Salvat de la distrugere: Ambulanța pentru Monumente reconstruiește singurul pod acoperit din lemn din judeţ

Salvat de la distrugere: Ambulanța pentru Monumente reconstruiește singurul pod acoperit din lemn din judeţ

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Podul din lemn acoperit de la Gura Râului, unicul din judeţul Sibiu încă funcţional, clasat monument istoric, a intrat în proces de restaurare. Tot procesul se desfăşoară în urma unui partenereiat încheiat între Ambulanţa pentru Monumente, Primăria Gura Râului şi proprietarul imobilului din zona unde se află podul construit în 1859. Trebuie menţionat că podul este proprietate privată. Podul acoperit duce spre locul în care a existat, în trecut, cea mai mare moară din Gura Râului, Moara lui Cornel şi s-a deteriorat constant după 2000, lucru care le-a atras atenţia lui Eugen şi Ştefan Vaida, inițiatorii Ambulanţei pentru Monumente, care au înţeles valoarea istorică a acestui pod. Anul trecut, podul a suferit daune importante, astfel că Ambulanţa pentru Monumente, cu acordul proprietarului şi al Primăriei Gura Râului, au luat hotărârea să înceapă lucrările de restaurare. Cei implicaţi spun că, dacă în acest an nu se intervenea la pod, acesta s-ar fi distrus, ca urmare a precipaţiilor căzute. Bineînţeles, fiind vorba despre un monument istoric, toată documentaţia necesară trebuia făcută ca la carte, lucru de care s-au ocupat specialiştii Ambulanţei pentru Monumente.

În pericol de prăbuşire

Eugen Vaida a coordonat toată procedura de autorizare şi obţinere a avizelor necesare pentru “Punere în siguranţă în primă urgenţă”. Pentru aceasta au fost elaborate documentaţii complexe de specialitate: releveul clădirii, studiul geologic, expertiza tehnică de structură, memoriul de arhitectură şi proiectul tehnic de structură, raportul de expertiză dendrocronologică pentru datarea podului şi studiul istoric. Potrivit acestuia, s-a lucrat atât cu specialişti din Sibiu, cât şi cu cadre universitare de la facultăţile de profil din Bucureşti, Cluj şi Alba Iulia.
“Ne bucurăm foarte mult că există acest parteneriat între noi, proprietarul podului şi Primăria Gura Râului. Este o intervenţie extrem de necesară în condiţiile în care exista riscul ca podul, în acest an, să se prăbuşească”, declară Eugen Vaida, coordonatorul Ambulanţei pentru Monumente.

Imagine intercalată
Imagine intercalată


La rândul său, proprietarul ansamblului imobiliar care include şi podul s-a declarat extrem de mulţumit de modul în care s-a implicat Ambulanţa pentru Monumente şi Primăria Gura Râului. “Vom sprijini cu tot ceea ce se poate restaurarea podului din lemn acoperit. După finalizarea lucrărilor de restaurare podul va fi deschis pentru comunitate, astfel încât să poată fi organizate aici evenimente culturale sau expoziţii”, spune acesta, susţinând totodată că ar fi un lucru minunat că podul să fie restaurat până la începutul Festivalului Bujorului, manifestarea culturală cea mai importantă a comunităţii locale.
Ambulanţa pentru Monumente a stabilit drept termen de finalizare a lucrărilor 30 de zile, iar acestea avansează vizibil de la o zi la alta. Know-how este asigurat de specialiştii Ambulanţei, la fel şi atragerea voluntarilor, în timp ce primăria din Gura Râului a pus la dispoziţie materialul lemnos necesar intervenţiei. Totodată, proprietarul podului şi câţiva localnici care au înţeles importanţa acestui monument istoric asigură cazarea specialiştilor şi voluntarilor prezenţi în comună.

