Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului, dar şi faptului că oile pasc pe păşuni alpine aflate la altitudini foarte ridicate. În Munţii Lotrului, ciobanii din comuna Râu Sadului duc oile pe păşunile sau golurile alpine din zona muntoasă, situate la peste 1.500–1.600 de metri altitudine. Aici, iarba este foarte grasă, laptele este de cea mai bună calitate, iar măiestria ciobanilor nu are echivalent.
Reporterul TRIBUNA, împreună cu primarul comunei Râu Sadului, Daniel Minea, a urcat vineri dimineaţa în Munţii Lotrului, până la 1.600 de metri altitudine, mai precis în păşunea alpină Panta, aflată în proprietatea publică a comunei Râu Sadului şi concesionată prin licitaţie proprietarilor de oi din comună, pentru a sta de vorbă cu ciobanii care produc renumita brânză de burduf din Râu Sadului, „marcă înregistrată” pentru judeţul Sibiu şi, mai departe, pentru România.
Într-un interval de aproape 8 ore, incluzând şi drumul dus-întors spre păşunea Panta, am stat de vorbă cu ciobanii de la stâna de aici despre provocările meseriei de cioban pe păşunile alpine, despre greutăţile cu care se confruntă, despre ce îi mai determină să ducă moştenirea familiei mai departe şi despre ce trebuie făcut pentru ca această tradiţie pastorală să nu se piardă. A fost o zi pe care am petrecut-o cu aceştia şi am văzut îndeaproape ce presupune viaţa de cioban la 1.600 de metri altitudine, în creierii munţilor. Din fericire, vremea ne-a ajutat, în ciuda unui vânt destul de pătrunzător.
Am pornit în expediţie vineri dimineaţa, la ora 10, din faţa Primăriei Râu Sadului, cu maşina primăriei – un model Duster. După ce am lăsat în urmă unele cătune care fac parte administrativ din comuna Râu Sadului, am intrat pe drumul forestier care duce spre pajiştile alpine din Munţii Lotrului, în zona numită de râureni Valea lui Ivan.
Am pornit pe un drum greu practicabil, deteriorat de ploile abundente din cursul nopţii trecute, cu secrete ştiute doar de cei care merg des prin această zonă (n. red. – primarul Minea cunoaşte traseul destul de bine, în condiţiile în care a urcat pe aici încă din tinereţe, când avea grijă de animalele familiei), cu serpentine la tot pasul, dar destul de plăcut, prin pădurea umbroasă.
După câţiva kilometri, am continuat traseul pe drumul intitulat de săteni Strategic, în condiţiile în care a fost amenajat de Armată încă din perioada interbelică. Următoarea bornă de pe traseu a fost fosta staţie nr. 3, una dintre fostele staţii de exploatare a lemnului deţinute de firma italiană Feltrinelli în urmă cu mai bine de un secol, după care am ajuns la o intersecţie de drumuri forestiere, lângă care era amplasată o cruce de lemn.
Locul este denumit de localnici Crucea lui Tălmăceanu. Aşa îl ştiu toţi râurenii, dar, din păcate, mai nimeni nu ştie de ce a fost denumit acest loc cu numele lui Tălmăceanu.
După alţi câţiva kilometri de drum de munte, am ajuns în păşunea Panta, la cota 1.600 de metri. Practic, am urcat din Râu Sadului 17 km de drum forestier, pe care i-am parcurs într-o oră şi câteva zeci de minute, prin pădure de brad.
După parcurgerea drumului forestier, am ieşit în păşunea alpină Panta şi, după încă câteva zeci de metri, am ajuns la stâna familiei Cerciu. Aici, l-am găsit pe proprietarul stânei, Rusalim Radu Cerciu, în vârstă de 53 de ani.
Toată viaţa şi-a petrecut-o în ciobănie, exceptând perioada în care a terminat cele 8 clase şi a făcut armata la Infanterie, în Bucureşti.
