Un preot printre cei uitați: misiunea părintelui Darius Todor la Spitalul de Psihiatrie Sibiu

Odată cu apropierea sărbătorilor de Crăciun, oamenii tind să fie mai darnici, să facă cadouri și să se apropie, poate, mai mult de biserică și de Dumnezeu.

Înainte de sărbători, l-am vizitat pe părintele Darius Todor, preot la Capela Spitalului de Psihiatrie Sibiu, cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Serafim de Sarov”.

Darius Todor a trăit timp de zece ani în Grecia, țară care i-a devenit una de suflet, și a ajuns și pe Muntele Athos, pe care-l consideră a doua casă. „Copilăria mea a fost cu bucurie, cu entuziasm. Ne gândeam la ce să ne aducă Moșul, ne bucuram de colinde, ne pregăteam pentru colindat și mergeam cu gașca de tineri și copii să vestim pe Hristos în casele oamenilor”, își amintește el.

A copilărit în Vasile Aaron, în zona Trei Stejari, și are o mulțime de amintiri de la biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” de pe Ștefan cel Mare, și cu părintele Todor Nichifor. „Ne adunam, formam un cor și colindam. Ne pregăteam atât spiritual, cât și cu un entuziasm foarte mare, pentru că Mântuitorul vine și se naște în ieslea sufletului nostru”.

Drumul spre preoție a fost unul natural, după cum povestește chiar el. Inițial, a vrut să meargă spre medicină, însă viața a avut alte planuri. A absolvit Liceul Independența, iar în clasa a XI-a și-a dat seama că drumul său este calea spre Dumnezeu.

În 1999, a absolvit Facultatea de Teologie, a urmat apoi masterul, iar în 2003 a plecat în Grecia, ca să-și continue studiile, la Salonic. „Părinții ne-au învățat încă din copilărie să ne rugăm și să respectăm biserica și pe cei apropiați – vecini, profesori, învățători. Era mai mult respect și mai mult bun-simț. Cu asta am crescut și cu asta ne-am dezvoltat și am încercat să fim și noi modele pentru copiii noștri, pentru cei pe care i-am păstorit și pe cei pe care i-am învățat. Gândul să devin preot s-au conturat în timpul liceului, după clasa a XI-a”, povestește părintele Darius.

După 10 ani petrecuți în Grecia, unde se împărțea între Tesalonic și Muntele Athos, a decis să se întoarcă acasă. Aici și-a depus dosarul ca să devină preot la Capela Spitalului de Psihiatrie Sibiu, cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Serafim de Sarov”. De 15 ani slujește în acest loc, unde a știut cum să se apropie de cei care nu pot fi tratați doar prin metode medicale și a adus pe calea lui Dumnezeu pacienți fără speranță și fără credință.

„Suntem o echipă foarte strânsă și sudată, formată din doctori, psihologi, asistenți, manageri și preoți. Suntem foarte bine organizați. Multă lume nu știe ce se întâmplă aici și vede doar gratiile de la geamuri. Mulți gândesc: <Spital de nebuni… ce-o fi acolo?>. Prin tot ce facem, încercăm ca oamenii care sunt după gratii să ajungă dincolo de ele și, bineînțeles, într-o stare de bine. Să-i primim din nou în societate, să-i integrăm și să-i ajutăm să devină oameni pe care te poți baza, cu care poți comunica, fără teamă. Bineînțeles, acest lucru se face în paralel cu tratamentul pe care îl urmează și cu sprijinul nostru, ca să se poată reabilita”.

Părinții să-i aibă sub ochi pe copii

Preotul îi îndeamnă pe părinți să fie foarte atenți la copiii lor, la comportamentul acestora și la fiecare detaliu care ar putea indica o problemă. „În perioada aceasta, dar mai ales când eram în primii ani de preoție, erau foarte puțini copii care aveau probleme. Cei internați la psihiatrie aveau, de regulă, 17-18 ani, cu probleme de suicid, consum de droguri sau alcool. Acum, însă, este un pericol foarte mare, un adevărat semnal de alarmă, pentru că sunt foarte mulți copii de clasa a IV-a, a V-a sau a VI-a. Am avut cazuri de suicid la copii de clasa a VII-a, consum de droguri și multe altele.

Este un semnal de alarmă pentru părinți, care trebuie să aibă multă responsabilitate față de copiii lor, să lucreze cu ei, să aibă grijă de ei, să-i urmărească și să nu-i lase de capul lor, pentru că situația este gravă. Trebuie să vadă cu cine merg, care le sunt prietenii și, la cea mai mică abatere, să ia frâiele în mâinile lor”, explică părintele.

Adolescenții nu trebuie forțați să vină la biserică

Întrebat cum pot proceda părinții cu copiii care nu doresc să meargă la biserică, părintele spune că familia trebuie să le prezinte beneficiile participării la viața bisericească, iar aceștia vor înțelege treptat și vor veni de la sine. „Dacă ești forțat, nu vei face niciodată nimic. Te duci acolo și te uiți pe pereți, stai degeaba sau te retragi într-un colț și te joci pe telefon. Trebuie să conștientizezi, să-i faci atenți și să le arăți beneficiile acestor lucruri. Când ai un examen, te rogi, mergi la biserică și atunci vezi beneficiile rugăciunii. După ce le vezi, este imposibil să nu înțelegi. Mai ales că acum se face religie și în școală”, arată părintele.

Un preot care cunoaște mișcările de luptă

În trecut, părintele Darius a practicat sport, și nu orice fel de sport, ci judo. Are doi copii care îi urmează pasiunea și care se întorc acasă cu rezultate excepționale. „Eu am făcut sport încă din clasa a V-a. Am practicat judo, am fost instructor și am ajuns la performanțe frumoase. Mi-a plăcut întotdeauna să împletesc aceste două lucruri: rugăciunea, munca și sportul. Adică să nu lăsăm nici trupul, dar nici sufletul, neantrenate”.

Preotul a observat că mulți sportivi care practică Taekwondo, mai ales cei din loturile naționale, indiferent de vârstă, înainte de orice meci sau competiție, vin mai întâi să se spovedească și să se împărtășească. „Citim rugăciunile de binecuvântare și abia apoi plecăm la luptă”, spune părintele.

Fiica sa este vicecampioană europeană, campioană națională și campioană balcanică, dar a obținut și alte premii importante, de-a lungul timpului. Fiul său este dublu campion balcanic, la fel ca sora lui, în Taekwondo.

„Postul trebuie ținut mai întâi cu inima și sufletul. Nu este atât de important dacă ne abținem de la carne, ouă sau lapte, cât contează să ne iubim aproapele și să facem bine în jurul nostru”.

Foto: Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu