Am auzit un zvon care m-a făcut să-i suspectez pe guvernanți de un dram de  cerebralitate: se făcea că ocârmuirea ar dori să diminueze fondurile alocate refugiaților ucraineni. Se pare că, până în prezent, România a cheltuit vreo 400 de milioane de lei cu refugiații, adică peste 80 de milioane de euro. Banii au fost folosiți pentru cazarea, hrana, asistența medicală a celor fugiți din calea războiului, dar și pentru asigurarea altor bunuri și servicii. Polonezii au decis deja ca, începând cu 2023, să fie mai atenți la cheltuirea bănetului cu refugiații din Ucraina, acordând ajutor în special categoriilor vulnerabile. Măsura e una cât se poate de legitimă, pentru că în condițiile actualei crize economice, nimeni nu își permite să pompeze bani într-o zonă din care propria populație nu extrage vreun beneficiu. A nu se înțelege că ne-a dispărut empatia sau că nu suntem de acord cu ajutorarea ucrainenilor necăjiți care nu au bani de cazare și mâncare. A-i sprijini însă la vrac, pe toți, pe sărmani și pe cei cu mașini de zeci de mii de euro, e nițel nefiresc și costisitor, nu doar în vremuri de restriște, ci în general. Statele europene care au cheltuit un purcoi de bani pe gestionarea valurilor de refugiați au primit o dublă lovitură: pe de o parte suportă nota de plată usturătoare a crizei energetice, iar pe de altă parte decontează o criză umanitară declanșată de cei ce au generat și întrețin războiul din Ucraina. Uniunea Europeană poate fi lovită și prin alte instrumente decât cele energetice, unul dintre ele fiind un tsunami de refugiați care ar putea destabiliza economic o bună parte a continentului. Să nu uităm ce a însemnat pentru Germania valul de refugiați așa-ziși sirieni, majoritatea oameni proveniți din alte țări, nu din Siria: o cheltuială enormă, probleme sociale, un sentiment de frustrare și nemulțumire în rândul cetățenilor germani. Sărmanii ucraineni care și-au lăsat în urmă casele și agoniseala de-o viață nu au nicio vină, ei sunt doar victime colaterale ale unui conflict cu mize uriașe. Semnalul dat de Polonia nu trebuie privit ca o dovadă de cinism sau nepăsare, ci doar ca o reacție firească de protejare a propriei populații, cu atât mai mult cu cât trecem prin vremuri din ce în ce mai grele. Nu doar războiul clasic frânge destine; o mulțime de români nu știu încotro să fugă din calea facturilor, a ratelor, a foamei, a traiului mizer. E și ăsta un fel de război cu viața.