Nu înțeleg ce așteptări au mulți dintre cei care susțin că din 21 ianuarie lumea se schimbă. Am priceput, așteptările sunt legate de instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, dar a crede că imediat după depunerea jurământului viețuitorii bipezi ai planetei vor simți primele semne ale schimbării, e ușor fantezist. Am mai vorbit despre talentul unora de a reduce probleme globale la scara propriei bătături. Sunt câteva voci care susțin că, de marți însăși România va intra într-o altă zodie.

Cu siguranță pe agenda lui Donald Trump există lucruri mult mai importante decât prezidențialele din România sau tranșarea nu știu căror conflicte politice valahe. Schimbările despre care vorbea noul președinte al SUA vizează propria țară, iar faptul că de acolo pornesc unele tendințe, unele politici, e o altă poveste. România, Croația, Georgia, Serbia sau alte țări din Europa nu se află, probabil, pe primele pagini ale agendei noului locatar de la Casa Albă, oricât ne-ar plăcea nouă să credem că Trump doarme cu gândul la noi și că e nerăbdător să tranșeze odiseea de la CCR. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că suntem o țară care ia act de marile decizii și nu le impune ea, oricine s-ar afla la Palatul Cotroceni sau Palatul Victoria. „Vin americanii!” a fost expresia unei îndelungi așteptări nematerializate, așa că, o privire îndărăt în istoria relativ recentă ne-ar putea lămuri în privința speranțelor, mai bine zis a legitimității lor.

Că anumite curente și politici din România ar putea fi influențate de curenții ce traversează Atlanticul e adevărat, dar asta nu se va întâmplă, în niciun caz, mâine și nici de dragul nostru. Am fost și vom fi victime colaterale sau beneficiari de ocazie ai deciziilor care se iau la nivel înalt, așa că ar trebui să potolim vâlvătaia entuziasmului cu care anunțăm schimbări apocaliptice făcute în doi timpi și trei mișcări. Lumea are nevoie de normalizare, e timpul să se mai sfârșească ipocritele politici așa-zis corecte, doar că lucrurile nu se întâmplă peste noapte.

America e departe, are o droaie de probleme pe cap, iar rezolvarea lor înseamnă timp și resurse; la celălalt capăt al lumii, România are, și ea, o sumedenie de beteșuguri și nu i le va rândui vreun unchi de peste Ocean, oricât ar crede și își doresc unii acest lucru. Viața va merge înainte cu bunele și relele ei, soarele va răsări și va apune la fel, orgoliile și vanitățile vor continua să ne guverneze și de mâine încolo.