Poate vrei să îți pui instalație GPL pe mașina de 500 de mii de euro. Ai voie?

Grija pentru cele din ograda vecinului e una constantă în noianul frământărilor românești, ea depășind, de multe ori, granițele spațiului privat. Avea și România un campion la natație, care a îndrăznit să își cumpere o mașină scumpă, model despre care spunea că a fost un vis din copilărie. Nu mult le-a trebuit preocupaților de toate cele să se năpustească asupra lui David Popovici și să-l pună la zid pentru „bicisnicul vis”, după cum l-a numit un emițător de opinii, degrabă vărsătoriu de aspre judecăți. 

Din fericire, nu avem cu toții aceleași gusturi, nici măcar în materie de mașini, iar din nefericire nu am învățat să ne doară la bască de modul în care cineva sparge banii munciți de el. David Popovici e tratat ca o beizadea de rând, chiar dacă, datorită lui, în ultima vreme o lume întreagă a vorbit despre România fără a se referi la problemele țării. Poate că fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, dorințe care le-ar fi putut părea bizare celor din jur. E un păcat? Un sportiv care câștigă bani după ani de muncă și sacrificii e liber să facă ce poftește cu ei și niciun trântor de pe margine n-are de ce să se erijeze în consultant financiar, emițător de povețe înțelepte. 

Pentru că totul se reduce la o gestionare de gospodar bine înfipt în glia eficientizării, i-am auzit pe unii slobozitori de recomandări publice spunând că de acei bani David Popovici și-ar fi putut cumpăra un apartament pe care să îl închirieze. Incomplet îndemnul, de vreme ce lipsesc sfaturile legate de tipul de gresie, faianță, baterii, întrerupătoare și obiecte sanitare menite să influențeze aspectul proprietății și, implicit, nivelul chiriei percepute. Vocația asta de țață nu are cum să fie lepădată în absența primenirii mentalității de atoateștiutor obligat de statutul providențial să-și vâre nasul prin ungherele și sacoșele altora. 

Cu alte cuvinte, oi fi tu campion, tinere, dar nu faci ce vrei cu banii tăi, ci doar ceea ce credem noi că trebuie să faci. Spațiul public românesc e îndesat, ca bocceaua unui boschetar, cu o droaie de false probleme croșetate cu andrelele superficialității și mitocăniei. Administrarea banilor și problemelor altora e un sport național practicat de mulți „jucători” care rumegă iluzia profesioniștilor. În realitate sunt doar niște frustrați cu apucături de precupeață guralivă căreia nu trebuie să i se dea cuvântul pentru că, oricum, se consideră stăpâna vorbelor înțelepte.