Să-ți dai cu stângul în dreptul la imagine

Dacă erați sătui de disputele politicienilor, vă puteți muta atenția în pridvorul ciorovăielilor iscate de hotărârea montării camerelor de supraveghere în școli, fără a se cere acordul părinților sau al profesorilor. Bineînțeles, în doi timpi și trei mișcări, s-au creat două tabere care, în mare grabă, au pus mâna pe furcile și topoarele vorbelor de ocară. ”Să se pună!”, au spus unii. ”E o încălcare a dreptului la imagine!”, au tunat alții. Până la această discuție ar fi fost de rezolvat multe în învățământul românesc, dar asta e, le mai dregem și din mers. Școala e un loc public, dacă stăm și ne gândim bine; pe holurile ei nu defilezi în lenjerie intimă, nu te scarpini în dos, deci înregistrarea imaginilor din sălile de curs ori de pe coridoare nu încalcă intimitatea cuiva. Elevii și profesorii au un statut cunoscut de toată lumea, asumat, carevasăzică, nu e niciun secret că X sau Y se află într-o clasă, pe hol ori în cancelarie. Nu s-a luat în discuție montarea camerelor de luat vederi în toaletă, unde este un spațiu intim. În altă ordine de idei, s-a încetățenit în școli obiceiul filmării: elevii se filmează în timpul orelor și în pauză, își filmează profesorii când și cum au chef. Care e diferența între o filmare clandestină și una legală? Ce anume din activitățile școlare ori din recreație trebuie păstrat în mare secret? Filmările nu sunt făcute pentru a fi difuzate pe vreo platformă, ci pentru a exista o dovadă în cazul unor incidente. Mai mult, existența camerelor de filmat ar putea tempera avântul unor elevi sau profesori care obișnuiesc să iasă în decor. De ce se tem acei părinți guralivi că le sunt filmați copiii în timpul pauzei sau orelor de curs? În mintea multor mămici și tătici sălășluiește ideea că educația se face exclusiv la școală. Greșit: educația pleacă din familie, școala doar o completează, o șlefuiește. Nu cumva tocmai copiii părinților foarte nemulțumiți de amplasarea camerelor în școli fără consultarea lor sunt cei care creează probleme? Se teme cineva că elevii care fac semne obscene când se întorc cu spatele profesorii ar putea să fie filmați? Se teme cineva că un profesor care agresează fizic sau verbal un elev ar putea fi înregistrat? Ambele derapaje se întâmplă în multe școli din România, lor adăugându-li-se fapte și mai grave, comise cu violență. E chiar atât de condamnabilă înregistrarea lor? În fond, s-a ajuns aici după o avalanșă de incidente petrecute în școli, nicidecum pentru că i-a venit cuiva ideea să prindă în pereți niște camere de supraveghere. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 martie 2024 la 14:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 16 ore
Ție îți place caviarul? Și dacă nu, tot îl plătești!
Avem, de multe ori, prostul obicei de a ne compara cu state în care nivelul de trai e...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Urșii nu-și fac manichiura la salon
Vestea că un motociclist italian a fost omorât de un urs pe Transfăgărășan a reaprins fitilul unei dinamite...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Cum să nu îți placă saltelele cu ploșnițe și aleile cu dale lipsă?
Când te uiți la cozile de pe Podul Prieteniei, la coloanele de mașini ce pleacă din România spre...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Când e arșiță afară, nu te joci cu focul pe lângă baloții de paie
CCR pare să fi devenit instituția responsabilă cu uimitul românilor. După ce a dat o decizie prin care...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Oamenii fără de care viața noastră ar mirosi mai urât
Probabil că fiecare dintre noi a asistat la episoade în care cineva vorbea cu mult dispreț despre unele...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
De ce am plăti noi niște stricăciuni de pe Calea Dumbrăvii
Odată cu discuțiile despre tăierea unor sporuri aberante încasate de unii dintre bugetari au ieșit la iveală și...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Să nu-i uităm nici pe băieții din culise
Dacă tot s-a vorbit despre lecția primită de partidele tradiționale la ultimele alegeri și despre necesitatea unei reformări...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
De sub cupola de circ, sub cea de foc
Credeam că ne aflăm sub cupola unui circ dacă e să ne luăm după ciorovăielile politice din ultimul...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Pierdut funcție, recăpătat memorie
Politicienii capătă limbariță după ce sunt descălecați din funcțiile pentru care s-au făcut luntre și punte. Nu de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Vor fi vremuri grele, dar vom trăi prost
După „lupte seculare” care au durat o lună, iată-ne pricopsiți cu un Guvern. Unul în care găsim miniștri...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Nu e fală, poate boală. Că e artificială!
Plimbându-mă pe malul unui pârâu de munte, cu fundalul sonor asigurat de păsări și niște pale de vânt...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Oare cine ne dă nouă, lapte, brânză, unt și ouă?
Cum toate trec prin stomac, discuțiile despre ieftinirea alimentelor de bază au determinat multe ciuliri de urechi, făcând...
Editorialul zilei
3 min de citit