Șase căței și multe lighioane bipede

Profunzimile, radiografiile complexe ale societății pot sta, de multe ori, în situații aparent lipsite de importanță. Poate că unora episodul pe care îl voi relata pe scurt li se va părea o bagatelă, însă el oglindește starea de ruină morală a unei părți din societatea românească. 

Jandarmii montani din Colibița au auzit, zilele trecute, zgomote ciudate într-o pădure. Curioși, au mers în direcția din care se auzeau sunetele și au dat peste un sac atârnat în copac, la 3 metri deasupra solului. În sac se aflau șase cățeluși, mama lor fiind găsită, agitată, lângă pom. Povestea are un final fericit: jandarmii i-au salvat pe cei șase căței, dându-i în grija unor oameni cu suflet. Orice om cumsecade pe care minima umanitate nu l-a părăsit, se întreabă cum poate cineva să facă așa ceva. Sunt convins că niște sfătoși ne vor spune că această practică era des întâlnită în satele românești, unde oamenii duceau cățeii neînțărcați, în saci și îi abandonau pe câmp, lăsându-i să moară. Știm despre aceste practici primitive, întâlnite și azi, din fericire mult mai rar. Totuși, între timp România s-a mai schimbat, avem pretenția că oamenii s-au mai cizelat, iar pe deasupra există și o legislație care pedepsește astfel de comportamente inumane. 

În urmă cu zeci de ani, ne place sau nu, comportamentul unor conaționali se remarca prin primitivismul întreținut de educația precară. La fel, legislația era deficitară în privința pedepsirii bipezilor ce schingiuiau sau omorau animale. Teoretic, am evoluat atât din punctul de vedere al civilizației, cât și al sancționării acestor porniri odioase. Oare cum s-ar simți vitejii speciei umane din gama celor ce au făptuit mizeria descrisă mai sus, dacă niște dinozauri ar invada planeta și i-ar atârna, în saci, pe trunchiul unui stejar? Cu siguranță se vor găsi destui îmbătați de importanța proprie, care să spună că specia umană e singura care contează pe această planetă, că ea trebuie să taie și să spânzure. 

Ei bine, tocmai acest crez deviant reflectă deficiențele morale ale unei societăți, pe alocuri, dezumanizate. Totodată, blândețea cu care ar putea fi tratate astfel de infracțiuni spune ceva despre felul în care cei ce gestionează bunul mers al acestui spațiu (nu) înțeleg să reacționeze înaintea unor comportamente de ev mediu. Nu intrăm în discuții despre ineficiența unor administrații care neglijează problema răspândirii câinilor comunitari, e de ajuns să ne uităm la acțiunile și reacțiile de acest fel. Dacă ni se pare că problema e una secundară, înseamnă că ne apropiem nu doar de falimentul moral, ci și de cel social.