Primarul din Gura Râului: „Restaurarea Podului Acoperit din Gura Râului este un proiect de suflet pentru comunitatea noastră”
Ioan Toma Zav, primarul comunei Gura Râului, afirmă că podul acoperit de la Moara lui Cornel este un monumet istoric unic în judeţul Sibiu şi trebuie valorificat în beneficiul comunităţii locale: „Restaurarea Podului Acoperit din Gura Râului este un proiect de suflet pentru comunitatea noastră și una dintre cele mai importante inițiative de conservare a patrimoniului local din ultimii ani. Vorbim despre un monument istoric unic în județul Sibiu și despre un simbol al comunei noastre, care merită să fie păstrat și transmis generațiilor viitoare. Încă de la început, Primăria comunei Gura Râului a privit acest proiect ca pe o oportunitate de a salva un obiectiv de patrimoniu de o valoare excepțională și de a-l integra într-o strategie mai amplă de promovare turistică și culturală a localității. Considerăm că patrimoniul nu trebuie doar conservat, ci și valorificat în beneficiul comunității și al vizitatorilor care aleg să descopere frumusețile comunei noastre”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată


Primăria comunei Gura Râului a sprijinit în mod activ acest proiect prin colaborarea permanentă cu proprietarul monumentului. „Administrația locală a acordat sprijin în procesul de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare, a facilitat relația cu instituțiile implicate și a asigurat suport logistic pe durata desfășurării lucrărilor.
De asemenea, am pus la dispoziția voluntarilor și specialiștilor implicați în restaurare, spații în cadrul Căminului Cultural, unde aceștia sunt găzduiți și își pot desfășura activitățile în condiții corespunzătoare pe întreaga perioadă a șantierului”, afirmă Ioan Toma Zav.

Lucrările principale la podul acoperit au şanse să se termine până la Festivalul Bujorului
Autorităţile locale din Gura Râului şi comunitatea locală îşi doresc ca Podul Acoperit să devină, alături de celelalte obiective reprezentative ale localității, un element central al ofertei turistice a comunei Gura Râului.
„Podul Acoperit reprezintă o parte importantă din identitatea comunei Gura Râului. Este un monument care vorbește despre istoria locului, despre meșteșugul și priceperea înaintașilor noștri și despre modul în care comunitatea s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Pentru locuitorii comunei, podul este un reper cu o puternică încărcătură emoțională și istorică, iar pentru turiști poate deveni unul dintre cele mai reprezentative obiective de vizitat din Mărginimea Sibiului. În urma restaurării și în baza colaborării existente cu proprietarul, ne propunem să transformăm întreaga zonă într-un punct de atracție turistică. Avem în vedere amenajarea corespunzătoare a accesului, a parcării ce va fi pietruită cu piatră de râu specifică zonei noastre, instalarea unor panouri informative privind istoria monumentului și includerea acestuia în materialele și traseele de promovare turistică ale comunei. Dorim ca Podul Acoperit să devină, alături de celelalte obiective reprezentative ale localității, un element central al ofertei turistice a comunei Gura Râului.”


Provocarea momentului pentru toţi cei implicaţi în proiectul de restaurare este ca lucrările principale la pod să fie terminate până când începe Festivalul Bujorului din localitate, în primul week-end din luna iulie.
„Conform informațiilor pe care le avem în prezent din partea echipei de restaurare, există premise favorabile ca lucrările principale să fie finalizate până în perioada desfășurării Festivalului Bujorul de Munte, însă acest lucru depinde și de complexitatea intervențiilor care se constată pe parcursul șantierului.
Ne dorim ca finalizarea restaurării să fie marcată într-un mod special, deoarece reprezintă un moment important atât pentru patrimoniul local, cât și pentru întreaga comunitate. Ar fi o bucurie pentru noi ca locuitorii și oaspeții comunei să poată redescoperi acest monument restaurat și să înțeleagă importanța păstrării patrimoniului pentru generațiile viitoare.
Restaurarea Podului Acoperit este un exemplu frumos de colaborare între comunitate, proprietar, autorități și specialiști, iar rezultatul va rămâne un câștig pentru întreaga comună.”, afirmă Ioan Toma Zav, primarul comunei Gura Râului.

