Avem, de multe ori, prostul obicei de a ne compara cu state în care nivelul de trai e mult mai bine înfipt în decență, chiar dacă alăturarea se potrivește ca nuca în perete. Bunăoară, vorbim despre prețul alimentelor din Franța, Germania sau Italia, ignorând nivelul de salarizare de acolo și puterea de cumpărare a nemților, francezilor sau italienilor. Una e să îți poți cumpăra dintr-un salariu mediu o tonă de carburant și alta e să poți plăti din același venit mediu 600 de litri (cam atât își permite un român). Comparația e valabilă și pentru mâncare, ieșiri la restaurant, îmbrăcăminte etc. Am auzit de curând că ar fi existat o recomandare a forurilor europene de a crește TVA la 21% și în sectorul HoReCa din România.

Am adus în discuție comparațiile aberante, deoarece am auzit și remarci de genul „Păi și în alte țări TVA gravitează în jurul valorii de 20 de procente în industria ospitalității”. Să nu generalizăm: Germania va reduce TVA la 7 procente în HoReCa începând cu 2026, în Grecia taxa din turism e de 13%, iar în Elveția puțin peste 7 procente. Înainte de a face studii comparative sterile asupra diferențelor de TVA aplicate industriei ospitalității în diferite țări, ar trebui să contextualizăm nițel și să ne uităm la starea turismului românesc, mai bine zis la halul său. Situației precare din acest sector i se adaugă acum și un context economic devastator care nu va ierta, oricum, industria ospitalității.

Dacă vrem să avem o imagine corectă a vremurilor grele din turism, nu trebuie să privim doar iraționala dublare a TVA. Efectelor sale li se vor adăuga și celelalte scumpiri. Cresc prețurile pentru alimente, detergenți, energie electrică, forța de muncă? Toate majorările se vor regăsi în prețul final al serviciilor turistice, deci nu vorbim doar de o creștere cu 12 procente. În plus, omul nu merge la restaurant sau la cafenea doar când e în concediu, e ființă socială, care are nevoie de interacțiune în altă parte decât acasă. A merge să mănânci, să bei o bere, un suc, o cafea la un restaurant nu ar trebui să fie un lux sau un moft, ci o normalitate. Nu suntem roboți, nu trebuie să muncim de dimineață până seara doar pentru a plăti dări statului, pentru a ne hrăni, în vederea asigurării unei minime funcționalități. Dacă te uiți la pachetele de măsuri propuse pentru resuscitarea economiei, vei constata că tu, cetățeanul de rând, ești un pion de sacrificiu căruia i se ia dreptul la un trai decent, la micile bucurii pe care ți le conferă un concediu, o ieșire la restaurant cu prietenii, o excursie de o zi. Este, după cum am mai spus, decontarea dureroasă a caviarului pe care l-au mâncat alții.