„Aici, la stână, în păşunea Panta, este viaţa mea. Sunt de la 20 de ani, m-am obişnuit. În tinereţe am fost plecat în ţară, însă mereu am revenit în Râu Sadului. Am preluat meseria de cioban de la părinţii mei şi o duc mai departe. De patru generaţii, familia noastră duce mai departe această tradiţie. Mă bucur că fiului meu îi place ciobănia şi doreşte să ducă mai departe oieritul. Şi el, o perioadă, a vrut să-şi găsească un trai mai bun şi a plecat, după şcoală, să muncească în Germania şi Suedia, dar s-a întors acasă şi şi-a cumpărat oi. Acum, are 27 de ani şi mă ajută în această muncă”, ne-a mărturisit nea Rusalim, aşa cum îl alintă primarul din Râu Sadului.
Proprietarul stânei mai are doi fraţi, care, la rândul lor, sunt ciobani la origini, chiar dacă unul dintre ei a renunţat după un timp la oi. Nea Rusalim este căsătorit cu Georgeta, are doi copii, un băiat şi o fată, şi este bunic a trei nepoţi. Fata ciobanului este şi ea aproape de viaţa păstoritului, dar şi-a deschis şi o pensiune agroturistică în comuna Râu Sadului.
Una peste alta, este o familie realizată, care iubeşte ciobănia, în condiţiile în care turma numără peste 500 de oi. Ciobanii au urcat cu oile la cota 1.600 în 16 iunie şi vor coborî din păşunea alpină abia la 1 septembrie. Ar fi vrut să stea mai mult, însă aici iarna vine mai repede.
Trebuie menţionat că, la finalul lunii mai, în Panta, zăpada încă era destul de prezentă, iar temperaturile, extrem de scăzute. De altfel, nea Rusalim spune că, în urmă cu o zi, a căzut bruma, iar aceasta arăta ca zăpada.
Din bătrâni se povesteşte că Valea Sadului desparte geografic Munţii Lotrului şi Munţii Cindrel. Este o zonă muntoasă cu peisaje incredibile şi, dacă vii aici, poţi spune că te afli pe acoperişul judeţului Sibiu. Pădurile imense de brad au creat insule de vegetaţie uimitoare, devenite pajişti şi goluri alpine, cutreierate de ciobani şi turmele lor de oi şi, uneori, de turiştii însetaţi de provocări.
„Aici, în zona Panta, sunt trei familii de ciobani, însă suntem la mare distanţă unii de alţii. Pajiştea se întinde pe zeci de hectare şi este unul dintre cele mai frumoase locuri din Munţii Lotrului. Am ales să punem stâna aici, deoarece iarba este foarte grasă, numai bună pentru producţia de lapte. Practic, acesta este secretul pentru care brânza noastră de burduf este de cea mai bună calitate. Plus modul de preparare a brânzei, pe care l-am învăţat şi moştenit de la părinţii şi bunicii noştri.
Dar să ştii că viaţa nu este una uşoară aici, în creierii munţilor. Ne trezim la ora 5, în jurul orei 7 mulgem oile şi apoi ne pregătim pentru fierberea zerului şi, ulterior, cu cele necesare pentru plecarea turmei în păşune. Revenim cu oile la stână în jurul orei 17, când le mulgem din nou. Apoi facem brânza de burduf după reţeta pe care o ştim. Ziua de lucru se încheie abia la ora 23.
O preparăm din caşul făcut peste zi. Noi, practic, nu vindem caşul făcut în această zonă, îl folosim doar pentru brânza de burduf. Telemeaua de oaie, spre exemplu, o facem doar după ce coborâm, în timpul anului, cu turma de oi mai jos, la o altitudine mai mică. Mai jos, odată coborâţi cu oile, nu mai facem brânză de burduf, pentru că laptele nu mai este de aceeaşi calitate ca atunci când oile se află pe pajiştile alpine”, susţine Rusalim Radu Cerciu.
Cât timp nea Rusalim a stat de vorbă cu noi, nepotul său de 22 de ani, Ion Răduţ, s-a aflat cu turma la păscut, la câţiva kilometri de stână. L-am cunoscut abia când a revenit cu oile la muls, în jurul orei 17, însoţit de câinii săi.
