Început de primăvară la sfârșit de săptămână. Pentru câteva zile vom vedea mărțișoare vesele agățate de pieptul doamnelor și domnișoarelor, asortate chipurilor senine ori contrastând cu mina încrâncenată. Primăvara înseamnă renaștere, prospețime, revigorare, adică tocmai ceea ce mulți ocolesc, preferând să lâncezească în mâlul toxicelor preocupări cotidiene. Știu, pentru prețioșii fără preț e nepotrivit să vorbești într-un editorial despre trăiri simple pe care ar trebui să ți le furnizeze un anotimp. Pentru bieții de ei, crucială e înjurătura politică, oxigenul lor de zi cu zi. De la an la an, uităm  -parcă- să ne bucurăm de tumbele naturii, de acele lucruri simple, în realitate singurele binefaceri pe care nu mai știm să le prețuim. În fond, ceea ce contează cu adevărat sunt trăirile aparent banale, căci atunci când plecăm din această lume nu luăm cu noi agoniseala de peste viață. Lumea își va aminti de noi pentru ceea ce am făcut, bun sau rău. Dar nu despre marea plecare ne-am propus să vorbim azi, ci despre faptul că, acaparați fiind de nimicuri, uităm să inspirăm adânc, să zâmbim, să tresărim la auzul unui cântec vesel de pasăre ce crede că a scăpat de iarnă. Primăvara nu înseamnă doar mărțișorul oferit formal ori din suflet, ci e și o renaștere. Sau, mă rog, ar trebui să fie. Lumea e tot mai nebună, mai rea, mai încrâncenată și prea mulți cad în prizonieratul vanităților, răpindu-și, conștient sau nu, bucuriile vindecătoare, trăirile înălțătoare. O plimbare în timpul căreia simți miros de pământ reavăn, auzi cântat vesel de pasăre și te bucuri de îmblânzirea vremii e, pentru unii, mai importantă decât zece sesiuni de aplauze false într-un cadru oficial în care sunt risipite laude ipocrite. De mare ajutor ne-ar fi primăvara dacă am înțelege ceva din rostul și firea ei, dacă n-am privi-o strict ca pe un interval ciclic. Dincolo de alergătură și țelul dibuirii mărțișorului ideal, începutul de primăvară ar trebui să ne dea brânci spre îmblânzire, spre apropiere de noi înșine și de semeni. Ar trebui. Mi-e greu să cred că se mai poate întâmpla asta, atâta vreme cât în jurul nostru e doar război (și nu mă refer la Ucraina sau Orient). Ne-am prins prea rău în crivățul urii și al meschinăriei, am investit prea multă încrâncenare în lupte cu mize false, așa că ne e greu să revenim la bordeiul umanității, părăsind palatele sălbăticirii.