Oare ce mai fac foştii şmecheri de cartier?

Am copilărit şi trăit la periferie (OK acum trăiesc la altă periferie, dar nu contează asta). Nu ştiu dacă vă daţi seama cum era viaţa pe acolo. Oricum, printre alte elemente definitorii ale locului, de remarcat era gaşca de şi din cartier. Admiraţi încă din şcoală, care şcoală era şi ea o pepinieră de şmecheri, pentru că nu-i aşa, erau atractivi şi doreai şi tu să fii ca ei. Să ai putere, gaşcă, să le ai cu bătaia, să sfidezi pe toţi şi pe toate, să nu-ţi poată sta nimeni în cale, să faci un semn să apară vinul şi femeile. Era visul oricărui tânăr, de a fi un mare erou de underground. Poveste veche, de la Robin Hood încoace, ce să ne mai mirăm sau revoltăm atât.

Apoi ai mai înaintat şi tu în vârstă. Ca dealtfel şi ei, şmecherii. Îi ştii, ori personal, ori din vedere, ori din auzite, că oraşul nu e mic dar nici mare. Îi vezi pe stradă, pe la colţ, dând impresia că pregătesc ceva. Îi vezi prin baruri şi restaurante, unde sunt mai ceva ca acasă la ei, serviţi cu plecăciuni şi cu o doză consistentă de spaimă, ca nu cumva „să se apuce de scandal”. Îi vedeai bătându-se cu alţi şmecheri, ba pe la discoteci, ba prin localuri, ba pe stradă. I-ai văzut chiar în primele rânduri la Revoluţie pentru că şi-au asumat că nu au ce pierde plus că aveau nişte socoteli cu miliţia.

Erau simpatici, pentru că erau cumva de-ai casei. Toată lumea îi ştia drept ceea ce şi cum erau şi îi accepta astfel, atâta vreme cât nu săreau peste cal în ograda proprietate. Unii dinetre ei au rămas la fel, alţii au mai plecat pe dincolo sau pe dincolo din lumea asta. Apoi tu cumva, în vâltoarea timpului şi a vremilor, ai pierdut „legătura” cu ei.

Nu ştiu dacă tu eşti acum curios să ştii ce mai fac şmecherii tăi de cartier şi şmecherii în general, cei din copilăria, adolescenţa şi tinereţea ta, dar eu sunt. Oare au rămas aşa, şmecheri la infinit? Şi-au asumat statutul până la capăt? S-au cuminţit? Au reuşit în viaţă sau nu, cu şmecherie sau nu?

Răspunsurile sunt diferite. În funcţie de om şi de schimbările ce au avut loc în el şi în jurul lui. Mulţi dintre ei s-au ratat. Şi-au luat prea în serios statutul de rebeli permanenţi şi cheflii de cursă lungă, care aruncă cu banii şi, la un moment dat, a venit scadenţa. LA bani şi la sănătate. Performanţele într-ale datului pe gât de sticle şi halbe şi cinzeci au deviat în alcoolism. Steaua lor a apus, generaţia din urmă a venit peste ei, iar spaima cartierului a devenit amărâtul ăla din colţ la care îi dai o vodcă de milă, alături de conversaţiile şoptite despre „bă, tu ştii cine a fost ăsta?”. Alţii au devenit oameni de afaceri, mici sau mijlocii, prosperi sau pe linia de plutire. Au un atelier, un magazin, o afacere acolo. Alţii au mers „pe dincolo” şi au muncit cinstit sau au făcut alte combinaţii, cert e că aici au revenit şi sunt curaţi. Alţii au continuat cu activităţile „subterane”, dar, majoritatea nu au promovat în „carieră”, rămânând la stadiul de lucrători pentru alţii. Ştiţi categoria aceea pe care o regăseşti în comunicatele de la poliţie despre cum au fost reţinuţi din diverse motive penale, în timpul unei „destructurări” a vreunei grupări interlope. Ei sunt cei care ajung la bulău şi se obişnuiesc cu asta. Cei care fac „easy money” pe care îi sparg cu seninătate la păcănele, în aşteptarea norocului care nu vine pentru că, na, asta e regula jocului. Care, pe la bătrâneţe, ocupă câte o bancă prin parc ori o masă la cârciuma din cartier unde , alăturid e câţiva tovarăşi din trecut, deapănă amintiri. Alţii au ajuns în „câmpia muncii” şi au o meserie de care se ţin, familie, copii, angarale, şi nu garantez că nu le mai scapă şi câte o afacere mică şi nebătătoare la ochi pentru rotunjirea veniturilor.

ŞI este amuzant să vezi cum cei pe care îi urai dar şi admirai iar pe ascuns doreai să fii ca ei, au devenit ori de compătimit, ori oameni ca tine şi ca mine. Ceea ce este iar interesant. Dar pe bune, v-aţi întrebat ce mai fac foştii şmecheri de cartier? Şi aţi găsit şi răspunsul?