„Viaţa este foarte grea aici. Sunt ore în şir când sunt numai eu şi Dumnezeu, însă îmi place foarte mult. Am început să mă obişnuiesc şi cu animalele sălbatice care trec prin Panta. Din fericire, nu am avut incidente, dar le auzim de departe, fie că este vorba despre urs ori lup. În ultimul timp, nu am văzut nici vulpea. Din experienţa mea de până acum şi din poveştile ciobanilor mai în vârstă, am învăţat ce să fac în caz de nevoie. Bineînţeles, nădejdea mea stă în câinii pe care îi avem la stână. Îmi place mult ciobănitul şi vreau să duc mai departe tot ceea ce am învăţat în familia noastră”, ne-a spus Ion Răduţ.
Cu toate că se află în vârful muntelui, ciobanii nu au timp să se plictisească în singurătate. Cu ajutorul radioului şi al telefonului mobil, deşi există semnal doar în anumite zone din pajiştea alpină, sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară.
„Avem condiţii aproape ca acasă, suntem la curent cu tot ce se întâmplă în ţară, dar să ştiţi că nu ne plac politicienii şi politica. Aceştia ar trebui să facă mai mult pentru noi, ciobanii, în condiţiile în care ei mănâncă brânza de burduf făcută de noi. Nu este posibil să lase lucrurile aşa. Vedeţi cât de mulţi urşi avem şi tot noi suntem de vină că avem câini care să ne apere. Noi nu dorim să omorâm animale sălbatice, dar trebuie să ne apărăm viaţa şi turma”, afirmă Rusalim Radu Cerciu.
Acesta spune că a fost în pericol să-şi piardă viaţa după o întâlnire cu ursul în munţi. „A venit din spate şi a pus laba pe mine. Din fericire, câinii m-au apărat şi am reuşit să mă strecor prin tufişuri şi astfel am scăpat. Ursul, deşi pare blând, este foarte agresiv. Lupul, dacă te vede cu câinii, fuge imediat. Nu este normal ce se întâmplă cu urşii care atacă oameni. Au ajuns până în oraş şi autorităţile nu fac nimic”, afirmă acesta.
Potrivit celor doi, viaţa la stână este foarte grea, iar efortul depus nu poate fi măsurat doar în bani. În plus, nea Rusalim a trăit şi perioada transhumanţei, ajungând cu oile prin judeţul Mureş. Acum, din păcate, spune că transhumanţa este pe cale de dispariţie.
„Este o viaţă amărâtă la stână, dar toată viaţa am făcut asta. Am prins zăpadă mare şi vreme rea. Am dormit în cojoc pe zăpadă de jumătate de metru. Dacă nu muncesc, nu-mi dă nimeni. O să fac ciobănie până mă ţin mâinile, picioarele şi capul. Când producem, nu avem timp să câştigăm. O fac intermediarii, care cumpără brânză de la noi şi o vând în piaţă cu un preţ mai mare, spunând chiar că au oi. Dar asta e situaţia. Statul nu ne ajută prea mult.
Subvenţiile le-am primit abia în luna iunie, foarte târziu. Sunt bune subvenţiile, însă noi trebuie să ne gospodărim veniturile. Până am primit subvenţiile, am cumpărat noi porumbul şi alte cereale pentru animale. Dar subvenţiile sunt un sprijin bun pe care ni-l oferă statul, deoarece acoperă o parte din cheltuieli”, spune acesta.
Preţul unui kilogram de brânză de burduf pleacă de la stână de la 100 de lei, dar acesta creşte până când produsul ajunge la consumator, din cauza intermediarilor din piaţă.
În acest moment, prioritatea zero a familiei Cerciu este producerea brânzei de burduf drept premiu pentru cei care se impun în competiţia locală din Râu Sadului, Burduf Challenge 2026, o întrecere ce devine tradiţională pentru comunitatea din Râu Sadului şi judeţul Sibiu. Este una dintre cele mai importante acţiuni de promovare turistică a comunei. Are loc sâmbătă, 18 iulie.
Foto și video: Tribuna
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ioana DEDU
ADVERTORIAL
Cosmin Pal
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
