Răul cel mic s-a făcut și el mare

Aud din ce în ce mai mulți oameni care declară, scârbiți, că nu vor merge la alegeri. Pe unii îi cunosc de multă vreme, în trecut erau contestatari vehemenți ai unora dintre politicieni și susținători înflăcărați ai altora. De-a lungul timpului au tot sorbit din cocârțul dezamăgirii și spun că mintea li s-a limpezit. Nu cred că trebuie condamnați pentru pasivitatea generată de lahamite, întrucât spectacolul pe care îl oferă actuala clasă politică e deprimant. De ce te-ai înrola în vreuna din taberele ieșite la unduiri electorale, de vreme ce se simte de la o poștă duhoarea meschinăriei? Ca niște pipițe care se alintă, politicienii întârzie să anunțe cine sunt candidații la diferitele funcții puse în joc în acest an; iar asta nu neapărat pentru că vor să ne fiarbă, să ne crească adrenalina, ci pentru că încă nu au terminat negocierile, nu au tranșat cu exactitate jocurile care le vor aduce avantaje. Suntem spectatorii unei piese de teatru absurd sau ai unor negocieri de talcioc purtate între bișnițari care se jură că au cele mai bune intenții. În realitate, măscăricii ieșiți la cerșit de voturi au un singur scop, acela de a-și plasa dosurile pe niște fotolii confortabile, dătătoare de trai dulce pe banii statului. Îmi place să cred că sunt foarte puțini cei ce își închipuie că vreunul dintre circarii pretendenți la vreun loc în Parlamentul European sau Parlamentul României e bântuit de grija pentru viitorul acestei țări. Principalele mize sunt simbria, avantajele colaterale și vremelnicul sentiment al puterii. Scopurile care-i mână în luptă și îi transformă în personaje penibile pe acești clovni nu sunt o noutate; ne-am obișnuit cu traseul oportunismului, pentru că, de mai bine de trei decenii vedem găștile de ariviști cocoțate în funcții publice. Ceea ce ne deranjează peste măsură este calitatea jalnică a prestațiilor publice. Dacă tot ne mint și vor dă ne tragă pe sfoară, măcar să încropească niște strategii inteligente, să mai umble pe la impresia artistică. Nu de alta, dar nu suntem toți maneliști și devoratori de producții siropoase. Promisiunile aberante, interpretările rolului de justițiar de sezon, jurămintele de așa-zis patriot, înjurăturile descărcate în creștetul celor de-o teapă (și de-o țeapă) aflați momentan în altă barcă politică sunt sinistrele ingrediente ale unei tocănițe electorale grețoase care te îmbolnăvește dacă apuci să guști din ea. În trecut, eram obișnuiți să alegem răul cel mai mic, dar, între timp și el, oricare ar fi fost, a crescut.