 

Unic în România

Arhitectul Ioana Ardelean este voluntar în acest proiect şi a realizat studiul istoric al podului din 1859. “Suntem, aici, la un pod monument istoric, un pod acoperit cu structură integrală din lemn, foarte interesantă, cu sistem de suspendare-tensionare care se sprijină pe culee şi care sunt amplasate pe malul râului, fără alte reazeme. Practic, acest sistem de suspendare-tensionare este alcătuit dintr-o coardă foarte puternică, două bare de agățare, alba de truier și antretoază. Sunt aceste cadre în formă de trapez, foarte mari care reprezintă structura podului. El are, de asemenea, un sistem de rigidizare în plan orizontal, sub tavier și, de asemenea, la nivelul şarpantei. Și, practic, avem o structură spațială complet din lemn, integrală, foarte interesantă, care se așează peste râu. Era un pod care ducea la moară. Știm din studiul istoric că a fost moara comunală. Pentru o bună perioadă din timp a fost moara cea mai importantă a satului. Deși au existat în secolul XIX încă cinci. În total, erau cinci mori pe Cibin, în Gura Râului. Asta a fost întotdeauna moara comunală. De ce? Pentru că tot din studiul istoric aflăm că moara ar fi aparținut de Biserica Evanghelică din Cristian. Presupunem că a fost construită de comunitatea de sași din Cristian și abia mai târziu, în 1859, la sfârșitul secolului XIX, a fost cumpărată de preotul Ion Arsenie de la comunitatea evanghelică din Cristian. Și de atunci avem cumva mai multe date despre acest pod. Noi facem această intervenție de punere în siguranță, deci s-a făcut o evaluare a tuturor degradărilor structurale și apelând la tehnici tradiționale, în spiritul în care a fost și executat podul, pentru că e un pod monument și vrem să păstăm cât mai mult din substanța istorică a podului, deci înlocuim doar strictul necesar, doar piesele care nu mai pot fi folosite și care nu-şi mai îndeplinesc rolul structural. Le înnădim, le chertăm, le înlocuim acolo unde e cazul. Este unic în acest moment în Mărginimea Sibiului pentru că e singurul care s-a păstat în sit. Ar mai fi fost unul la Săliște… Apare în niște gravuri, dar nu mai există. Dar știm că a mai fost unul la Săliște. Și altfel, este din nou unic pentru că duce la moară. Din cercetarea istorică pe care am desfăşurat-o, au fost mai multe astfel de structuri în toată Transilvania. Am localizat și am așezat pe hartă undeva la 33 de structuri de poduri acoperite cu lemn, din care, din păcate, mai avem doar șapte care se păstrează în ziua de azi. Toate sunt într-o stare de abandon sau de degradare, deci toate ar trebui să fie salvate și conștientizată valoarea lor și recunoscute ca o categorie a arhitecturii din lemn din Transilvania, cel puțin. Podul de aici este singurul care se mai păstrează în județul Sibiu. Mai este unul care a fost mutat la muzeul ASTRA, dar acela este în muzeu”, declară Ioana Ardelean, arhitect și colaborator al Ambulanței.

