Și dacă „strănepotul lui Dracula” provenea dintr-un orfelinat românesc?

Întâmplarea cu tânărul din Elveția care a furat o mașină din Făgăraș și a ajuns cu ea în Șelimbăr, a devenit o răsunătoare știre națională, pentru că mai mulți participanți la trafic i-au acuzat pe polițiști că i-au oprit, transformându-i astfel în scuturi umane. Dar nu despre asta ne-am propus să vorbim azi, subiectul a fost dezbătut în dungă, ci despre bizara paralizie a veșnicilor vânători de vinovați. Indiscutabil, tânărul care a crescut într-un orfelinat are ceva probleme, pentru că altfel n-ar fi investit bani în ajustarea danturii menite să stabilească o asemănare între el și legendarii vampiri. În plus, adolescentul a declarat că e un strănepot al lui Dracula, ceea ce, din nou, indică existența unor probleme. 

Faceți un exercițiu de imaginație: care ar fi fost dezbaterea publică, dacă acel tânăr provenea dintr-un orfelinat din România? Măiculițăăă, ce s-ar mai fi dat experții în tot și în toate cu fundul de pământ, înfierând sistemul care produce monștri. Dar – ce să vezi? – băiatul provine din sistemul de protecție socială elvețian. Adică, din țara în care, cred mulți, totul decurge fără cusur, toate merg ceas (elvețian, nu orice făcătură). 

Nimic de zis, nicăieri în această lume lucrurile nu au cum să funcționeze ireproșabil, se poate întâmpla ca unui sistem să îi scape și astfel de personaje, demne de compasiune. Nu asta e problema. Problema e dubla măsură aplicată de limbuții de la noi. Desigur, lucrurile sunt departe de a funcționa foarte bine în România, în domeniul protecției sociale, dar nici înfierarea continuă nu e o soluție. „Strănepotul lui Dracula” s-ar fi manifestat la fel, indiferent de țara din care provenea, pentru că un sistem de protecție socială nu e nici întruchiparea perfecțiunii și nici carceră. 

Sunt convins că pe cât de mare a fost tăcerea față de un așa-zis eșec al elvețienilor, pe atât de mare ar fi fost zarva pe tema disfuncționalităților românești, dacă tânărul provenea dintr-un orfelinat de la noi. Mulți cred că toate relele și-au stabilit domiciliul forțat în România. Nu, există bube la fel de mari și în țările spre care ne uităm ca la icoană. Că, în general, la ei lucrurile sunt mai bine rânduite, e altă poveste. Dar asta nu înseamnă că violența juvenilă, consumul de droguri, superficialitatea, răsturnarea valorilor, corupția ori birocrația sunt boli specifice societății românești, neîntâlnite pe alte meleaguri mai asfaltate.