Angajați mulți, gazetari tot mai puțini

Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten și coleg, Nani Dobra. Plecam în concediu și am stabilit că la întoarcere ne întâlnim să stăm la un taifas prelungit. Dar, vorba lui Marin Preda, timpul n-a mai avut răbdare, și când am ajuns acasă Nani al nostru era la ATI. După trei zile, probabil plictisit de lumea asta tot mai ciudată, avea să plece, poate într-un loc ceva mai liniștit. În tot acest timp, m-am gândit aproape zilnic la el și uneori aveam pornirea de a-l suna, poate pentru că nu conștientizam că nu are cine să îmi mai răspundă. Aș fi mai avut multe de vorbit cu el, dar asta e, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce ne-a îngăduit viața, până la un punct.

S-au întâmplat multe în acest an și tare bine mi-ar fi prins să vorbim de-ale gazetăriei, pentru că Nani, orice s-ar spune, a fost unul dintre acei jurnaliști care au înțeles că menirea lui era să scrie pentru public, pentru omul de rând, nu pentru a fi pe placul potentaților unor vremuri. Mi-l amintesc mereu spunându-mi: „Bă, mie mi se rupe…de ce zic unii mahări, eu scriu pentru oameni și pentru adevăr!”. Credea cu încăpățânare în adevăr, o valoare din ce în ce mai incomodă pentru unii, iar credința asta a creat între noi o legătură strânsă, încă de la prima întâlnire, consumată acum un sfert de secol.

Spunea lucrurilor pe nume, fără a se gândi la consecințe, cu o maturitate pe care, de fapt, mulți nu o deslușeau. În fond, cine ți-ar putea face ceva mai rău decât îți poți face tu, atunci când ți-ar fi greu să te privești în oglindă? Azi cei ce nu se codesc să spună lucrurilor pe nume sunt priviți ca niște inconștienți, ca niște inși ce nu știu să se orienteze întru netezirea materială a parcursului lor. Ceea ce nu înțeleg evaluatorii cu pricina este că viața e prea scurtă pentru a face compromisuri, pentru a mânca rahat, spunând că molfăi ciocolată. Gazetarul autentic e un catâr cu spiritul sedus de farmecul adevărului, e un ins poate imprevizibil, unul pentru care libertatea nu înseamnă doar posibilitatea de a te deplasa oricând și oriunde, ci, mai presus de toate, de a gândi, de a te exprima, fără opreliști impuse ori autoimpuse.