Dumitru Cîmpean, profesor de istorie la şcoala din comună şi voluntar

Pe lângă istoria acestui pod prezentată de arhitectul Ardelean, Dumitru Cîmpean, profesr de istorie în Gura Râului, vine cu o poveste interesantă despre acest pod şi impactul său în comunitate. “Suntem la podul Morii sau podul lui Cornel sau la moara lui Cornel, iar în spatele nostru se aude Cibinul, cum i-o zis saşii, sau Sibiul, cum i-o zis gurănii.
De ce spun așa? Pentru că undeva în vârful muntelui există un loc, îi spune între Sibii, adică între cele două râuri, râul mare și râul mic. Acesta o adus banii gurănilor. La gurăni se spunea, la un moment dat, că banii le vin pe apă.
Pentru că erau peste 50 de joagere din sat și până în vârful muntelui, erau în jur de 20 de pive de ulei și de haine și erau 5 mori de apă. Moara lui Cornel, cred că era cea mai importantă, pentru că era și în centru satului. Era și – cred că – moara cea mai mare și aici au venit gurănii până când, prin anii ‘50, au început să le interzică. Din ce cauză? Pentru că ele nu mai trebuiau să producă.
Au spus comuniștii, când au venit, că ei au venit cu curentul și nu mai e nevoie de aceste instalații. Și acesta a fost momentul când, și pe fondul faptului că gurănii n-au vrut să accepte colectivizarea, le-au interzis. Şi au apărut apoi joagărele cu cai, în spatele casei, în grădini și gurănii au trebuit să se descurce.
Și uneori au tăiat o scândură, stând unul sus și unul jos. La moara lui Cornel venea foarte multă lume. De obicei, instalațiile acestea erau tot cam două. O moară și un joagăr, o moară și o piuă. Toate acționate prin forța apei. De aia se spunea despre gurăni că le vin banii pe apă”, povesteşte profesorul de istorie.

Doar alte 7-8 poduri de lemn, în Transilvania

Ştefan Vaida, fratele lui Eugen Vaida şi co-fondator al Ambulanţei pentru Monumente, afirmă că podul din lemn acoperit din Gura Râului este un obiectiv special. “Mai sunt 7-8 poduri în toată țara acoperite. Pentru mine și voluntari, este o provocare mai mult tehnică. La monumente, provocările sunt în timp de factură social, cum îi văzut monumentul ăla în comunitate și cum noi încercăm să-l redăm comunității, să-i activăm și să şi-l însușească din nou. A fost o pierdere, o ruptură între monument și comunitate de zeci de ani. (…) Aici e mai tehnică provocarea, am observat că e inginerie și cumva ai senzația că, lucrând așa, ai mici revelații și tot descoperi ceva din gândurile acelor oameni care l-au construit, că n-or fi fost chiar ingineri, dar e făcut după un proiect ingineresc. Dar, permanent, la orice pas descoperi, ai o mică revelație. A, uite, de-aia a pus un pic înclinat. Şi observ că există multe variabile în momentul în care schimb ceva sau s-a schimbat, un nod s-a lăsat, s-a rupt o grindă, afectează toate celelalte noduri și invers. Când improvizezi ceva, când modifici ceva ce o să influențeze toate nodurile, sunt multe variabile. Avem termen patru săptămâni, aproape o lună, cred că ne încadrăm, după cum merg lucrurile, Avem în general o medie de 15 voluntari, sunt patru serii. Avem din Iași, Moldova, Constanța, Timișoara, București, Cluj, în principiu de la universitățile mari de arhitectură. 80% dintre ei sunt studenți la arhtectură”, afirmă Ştefan Vaida.

Foto: Răzvan NEGRU, Eugen VAIDA

22 iunie 2026 la 07:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Roboți, drone și simulatoare militare, la Noaptea Cercetătorilor de la AFT Sibiu
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile vineri, 25 septembrie, pentru Noaptea Cercetătorilor 2026. Timp...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Spune NU. Rămâi TU!” – proiect de prevenție privind consumul de droguri, pentru liceenii din Sibiu
Elevii din două licee din Sibiu vor participa, pe 28 și 29 septembrie, la conferințe dedicate prevenirii consumului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MICĂSASA: Primarul a făcut cinste de… Let’s Do It, Romania!
Autorităţile locale din comuna Micăsasa au „furat startul” campaniei naționale Let’s Do It, Romania!. Vineri, împreună cu elevii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
ŞELIMBĂR: Întreaga comunitate se adună la „Zilele Comunității Șelimbăr”
Sâmbătă şi duminică, şelimbărenii şi nu numai petrec la „Zilele Comunităţii Şelimbăr”, la Zona de Agrement – Pădurea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.