Există câteva categorii sociale și profesionale de care politicienii se îndrăgostesc, brusc, în preajma alegerilor. Pensionarii sunt mereu „de serviciu” în prag de pandemie electorală, la fel ca dascălii de mila și grija cărora jeluiesc amarnic cei ce vor să se trântească în fotoliile moi aflate în inventarul Puterii. De 35 de ani toți se dau de ceasul morții să scoată la liman nivelul de trai, Educația, Sănătatea și, tot de atâta amar de vreme, ele zac în aceeași mlaștină ale cărei maluri nu se întrezăresc. 

O altă categorie adusă în discuție, în ultima perioadă, este cea a producătorilor locali. Toți politicienii, fie ei globaliști sau suveraniști, își declară iubirea necondiționată pentru cei ce cultivă roșii, ardei, cartofi sau usturoi în propriile grădini, pentru cei ce rânesc în cotețul din fundul curții. Cu toții sunt gata să pornească la luptă împotriva hypermaket-urilor asupritoare, să îi facă dreptate producătorului local nedreptățit de statul hulpav și nemilos. Cu toții se pun stavilă (verbal, firește) în fața importurilor de produse pline de chimicale, cu aspect atrăgător și conținut înșelător. Producătorul local este purtat pe brațe, în urale, este prezentat drept salvatorul sănătății românești, pentru că doar el cultivă pământul după metode vechi, fără a folosi substanțe toxice. 

Asta se întâmplă la nivel declarativ, pentru că, în realitate, același producător local e lăsat să se descurce prin păienjenișul birocratic, să înfrunte reguli și condiții de neînfruntat. Și ca să fim corecți, trebuie să spunem că și printre producătorii locali există băieți orientați, dedulciți la chimicale. Sunt de ajuns câțiva astfel de șmecherași pentru a trezi suspiciuni față de toți cultivatorii și crescătorii de animale autohtoni, mulți dintre ei oameni de bună credință. Și uite așa, producătorul local e folosit ca instrument electoral, băgat la înaintare când produce avantaje în discursul politic meschin și pus în opoziție cu marile lanțuri de magazine. E loc sub soare pentru toți, atât pentru micii fermieri, cât și pentru marii comercianți, clienții se împart natural și toată lumea poate trăi. Se vor găsi destui care să caute roșii românești și vor exista suficienți clienți și pentru cele de import. Marea problemă e că pentru producătorii locali nu se face mai nimic, dar sunt folosiți drept carne de tun în războaiele politice, lucru ce se întoarce, de multe ori, împotriva lor. Vorba aia: și ... huliți (ca să nu spunem altă vorbă) și cu banii luați.