Până la salvarea planetei, te mănâncă stațiile de încărcare!

Până la salvarea planetei, te mănâncă stațiile de încărcare!

Când unii vorbeau despre nesustenabilitatea mașinilor full electrice, cohorte de aplaudaci ai Gretei se repezeau la jugulara părerilor lor, explicându-le că silențioasele troșcolete vor salva planeta. Am spus-o și cu alte ocazii, planeta se duce de râpă nu din cauza mașinilor clasice, existând multe alte motive. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ori de câte ori am vorbit despre ineficiența mașinilor electrice în România, am invocat câteva argumente de bun simț: lipsa infrastructurii pentru încărcare, drumurile proaste, prețul foarte ridicat în comparație cu puterea de cumpărare a românilor și faptul că parcurgerea unei distanțe de trei – cinci sute de kilometri (de exemplu) devine o corvadă. Gândiți-vă că pe căldurile astea pornirea aerului condiționat într-o mașină electrică îi scade simțitor autonomia. Nu mai vorbim despre poluarea pe care o implică producerea, întreținerea și distrugerea acestor autoturisme, de resursele irosite sau de faptul că energia electrică folosită la încărcarea bateriilor nu provine decât foarte rar din surse regenerabile. 

Trebuie menționat că e o chestiune de opțiune, fiecare e liber să aleagă dacă vrea să se supună tuturor neajunsurilor pe care le implică în România utilizarea acestor mașini. Nu cu opțiunea oamenilor avem o problemă, ci cu ipocrizia din politicile agresive de promovare a acestor mașini, ca mijloc de deplasare ecologic și avantajos din punct de vedere financiar. Nu e nicio sfârâială dacă ne referim la economie, pentru că o astfel de mașină costă mai mult decât una clasică, iar energia electrică, după un anumit nivel de consum e destul de scumpă (nici la stațiile publice de încărcare nu-i chiar de pomană). 

Ei bine, un raport dat recent publicității arată că în primele cinci luni ale acestui an, numărul vânzărilor de mașini electrice în România a scăzut simțitor, ceea ce înseamnă că mulți au descifrat ipocrizia așa-ziselor politici „verzi”. Înainte de a dori să salveze planeta, omul vrea să își salveze bugetul, să trăiască mai bine, să își ușureze viața, nu să se ușureze pe propriul confort. 

Da, mașina electrică poate fi o soluție pentru deplasarea în oraș, dacă mai ai o mașină pe care poți conta când pleci la drum lung. Doar că foarte mulți dintre români trag de câte o vechitură pe patru roți până pică din ea. Tendința de scădere a vânzărilor „electricelor” e un prim semn al depășirii unui curent puternic promovat și al revenirii cu picioarele pe pământ. Până una alta, între a te alinia modei cu niște costuri foarte mari și a-ți eficientiza bugetul e de preferat a doua variantă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
08 iulie 2024 la 13:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.