Orice ar fi, oricât ar trece timpul, nu ieșim din birt

Avem darul de a face în fiecare zi, din țânțar armăsar. Indiscutabil, marea frământare a serii de marți a fost întâlnirea dintre Mircea Geoană și Marcel Ciolacu. Mă rog, impropriu spus întâlnirea dintre cei doi, pentru că vorbim despre o reuniune cu mai mulți participanți, toți invitați la ziua lui Marius Tucă. Mi-e greu să cred că de față cu restul mesenilor Geoană și Ciolacu au tranșat chestiunea alegerilor prezidențiale ori că și-ar fi făcut jurăminte de susținere reciprocă din gama: ”Mircea/Marcele, mă jur pe ce am mai scump, am să te susțin să te muți la Cotroceni dacă intri în turul doi!”. Ca de obicei, au început să se reverse peste liniștea serii de vară scenariile, presupunerile, unele mai hazardate decât celelalte. Și, din nou am avut acel sentiment al zădărniciei, unul care ne împresoară ori de câte ori vine vorba despre alegerile prezidențiale. Se introduc nume în malaxorul dezbaterilor, se divaghează pe tema șanselor pe care le-ar avea Ciucă, Ciolacu, Geoană, Lasconi ori Simion, sunt calculate procente care deschid calea către finala cea mare, se invocă posibile alianțe la vedere sau din umbră și atât.

Nu se pomenește nimic despre ceea ce vor să facă acești oameni care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat. Pe vremuri, candidații la președinție promiteau marea cu sarea, se jurau că vor mări pensiile, că vor crea locuri de muncă, vor da locuințe, ne vor umple de bani și de respect. O minimă cultură instituțională te luminiează în privința acestor aberații cu miros de promisiuni mincinoase, pentru că prerogativele președintelui sunt cu totul și cu totul altele. Aa, că toți candidații ne spun poveștile acelea despre oferirea respectului cuvenit României din partea tuturor, să avem pardon, astea nu sunt chestiuni de luat în seamă.

N-am auzit o discuție aplicată despre politica externă, despre intențiile de a susține interesele României în fața partenerilor mai mult sau mai puțin strategici. La noi se vorbește doar despre nume de candidați și despre cei care stau, de fapt, în spatele lor. Adică, despre păpușari ale căror interese nu prea coincid cu cele ale maselor. Problema alegerilor prezidențiale nu are parte, nici după 34 de ani, de o abordare cu ținută, rămânând o chestiune stabilită pe la întâlniri tainice între inși, puteri cu interese mai puțin naționale. Vorbim despre proiecte de țară, dar ele rămân doar ingredientele contrafăcute ale unor discursuri amăgitoare. În realitate, e vorba despre niște băieți susținuți de alți băieți, bineînțeles, ”băieți de băieți”.