Pierdut Nașterea Domnului prin târgurile de Crăciun

Am citit, alaltăieri, lista lungă a „atracțiilor” ce îi pândesc pe sibienii și turiștii care vor merge în Târgul de Crăciun din centrul orașului. În paralel, de pe rafturile magazinelor te privesc nerăbdători reni și moși înveșmântați în bucăți de catifea și cred că azi-mâine încep să se prelingă din boxe și colindele, că tot suntem la jumătatea lui noiembrie și ne despart doar vreo 40 de zile până la Sărbătoarea Nașterii Domnului transformată într-o semănătoare de campanii publicitare aducătoare de profituri uriașe. Așa cum recent remarca un coleg, când ajungi în pragul Crăciunului ești deja epuizat spiritual și îți va fi greu să te lași pătruns de semnificația momentului. 

Omenirea a fost dresată să asocieze momentul sărbătorit în 25 decembrie doar cu agenți de marketing precum renii, crăciunițele și alte personaje ce nu au nimic în comun cu esența sărbătorii. O ținem tot într-un Crăciun de azi și până la Revelion, trecând prin copitele goanei nebune bruma de conștientizare a importanței momentului de care ne agățăm, dar pe care îl ignorăm. Curierii tocesc drumurile pentru a livra stive de cadouri, rafturile se golesc de produsele de sezon pentru a fi imediat reumplute, se pun la cale paranghelii apocaliptice săvârșite în jurul bradului din plastic, se „colindă” pe străzile orașului cu boxe portabile din care răzbat mixaje jalnice și se aleargă mult. Ne îmbrâncim semenii, ne îmbrâncim gândurile cuminți, batem darabanele festive și țopăim draconic în ritm de pregătiri pentru ceva ce, de fapt, nu știm ce e. 

E un ceva căruia îi spunem Crăciun; îl sărbătorim cu un amestec de nervozitate și curiozitate,  comemorând în același timp tihna pe care am pierdut-o. Aproape că nu mai facem nimic cu două luni înainte de câte o mare sărbătoare, lăsând totul pe seama lui „lasă, să treacă sărbătorile și mai vedem după”. Iar „după” intrăm în nebunia pregătirilor pentru următoarea sărbătoare. Că uite, nici nu s-a răcit pe rafturile magazinelor spațiile în care au stat iepurașii de Paști și se așezară în locul lor renii lui Moș Crăciun. Sacrificăm intervale importante din viață în așteptarea unor momente de care nici măcar nu știm să ne bucurăm și apoi ne mirăm că a trecut anul pe nesimțite, lăsându-ne mai nesimțitori la ceea ce contează cu adevărat.