități parlamentare?

Ce mai contează că legile pe care un președinte ajunge să le promulge sunt adoptate, în prealabil, de Parlament? E drept, de-a lungul timpului s-a înțepenit în conștiința colectivă ideea că Legislativul e o adunătură de inși veleitari, de parveniți neinteresați de soarta celor ce i-au cadorisit cu simbrii pe patru ani. Buni, răi, deputații și senatorii alcătuiesc principala instituție a statului, puterea legislativă, iar dacă electoratul are ceva de primenit la nivel de for public, operațiunea ar trebui să înceapă de aici.

A te concentra exclusiv pe ceea ce înseamnă președintele țării, a avea așteptări de la acest om (indiferent cum se numește) pentru rezolvarea tuturor problemelor, înseamnă să nu te fi desprins de „epoca de aur”, când tătucului îi erau atribuite toate meritele și acțiunile ce propulsau țara pe cele mai înalte culmi ale dezvoltării multilaterale. Faptul că pomenim marginal alegerile parlamentare te duce cu gândul la un soi de primitivism democratic, și oricât de dură ar părea formularea, ea reflectă întocmai o tristă realitate.