E o artă, e drept, cu rădăcini în practicile de talcioc, să prezinți nimicul ca pe o ofertă avantajoasă. Cred că politicienii se pricep la acest lucru mai bine decât bișnițarii cu vechime în afaceri dubioase. Simțim pretutindeni un miros înțepător de abureală electorală, așa că nu ne surprind torpilele aruncate zilnic de politicieni. O astfel de torpilă este promisiunea majorării pensiilor începând cu luna ianuarie a anului viitor. Să punem puțin lupa deasupra acestui mărunțiș: în 2025 alegerile de tot felul se vor fi isprăvit, așa că cei ce vor fi la guvernare vor putea să încalce această promisiune, pentru că, oricum, nu se vor mai teme de alegători. În altă ordine de idei, nu e vorba de nicio majorare, ci doar de o posibilă creștere a pensiilor în raport cu rata inflației. Acest lucru se traduce printr-o recuperare parțială a deficitului înregistrat la nivelul puterii de cumpărare. Adică, după scumpiri de 20%, omul poate recupera 10% din pierdere; asta nu înseamnă că el o va duce mai bine, că i-a crescut puterea de cumpărare și, implicit, nivelul de trai. Anunțurile privind aceste majorări ale veniturilor sunt o insultă la adresa inteligenței celor ce înțeleg fenomenul economic. Cum, tot o insultă e și impunerea majorării salariului minim. Și această măsură e tot o ajustare a unui venit mic cu rata inflației (sub nivelul cifrei reale), plus că nu e meritul Guvernului. Acesta din urmă doar împovărează angajatorul, impunându-i un efort financiar, fără a crea și condițiile propice acestei creșteri salariale. Electoratului i se vâră pe gât vești cusute cu ață albă, care sugerează, în mod mincinos, o îmbunătățire a calității vieții. În realitate, e vorba despre o mână de praf aruncat în ochi, despre o cârpeală de gospodină neinițiată într-ale economiei. Din păcate, mulți români înghit această amăgitoare binefacere, mestecând-o cu resemnare, căutând să-i surprindă aroma bunăstării. Pensionarii sunt din nou masa pe care mizează politicienii, categoria socială cea mai curtată la vreme de alegeri. Au fost obișnuiți să o ducă greu, să primească bani cu țârâita, iar atunci când li s-au aruncat câțiva lei gestul a fost prezentat ca un act de mărinimie făcut de guvernanți, oricare ar fi fost ei. Aruncarea pe tarabă a unor astfel de promisiuni trebuie descifrată în cheia unei tentative de manipulare, a clasicei abureli politice.