Tăticule, mi-e frică să mă duc după pâine. Dacă te duci tu, ia-mi și un after-shave

Cei ce cântă prohodul natalității din România ar trebui să se nimerească în preajma școlilor, pe la ceasurile când se trece de la un schimb la altul. Da, nu mai sunt copii atât de mulți ca în urmă cu 20, 30 sau 40 de ani, dar nici nu poți spune că bate vântul prin școli. Cu atât mai puțin, pe străzile din jurul lor. Imaginile acelea vechi, în care puteai vedea copii cu ghiozdane în spate, mergând spre școală în pas ștrengăresc, au devenit fotografii de arhivă.

Singurul salt pe care îl mai fac mulți dintre micuți este cel pe bancheta mașinii, la plecare și cel de la coborâre, din fața școlii. Acolo, în fața școlii, se formează cozi de mașini cum vedeai pe la Nădlac, în perioada pre – Schengen. Copiilor (nu tuturor, dar unei mari părți dintre ei) li se anulează azi bucuria taifasului cu colegii, în drum spre școală. Mult prea grijulii, părinții îi cocoloșesc până la pubertate și dincolo de ea, iar acest exces de protecție îi transformă pe cei mici în adolescenți pentru care independența primară e relativă. Sunt invocate pericolele ce pândesc la fiece pas: trafic nebunesc, droguri, descreierați care umblă liber pe străzi.

Da, poate există mai multe pericole decât în trecut, dar ele pot fi evitate prin educație, protecția excesivă nereușind întotdeauna să țină copilul departe de tentații, ci doar să îl facă mult mai introvertit. Râurile de mașini ce se preling pe străzile orașului la orele dimineții, amiezii sau serii nu înseamnă doar aglomerație, ci trădează, înainte de toate, o mentalitate, de multe ori, neproductivă. Știu, știu, știu, nu e treaba noastră cu ce își duce omul copilul la școală, plătește taxe pentru utilizarea drumurilor, nu ne dă nimeni dreptul să-i judecăm pe alții.

Nu judecăm pe nimeni, doar constatăm că orașul se transformă într-o înșiruire de străzi blocate, pentru că mulți părinți nu concep să-și lase copiii să meargă pe jos ori cu autobuzele școlare sau neșcolare. Înghesuiala în trafic n-a omorât pe nimeni, deci nu facem o tragedie din asta, dar s-ar putea ca părintele excesiv de grijuliu să constate, la un moment dat, că al său copil a dezvoltat fobii și refuză să meargă până la magazinul din colț să cumpere o pâine, deși azi-mâine susține examenul de capacitate. Repet: nu acuzăm, nu dăm lecții, doar constatăm.