Să nu vă prind cu gândul în trecut, că suflu-n voi cu eticheta de „rebut”!

Despre toleranții (?) înzorzonați cu mărgelele din plastic ale democrației, dar care mustesc de intoleranță, am mai vorbit. Totuși, e bine să îi readucem în prim-plan, pentru că răcnetele lor împotriva discriminărilor și abuzurilor de orice fel umplu văzduhul doar formal. 

Există oameni care se raportează cu nostalgie la trecut, inși ce privesc cu mai multă îngăduință spre adolescența și tinerețea lor, perioade consumate în vremuri în care societatea era biciuită de neajunsuri și restricții. Și eu îmi aduc aminte, acum capabil de surâsuri nostalgice, de adolescența în care poșteam cu prietenii câte o țigară Carpați înecăcioasă și ne bucuram la o „țigară cu bucșă”, adică una cu filtru, ce mai, un adevărat balsam în comparație cu produsul autohton. Nu înseamnă că atunci era mai bine decât acum, doar că omul e tentat să se raporteze cu un amestec de înțelegere și duioșie la trecut, să îi găsească mai multe luminozități și să îi uite din amar. E clar, un drum până la mare cu Dacia 1310 nu era tocmai o plăcere prin anii optzeci, când înfruntai arșița lui Cuptor cu ventilatorul acela mic, atârnat de bord, dar azi, la vederea unei „bătrânici” pe patru roți, lustruită și bibilită de stăpânul ei colecționar, parcă o privești cu melancolie și cu regretul trecerii anilor. Desigur, ți-ar fi greu să pornești până la Neptun cu ea fără climă și cu teama că te poate lăsa oricând în drum, dar astea sunt neajunsuri date uitării. 

Zilele trecute, un coleg a scris un articol – mărturie despre cum era școala în vremea lui. A inventariat plusurile și minusurile, încercând, mai degrabă, să aducă în fața cititorului atmosfera acelor vremuri, nu practici sau rețete de succes sau insucces. Imediat, ceata de aplaudaci ai prezentului s-a năpustit să-l înfiereze cu mânie proletară, pentru că a îndrăznit să aibă nostalgii, să privească în trecut, adică să lase niște sentimente profund umane să iasă puțin la plimbare, printre rânduri. Dacă invoci trecutul fără a slăvi prezentul ești catalogat drept „relicvă comunistă”. Reducționistă mentalitate, întâlnită la mulți dintre cei ce se declară proprietari de vederi largi și minți deschise. Azi trebuie să fii la modă, să blestemi tot trecutul, la vrac, să te proptești în fruntea celor ce molfăie un iluzoriu progres. Dacă îndrăznești să te lași încercat de moliciunea unor aduceri aminte, luptătorii cu simțămintele atrofiate scot baioneta și ți-o înfig direct în inima aia de „retrograd”. Pentru că ei sunt oameni de acțiune, nu au timp să cântărească lucrurile, să le simtă, să le treacă prin filtrul psiho-emoțional (unii, din păcate, nu posedă un astfel de accesoriu) ci reacționează strict în virtutea clișeelor și prejudecăților, ca niște roboți programați. În fond, sunt niște ființe demne de compasiune: e limpede că ai un beteșug, de vreme ce susții toleranța în fraze spumegânde și te comporți intolerant îndărătul lor.