Prea mulți „pretenari”, prea mulți „băieți faini”

Prea mulți „pretenari”, prea mulți „băieți faini”

Mi s-a părut genială replica lui Gheorghe Dinică din Filantropica: „Ce ţară mică! Câteva mese…”. Genială ca, de altfel, toată prestația lui de actor pe parcursul câtorva decenii. Spiritul de cârciumă e lipit de o bună parte din societatea noastră, ca marca de scrisoare. Nu renunțăm la el în ruptul capului, iar bătutul șmecheresc pe umăr și palmele prietenești date după ceafă sunt emblema abilității de a ieși din orice impas al dezbaterilor încordate. Nu de puține ori am văzut politicieni care se lăudau cu prietenii lor, cu tovarășii lor din partid sau din alte formațiuni politice, relații de buni cumetri, fie și de doctrină, ce ar fi trebuit, pesemne, să ne încălzească, să ne liniștească, să ne umple de optimism. Prieteșugurile lor nu țin însă de foame, de sete, de cald, altora decât celor direct implicați. Ultimul exemplu de prietenie declarată în public îl are în prim plan pe Sorin Grindeanu, care ne-a explicat, pe îndelete, într-un studio de televiziune, cât de bun prieten este cu premierul Ciolacu. Simți deja că inflația o ia la vale și puterea ta de cumpărare se înzdrăvenește, numai ce ai aflat despre armonioasa relație.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am auzit de-a lungul timpului de nenumărate ori vorbindu-se despre X sau Y în cheia „băiatului bun”. Chiar dacă e tămâios, nu știe să facă nimic, îl salvează eticheta de „ficior fain”. Și dacă e „băiat fain”, merită să îl votăm, să îl trimitem în Parlament, unde va dormi patru ani pentru că nu ne va deranja nici cu un sforăit. E cumsecade, e „de ajutor”, e politicos, îți împrumută mașina de tocat carne dacă ai nevoie, așa că toate-s bune și frumoase.

În 34 de ani (ca să nu mai punem la socoteală situația asemănătoare din perioada comunistă), o mulțime de „ficiori faini” au ajuns prin Parlament, în primăriile din toată țara, doar pentru că știau să spună bancuri, să fie simpatici la chefuri, să se bage pe sub pielea multora, să manifeste o docilitate înălțătoare. Nu mai contează că în afară de a fi băiat bun, insul nu a făcut nimic notabil, toată inerția iertându-i-se pentru că – ați ghicit – era un tip „de comitet”. Poate că azi suntem aici și din cauza prea multor prietenii de cartier politic, a armatelor de băieți buni care le-au lăsat spațiu de manevră altor băieți numiți în folclorul media „băieți deștepți”. Când ne place atmosfera de birt, n-avem cum să deschidem ușa salonului de bal. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
05 februarie 2024 la 13:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.